se pare că el e I teribil de tânăr. feSţ Da, poate,

e copilăros în multe privinţe. Totuşi...

Amândouă se cufundară în tăcere. Ursula se simţea plină de ■ o ranchiună

profundă şi atinsă de o undă de deznădejde. „Nu e 1 adevărat”, îşi spuse în

sinea ei, adresându-i-se în tăcere adver- ■ sarei ei, „nu e adevărat. Tu eşti cea care îşi doreşte un bărbat I puternic din punct de vedere fizic şi brutal, nu eu. Tu îţi doreşti I un bărbat insensibil, nu eu. Nu ştii nimic despre Rupert, absolut I nimic, în ciuda anilor pe care i-ai petrecut cu el. Nu-i oferi I iubirea feminină, ci o iubire utopică, şi de aceea se îndepărtează® de tine.

Nu ştii nimic. Nu cunoşti decât lucruri moarte. Orice I servitoare l-ar fi cunoscut puţin, dar nu tu. Ce crezi că înseamnă® toată ştiinţa ta, decât o înţelegere moartă, care nu semnificâjB absolut nimic. Eşti atât de falsă şi de artificială, cum să ştii ceva? I Ce rost are să vorbeşti despre iubire? Tu, imagine închipuită a I

Imd femei! Cum poţi să ştii ceva, când nu crezi în nimic? Nu fef4zi în tine însăţi şi în propria ta feminitate, aşa că Ia ce bun inteligenţa ta superficială

şi îngâmfată?”

i C 'ele două femei stăteau într-o tăcere duşmănoasă. Hermione ir simţea rănită de faptul că toate intenţiile ei bune, toată | rm:rozitatea ei nu-i provocară celeilalte femei decât o ostilitate [ Vulgară. Dar atunci, Ursula nu putea înţelege, nu va înţelege ni- I iludată şi nu va putea fi mai mult decât veşnica femeie geloasă 1 |t Iraţională, capabilă de emoţii puternice, de o atracţie feminină ft o oarecare doză de înţelegere, dar fără pic de raţiune.

Hermi- i tJiie ajunsese de mult la concluzia că acolo unde nu exista minte, eta inutil să apelezi la raţiune şi nu trebuia decât să-l ignori pe iirţtiutor. Iar Rupert se îndreptase acum către femeia puternică, sfiuătoasă şi egoistă —

asta era reacţia lui de moment — şi nu si mai putea face nimic. Totul nu era decât un du-te-vino prostise, o oscilare violentă care în final va fi prea violentă pentru puterile sale, aşa că se va prăbuşi şi va muri. Nu putea fi salvat. Ai eastă oscilaţie violentă şi fără sens între porniri animalice şi udevărul spiritual va continua în interiorul său până când va fi sfftşiat în două de cele două tendinţe opuse şi va dispărea din viaţă într-un mod lipsit de sens. Nu avea nici un rost. Şi el era lipsit de unitate, de minte, în momentele supreme ale vieţii; nu rra suficient de bărbat ca să croiască

destinul unei femei.

Rămaseră aşa până când Birkin intră. El simţi imediat atmosfera ostilă; era ceva definitiv şi de nebiruit, şi-şi muşcă buzele. Se prefăcu însă că nu dă

atenţie.

V — Bună, Hermione, te-ai întors din nou? Cum te simţi?

■ — O, mai bine. Dar tu ce mai faci? Nu arăţi prea bine.

■

— Ah! Cred că Gudrun şi Winnie Crich vin să servească ceaiul aici. Cel puţin aşa au spus. O să fie o petrecere la un ceai. Cu ce tren ai venit, Ursula?

Era destul de enervant să-l vezi cum încearcă să le împace pe cele două

femei deodată. Ambele femei îl priveau, Hermione cu o profundă antipatie şi milă, Ursula, foarte nerăbdătoare. El era , agitat şi aparent bine dispus, pălăvrăgind despre lucruri banale. f&Kri îndrăgostite 3 67 Ursula era uimită

şi indignată de felul în care sporovăia despre lucruri mărunte; se pricepea de minune ca orice fat,31 pe lutntf asta. Deveni rigidă şi nu vru să răspundă.

