—Mergem? întrebă ea.

—Da, răspunse el.

Şi se urcară din nOu în maşină, lăsând în urma lor acest câmp de bătălie memorabil.

Trecură mai departe prin ţinutul sălbatic, înconjuraţii de lumina după-amiezei târzii, într-o mişcare lină, calmă şi aproape sublimă. Mintea lui Birkin era cufundată într-o linişte dul@$giar viaţa îi curgea prin vene aşa cum apa ţâşneşte dintr-o fântână arteziană. Se simţea ca un copil nou născut.

—Eşti fericit? îl‘întrebă ea, în stilul ei ciudat şi încântăt#fiii|

k — Da, veni răspunsul.

) — Şi eu, izbucni ea într-o stare extatică bruscă, înconju- rlndu-1 cu braţele şi strângându-1 cu putere la pieptul ei în timp te conducea maşina.

| — Nu mai conduce, spuse ea. Nu vreau să te văd făcând mereu ceva.

I — Nu, spuse el. O să încheiem mica noastră excursie şi apoi iuntem liberi.

[ — Vom fi, iubitule, vom fi, strigă ea încântată, sărutându-1 în t imp ce el se întoarse spre ea.

I Continuă să conducă, cuprins de o nouă stare ciudată de vigilenţă, căci tensiunea care-i cuprinsese mintea dispăruse. Părea să fie conştient de tot ce se întâmpla, tot trupul îi era alert de conştiinţa simplă şi strălucitoare, de parcă tocmai s-ar fi trezit din somn, asemeni unui lucru care se naşte, ca o pasăre care iese din ou şi întâmpină un nou univers.

| Coborâră în amurg un deal abrupt şi deodată Ursula recunoscu la dreapta ei, jos în vale, conturul catedralei Southwell82.

I — Am ajuns aici! exclamă ea cu plăcere.

Catedrala rigidă, sumbră şi urâtă era învăluită de întunericul nopţii care se lăsa în timp ce ei intrau în oraşul micuţ, cu luminile aurii care păreau nişte lespezi deschise în vitrinele magazinelor. | — Tata a dus-o pe mama aici, spuse ea, atunci când s-au cunoscut prima dată. Tata adoră, adoră catedrala.

Tu nu?

1 — Ba da. Arată ca nişte cristale de cuarţ care ţâşnesc din valea întunecată*

Vom lua ceaiul la „Saracen’s Head”,4fi.

In timp ce coborau din maşină, auziră clopotele catedralei intonând un imn atunci când bătu ora şase.

„Slavă ţie, Doamne, îţi aduc, în astă seară Pentru toate binecuvântările zilei83—”

82 Situată la douăsprezece mile nord-est de Nottingham. Stilul dominant este cel normand, dar turlele înalte din plumb s-au adăugat la turnurile dinspre apus în 1879-1880.

83 Primele două versuri ale imnului scris de episcopul Thomas Ken (1637-1711).

Aşadar, în urechea Ursulei imnul cădea picătură cu picătuM din cerul nevăzut de deasupra, aşternându-se deasupra oraşului învăluit în lumina apusului. Părea că răsună din secole de mult apuse, uitate în negura timpului. Totul părea atât de îndepărtat, I'iirnei îndrăgostite 385 Ursula stătea în curtea veche a hanului mirosind a fân, a grajdul I şi a petrol. Pe cer, vedea primele stele. Ce însemnau oare toatf astea? Aceasta nu era o lume adevărată, ci era lumea imaginai! a copilăriei, ca o mare amintire îndepărtată. Lumea devenii» ireală. Ea însăşi era o prezenţă ciudată şi nefirească.

Şedeau împreună lângă foc într-un salonaş.

—E adevărat? întrebă ea, mirată.

—Ce?

— Totul, oare totul ei adevărat?

— Cât se poate de adevărat, spuse

el, aruncându-i o grimasft, —

Oare? replică ea, râzând dar

neconvinsă.

Ea-1 privi, dar el părea încă atât de departe cu gândul. In sufletul ei se deschideau alţi ochi. Văzu o creatură stranie, din altn lume, în interiorul lui.

