Works op81. I -— Şi

unde mergem?

I — Oriunde.

I' Era genul de răspuns care-i plăcea.

I Deschise mâna ca să se uite la inele. O încântau atât de mult, «ga cum stăteau, ca trei cercuri bătute cu pietre preţioase, risipite în palma ei. Va trebui să le încerce. O făcu în secret, nevrând ui el să vadă că degetele ei erau prea groase. Dar totuşi, obser- vfl. întotdeauna vedea ceea ce ea nu dorea.

Era încă o caracteristică îngrozitoare a firii lui, căreia nu-i scăpa nimic.

I Doar opalul, cu bucla lui subţire, se potrivi pe inelar. Era superstiţioasă.

Nu, erau destule lucruri care purtau ghinion, aşa că nu va accepta acest inel de la el în semn de angajament, ft-i — Uite, spuse ea, întinzând mâna, care era pe jumătate închisă şi şovăitoare. Celelalte nu mi se potrivesc.

[ El se uită la piatra delicată, ce răspândea nuanţe roşiatice, pe pielea ei extrem de sensibilă. Rt — Da,

spuse el.

■ — Dar opalul nu aduce noroc, nu? întrebă ea gânditoare. f «unu‘i îndrăgostite 3

75

■ — Nu. Prefer lucrurile care nu poartă noroc. Norocul e ceva vulgar. Cine-şi doreşte ceea ce i-ar putea aduce norocul? Eu nu. B — Dar de ce? râse ea.

Şi, sfâşiată de dorinţa de a vedea cum ar arăta celelalte inele pe mâna ei, le probă pe degetul mic.

81 Piaţă şi oraş industrial în Nottinghamshire, la 24 de mile nord de Nottingham, la marginea pădurii Sherwood.

Pot să fie mărite puţin, spuse el.

—Da, răspunse ea, plină de îndoială.

Şi oftă. Ştia că, acceptând inelele, va accepta angajamentul lui. Totuşi, soarta părea că e mai puternică decât ea. Se uită din nou la pietrele preţioase.

Ii încântau privirea — nu atât ca ni$tg ornamente, sau ca simbol al bogăţiei

— ci aşa cum erau, mita fragmente de frumuseţe.

—Mă bucur că le-ai cumpărat, spuse ea, punându-şi mânu uşor, oarecum fără să vrea, pe braţul lui.

El zâmbi uşor. Voia ca ea să vină spre el. Dar era supărat In străfundul sufletului şi indiferent. Ştia că ea într-adevăr făcuse 9 pasiune pentru el. Dar nu asta îl interesa în cele din urmn, Existau pasiuni atât de profunde încât puteai deveni impersonal şi indiferent, fără să simţi vreo emoţie, în timp ce Ursula se sil im încă la un nivel personal emoţional — întotdeauna îngrozitor dl personal. O tratase aşa cum el nu fusese tratat niciodată. O ridi case dintre rădăcinile întunecimii şi ale ruşinii — ca un demoli, râzând pe marginea fântânii coruperii mistice care era una din tre sursele fiinţei ei, râzând, fiind indiferent, acceptând, în sfârjB acceptând. In ce-o priveşte pe ea, când oare avea să treacă peste ea însăşi şi-l va accepta dincolo de pragul morţii?

Acum era chiar fericită. Maşina mergea mai departe, isir după-amiaza era diafană şi plină de o lumină difuză. Ursula voi bea cu un viu interes, analizând oamenii şi motivele lor, pa Gudrun şi pe Gerald. Birkin îi răspundea vag. Nu prea mai era interesat de personalităţi, de oameni, căci oamenii erau toţi dife*| riţi, dar cu toţii îngrădiţi într-o limitare certă, spunea el; existau doar două mari idei, două mari tendinţe de activitate, cu diferite forme de reacţie drept urmare. Reacţiile erau toate diferite la oameni diferiţi, dar se ghidau după câteva legi importante şi, în mod intrinsec, nu exista nici o diferenţă. Oamenii acţionau şi reacţionau involuntar în funcţie de câteva legi importante, şi o dată ce legile, marile principii, deveneau cunoscute, oamenii nu mai erau interesanţi. In esenţă erau cu toţii la fel, iar diferenţele nu erau decât variaţii pe o temă. Nici unul nu încălca condiţiile impuse. 376