Totul i se părea atât di fals şi neimportant. Şi totuşi Gudrun nurşi făcu apariţia$B ~~ Cred că am să mă due la Florenţa pe timpul iernii, spuij Hermione într-un final.

-ii Da? întrebă el. Dar e aşa de frig acolo.

— Da, dar am să stau cu

Palestra.. E foarte confortabil;■ —

Dar de ce te duci la Florenţa?

— Nu ştiu, spuse Hemione încet. Apoi se uită la el, t u privirea ei înceată şi greoaie. Bames 0,5 îşi deschide o şcoală d# estetică şi Olandese va ţine o serie de conferinţe despre politica internă italiană.

-— Ambele sunt prostii, spuse el.

Nu, nu cred, zise Hermione.

Pe care dintre ei îl admiri, deci? ,

—Pe amândoi. Bames e un pionier. Şi apoi, mă intereseaîl Italia şi trezirea ei la conştiinţa naţională.

: — Aş vrea să-se trezească la cu totul altceva decât Ia conştiinţa naţională, spuse Birkin, mai ales că asta nu înseamnl decât trezirea la conştiinţa comercial-industrială. Urăsc Italia |j naţionalismul ei. Şi mai cred că

Bames e un amator.

Hermione tăcu câteva momente, cuprinsă de o stare de ostili- I pite Dar, totuşi, îl readusese pe Birkin înapoi în lumea ei! Cât de iuhlilă era influenţa ei şi părea că într-o clipă îi îndreaptă atenţia, tir51 iritabilă, exclusiv asupra ei. Birkin era acum dominat de ea.

pr Nu, spuse ea, greşeşti. Apoi fu cuprinsă de o stare de ten- litine, îşi ridică chipul ca o pitie inspirată de oracol şi continuă,

îiur-un stil plin de emfază: il Sandro mi scrive che ha accolto il piu [ ţi unde entusiasmo, tutti i giovani, e fanciulle e ragazzi, sono tutti 77 . I Continuă să

vorbească în italiană, de parcă, atunci când se yflndea la italieni, o făcea în limba lor. [ El îi ascultă tirada cu o undă de dezgust, apoi spuse: k — Cu toate astea, nu-mi place. Naţionalismul lor nu e decât j tomercialism... asta, împreună cu gelozia lor superficială, le detest atât de mult.

77 Sandro (Alexander, fratele meu) îmi scrie că a fost primit cu mare entuziasm, toţi tinerii, băieţi şi fete deopotrivă, sunt în culmea extazului (ital.).

| — Cred că greşeşti... cred că te înşeli, spuse Hermione. Mie mi se pare de-a dreptul spontană şi frumoasă pasiunea modernă pentru Italia, căci e vorba de pasiune, pentru Italia, l’Italia... I — Cunoşti bine Italia? o întrebă Ursula pe Hermione.

, Hermione ura să fie întreruptă astfel. Totuşi răspunse domol: I — Da, destul de bine. Am petrecut câţiva ani din copilărie iicolo, cu mama. Mama a murit în Florenţa.

I— Oh!

Urmă o pauză dureroasă pentru Ursula şi Birkin. Totuşi, Hermione părea distantă şi calmă. Birkin era alb, iar ochii îi străluceau de parcă erau cuprinşi de febră şi era mult prea extenuat. Cât de mult suferea Ursula în această

atmosferă tensionată de voinţe încordate! Capul parcă-i era încleştat în bare de fier.

Birkin sună clopoţelul ca să li se aducă ceaiul. Nu o mai puteau aştepta pe Gudrun. Când uşa se deschise, înăuntru intră motanul.

—Micio! Micio! strigă Hermione, pe tonul ei voit muzical, încet.

Tânărul motan se întoarse să o privească, apoi, ou paşi încep gl maiestuoşi, se apropie de ea.

*— Vieni.., vieni quaB<, spuse Hennione, cu vocea ei Udtitfl mângâietoare şi protectoare, de parcă era întotdeauna cea mat tn vârstă, Mama Superioară. Vieni dire Buon Giomo alia zid. ' Mi ricorde, mi ricorde bene ... non e vero, piccolo? E

vero che mi riconhf E vero?IÎ?

Şi încet îl mângâie pe cap, uşor şi cu o indiferenţa batjocoritoarei

—înţelege italiana? întrebă Ursula, care nu cunoştea deloi limba.