Era ca şi cum fusese vrăjită şi totul era metamorfozat. îşi aduse din nou aminte de magia veche din Cartea Genezei, în care fiii lui Dumnezeu le văzură pe fiicele 00 menilor care erau frumoase84. Iar el era unul dintre aceştia, una dintre creaturile ciudate din lumea de dincolo, privind în jos la ea şi văzând că e frumoasă.

Stătea pe carpeta din faţa şemineului privind-o şi urmărin- du-i chipul care era ridicat în sus asemenea unei flori proaspete, strălucitoare, sclipind aurie în roua primilor zori. Iar el zâmbea uşor, de parcă vorbele ar fi dispărut de pe pământ, cu excepţia încântării tăcute a florilor. Zâmbind, se bucurară

de prezenţa celuilalt, de realitatea lor pură, fără să conştientizeze sau să ştie.

Dar ochii lui aveau o uşoară încruntare ironică.

Iar ea era atrasă de el în mod straniu, ca într-o vrajă. Ingei nunchind pe carpeta din faţa şemineului, îl cuprinse cu braţele ju* după mijloc şi-şi îngropa faţa între coapsele lui. Bogăţii! Bogaţii! Era copleşită de un sentiment al bogăţiilor paradisiace.

[ — Ne iubim, spuse ea, încântată.

1! ■— Mai mult decât atât, răspunse el, privind în jos la ea cu c hipul său strălucitor, relaxat.

84 „Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe eare şi le-au ales"

(Geneza, 6:2).

| In mod inconştient, Ursula îşi trecea degetele fine peste linia coapselor lui, urmărind un şuvoi vital şi misterios. Descoperise ceva, ceva care era mai mult decât minunat, mai frumos decât viaţa însăşi. Era misterul ciudat al pulsului vieţii acolo, pe linia coapselor lui, de-a lungul coastelor. Era vorba de o realitate bizară a fiinţei lui, era chiar esenţa fiinţei lui care se contura în liniile drepte ale coapselor. In această ipostază ea-1 identifica cu unul dintre fiii Iui Dumnezeu aşa cum erau la începutul lumii, şi nu cu un bărbat, ci ceva diferit, ceva mai profund.

* Aceasta era o eliberare într-un sfârşit. Avusese iubiţi şi cunoscuse pasiunea. Dar asta nu era nici iubire şi nici pasiune. Erau fiicele oamenilor care se întorceau la fiii lui Dumnezeu, fiii ciudaţi şi inumani ai lui Dumnezeu aşa cum sunt la începuturi.

I Chipul ei era acum liniştit, învăluit într-o lumină orbitoare şi aurie în vreme ce-1 privea şi-şi înfunda mâinile în coapsele lui aşa rum stătea în faţa ei. Privi în jos la ea, iar fruntea lui desăvârşită ţji strălucitoare arăta ca o diademă deasupra ochilor. Ursula era Iii fel de frumoasă ca o floare minunată care tocmai se deschide la picioarele lui, era ca o floare paradisiacă, mai presus de feminitate, o floare radiind lumină. Totuşi Birkin era dominat de o încordare şi o constrângere. Nu-i plăcea această

îmbrăţişare, această strălucire p| nu pe de-a-ntregul.

Pentru ea, totul se îndeplinise. II găsise pe unul dintre fiii lui Dumnezeu de la Începuturi, iar el o găsise pe una dintre primele, cele mai strălucitoare fiice ale oamenilor.

Ursula îşi trecu mâinile peste linia spatelui şi coapselor lui şi un foc viu o cuprinse, venind misterios dinspre el. Era un şuvoi întunecat de pasiune electrizantă pe care ea-1 eliberă din interiorul Iui şi-l absorbi în fiinţa ei. Se stabilise între ei un nou şi perfect circuit, un nou curent de energie electrizantă şi pasională, descătuşată din cele mai întunecate colţuri ale trupului şi

fixat într-un circuit perfect. <Era un foc electric întunecat CHIH alerga de la el la ea şi-i umplea pe amândoi de satisfacţie şi di fl

pace absolută.

—Dragostea mea, strigă ea, ridicându-şi chipul către el, im ochii şi gura ei erau deschise, ca în transă.

— Dragostea mea, îi răspunse el, aplecându-se să o săruţi', potopind-o de sărutări.