D.H. bawtţ^k

I Ursula nu era de acord, căci oamenii erau încă o aventură Imprevizibilă

pentru ea, dar poate nu aşa de mult pe cât încerca it se convingă. Poate că

acum exista ceva de ordin mecanic în im eresul ei. Poate că şi interesul ei era distrugător, analiza ei fiind |p adevărată desfacere în bucăţi. Exista în sufletul ei un spaţiu obkur în care nu-i păsa de oameni şi de particularităţile lor, ba chiar simţea nevoia de a-i distruge. Pentru o clipă i se păru că atinge acest loc ascuns din ea. Rămase liniştită şi pe moment îşi euiicentră atenţia doar asupra lui Birkin. i — N-ar ft minunat să ne întoarcem acasă pe

întuneric? în- tfebă ea. Am putea să luăm ceaiul mai târziu, vrei? Un ceai cât mai

târziu cu putinţă. N-ar fi plăcut?

—Am promis că mă întorc la Shortlands la cină, spuse el.

I -— Dar, nu contează... poţi să te duci mâine.

— Hermione e acolo, spuse el, cu o voce destul de neliniştită. Pleacă peste două zile. Cred că ar trebui să-mi iau rămas bun. Nam s-o mai văd niciodată.

i Ursula se trase înapoi, învăluită de o tăcere cumplită. El încruntă din sprâncene, iar ochii începură să-i sclipească din nou ile mânie.

—Nu te deranjează, nu? întrebă el enervat.

— Nu, nu-mi pasă. De ce mi-ar păsa? De ce m-ar deranja? Ionul ei era batjocoritor şi jignitor.

v.— Asta mă întreb şi eu, zise el. De ce te-ar deranja? Dar aşa ie pare.

Sprâncenele îi erau încordate de o enervare violentă.

I — Te asigur că nu-mi pasă, nu mă deranjează câtuşi de puţin. Du-te acolo unde trebuie, asta vreau să faci.

I — Ah, proasto, strigă el, tu, cu expresia asta „du-te unde trebuie”! Totul s-a terminat între mine şi Hermione. înseamnă mult mai mult pentru tine, dacă vine vorba, decât pentru mine. Căci tu nu poţi decât să te revolţi printr-o pură reacţie împotriva ei — şi să fii opusul ei înseamnă să fii perechea ei.

b — A, opusul ei! exclamă Ursula. îţi cunosc eu tertipurile. N-am să mă las păcălită de jocul tău de cuvinte. îi aparţii Hermionei şi spectacolului ei mortuar. Ei, dacă asta e situaţia, ce să-i faci? Nu te condamn. Dar, pe de altă

parte, n-ai nimii de-a face cu mine.

Plin de o exasperare neţărmurită, opri maşina şi stătură at oli în mijlocul uliţei ca să lămurească lucrurile care luase*!I amploarea unei crize de război, aşa că nu-şi dădeau seama ii# ridicolul situaţiei.

— Dacă n-ai fi proastă, dacă n-ai fi aşa de proastă, strigă el c u o disperare amară, ai vedea că cineva poate fi decent, chiar data a greşit mai înainte. Am greşit că am continuat relaţia toţi acei ani cu Hermione, a fost ca o moarte inevitabilă. Dar, la urm|- urmelor, poţi să ai şi puţină decenţă omenească.

Dar, nu, tu e|il în stare să-mi sfâşii sufletul cu gelozia ta doar dacă pomenesc de numele Hermionei.

— Eu, geloasă! Geloasă! Te înşeli dacă aşa crezi. Nu suni câtuşi de puţin geloasă pe Hermione, pentru mine ea nu înseam nă nimic, nici măcar atât!

Şi Ursula pocni din degete. Nu, tu eşi i mincinos. Tu eşti cel care trebuie să

se întoarcă, la fel ca un câine la ceea ce a vomitat. Ceea ce reprezintă

Hermione pentru tine, asta urâsc. Urăsc asta. Sunt minciuni, falsitate şi moarte. Dar tu asta-ţi doreşti, nu te poţi abţine, n-ai ce face. Aparţii acelui

stil învechit şi muribund de a trăi. Atunci întoarce-te acolo. Dar nu veni la mine, căci eu n-am nimic în comun cu aşa ceva.