D.H. Lawmwi rotund ca o minge, datorită principiului cunoaşterii prin descompunere,
I Avem un drum lung de parcurs după moarte, după acel moment în care sufletul chinuit de o suferinţă profundă se desprinde de învelişul organic, precum o frunză în cădere. Ne desprindem de legătura cu viaţa şi speranţa, decădem din fiinţa pură şi integră ce suntem, din creaţie şi libertate, şi intrăm în lungul proces african al înţelegerii pur senzoriale, al cunoaşterii întru misterul descompunerii.
> Acum îşi dădu seama că acesta e un proces lung, care durează ulii de ani, după ce moare spiritul creator. îşi dădu seama că existau mari mistere de dezlegat, de natură senzorială, inconştientă, mistere îngrozitoare, aflate dincolo de un cult falie. Cât de departe trecuseră aceşti oameni din Africa de Vest dincolo de cunoaşterea falică, prin intermediul culturii lor răsturnate? Foarte, foarte departe. Birkin îşi aduse din, nou aminte de statueta feminină, de trupul prelung, extrem de lung, de fesele ciudate, neaşteptate şi grele, de gâtul lung şi captiv, de chipul cu trăsături minione ca ale unui gândac. Acestea se situau cu mult dincolo de orice cunoaştere falică, erau nişte adevăruri senzorialeţsubtile, extrem de îndepărtate de domeniul analizei falice.
! Rămânea această modalitate, acest proces african îngrozitor care trebuia dus la împlinire. Avea să fie realizat în mod diferit de către rasele albe.
Acestea, având nordul arctic în spatele lor, întinderea largă de gheaţă şi zăpadă, vor duce la îndeplinire un mister al cunoaşterii destructive a gheţii, o anihilare a zăpezii nbsconse, pe câtă vreme oamenii din Africa de Vest, dominaţi de moartea arzătoare din Sahara, au cunoscut împlinirea prin Intermediul soarelui distrugător, prin misterul putregăios ale ruzelor solare.
Deci asta era tot ceea ce mai rămânea? Acum nu mai rtn nimic de făcut decât să te desprinzi de fericita fiinţă creatohre, 1 oare timpul expirase? Ziua vieţii noastre creative s-a încheia! I Nu ne mai rămân decât consecinţele ciudate şi îngrozitoare :ilt cunoaşterii în descompunere, ale cunoaşterii africane, dar cari sunt de o altă natură în noi, care suntem nordici blonzi, cu ocM albaştri?
Birkin se gândea la Gerald. Era unul dintre aceşti demi ml. ciudaţi, albi şi minunaţi ai nordului, desăvârşit prin misterul îngheţului distrugător. Şi era oare menit să piară în acestprortsll de cunoaştere, acest proces al cunoaşterii îngheţului, al morţii prin intermediul frigului perfect? Era el oare un mesager, un spirit rău al descompunerii universale în întinderea albâ Ist zăpezilor?
Birkin era înfricoşat. Şi el era obosit, atunci când ajunse l« acest nivel al speculaţiilor. Deodată, încordarea lui ciudată ffl destinse şi nu mai putu să
reflecteze la aceste mistere. Mai existM altă cale, cea a libertăţii. Exista transformarea într-o fiinţă puri», individuală şi paradisiacă, sufletul unitar având întâietatea Iu faţa iubirii şi a dorinţei de unire, mai puternic decât orice fior emoţional, o stare minunată de individualitate lipsită de mftn drie, care accepta obligaţia unei permanente legături cu ceilalţi, cu un altul, se supune jugului şi corvoadei iubirii, dar nu renunţfl niciodată la propria singurătate individuală şi mândră, chiar atunci când iubeşte şi cedează.
Aceasta era cealaltă cale, singura care mai rămăsese. (Şi el trebuia să
alerge ca s-o urmeze. Se gândi la Ursula, cât de sensibilă şi delicată era într-adevăr, cu pielea extrem de fină, de parcă îi lipsea un strat. Era cu adevărat atât de minunat do delicată şi sensibilă. De ce oare uitase? Trebuie să
meargă de îndată până la ea. Trebuie să-i ceară să se mărite cu el. Trebuie să se căsătorească de îndată şi astfel să facă un jurământ definitiv şi să se unească pentru totdeauna. Trebuie să pornească imediat şi să-i ceară mâna, chiar acum. Nu mai era timp de pierdut. <l
Pomi grăbit înspre Beldover, pe jumătate inconştient de propriile mişcări.
Văzu oraşul la poalele dealului, liniştit, dar
3i 6
D.H.
|i|rea îngrădit de străzile drepte, tăiate ferm, în care se aflau locuinţele minerilor, alcătuind un pătrat mare, şi în închipuirea lui i se părea că
seamănă cu Ierusalimul. Lumea era în întregime ■iudată şi
transcendentală. ft Rosalind îi deschise uşa. Tresări uşor, ca orice fată
tânără, şi spuse: I — O! Am să-l anunţ pe tata.
I După ce spuse acestea dispăru, lăsându-1 pe Birkin în hol să ie uite la nişte reproduceri după Picasso 63 , aduse recent de Gudrun. Tocmai admira capacitatea sa de cunoaştere senzorială, tiproape magică a pământului, când Will Brangwen apăru, lăsân- du-şi în jos mânecile cămăşii.
I — Un moment, spuse Brangwen, să-mi iau haina.
I Şi dispăru o clipă. Apoi se întoarse şi deschise uşa salonului, ipunând: I — Te rog să mă scuzi. Aveam puţină treabă în şopron. Intră, te rog!
Birkin intră şi se aşeză. Se uită la chipul strălucitor şi roşu al celuilalt bărbat, la fruntea îngustă şi ochii foarte luminoşi f Ia buzele destul de senzuale care se răsfrângeau larg şi expansiv, late şi groase, de sub mustaţa negricioasă şi deasă. Ce ciudat era ca iceasta să fie o fiinţă umană! Ceea ce credea Brangwen despre el însuşi era atât de neînsemnat faţă de felul în care era în realitate. Birkin vedea doar un mănunchi ciudat, inexplicabil şi aproape nedefinit, de pasiuni, dorinţe, renunţări, tradiţii şi idei mecanice, aruncate toate separat şi la întâmplare în acest bărbat zvelt cu chipul strălucitor, în vârstă de aproximativ 50 de ani şi care era la fel de nehotărât acum pe cât era la 20 şi tot atât de neîmplinit. Cum ar putea el să fie tatăl Ursulei, când el însuşi nu era un om împlinit? Nu era un părinte. O fărâmă
de came vie fusese transmisă prin el, dar spiritul nu venise de la el. Spiritul nu venise de la nici un strămoş, ci prinsese contur din necunoscut. Un copil este copilul misterului său, sau este necreat.
hrnei îndrăgostite
317
63 [ 1,5 Sculptor şi pictor spaniol (1881-1973), probabil cel mai important artist al secolului al XX-lea.
—Vremea nu e chiar atât de rea ca înainte, zise Brangw«i( după ce aşteptă
un moment.
Cei doi bărbaţi nu aveau nimic în comun unul cu celălalt,®
— Nu, spuse Birkin- A fost lună
plină acum două zile. tjl I ofţfr O!
Atunci crezi că luna are influenţă
asupra vremii? J — Nu, cred că
nu. Nu prea ştiu multe despre
asta.
—- Ştii ce se spune? Luna şi vremea se pot schimba împreună, dar schimbarea lunii nu implică schimbarea vremii.
—Zău? întrebă Birkin. Nu ştiam asta.
Urmă o pauză, după care Birkin spuse:
