vedea într-o stare ciudmft de exaltare, o fiinţă care nu avea să fie descifrată

niciodată, tei i bilă în puterea ei, mistică şi adevărată. Această realitate întunc cată şi subtilă a lui, ce rămânea veşnic indescifrabilă, o elibef* făcând-o să se simtă perfectă, o fiinţă în adevărata ei plenitudine! Şi ea, la rândul ei, era întunecată şi împlinită în tăcere. I Birkin ieşi, aruncând în maşină

câteva pachete.

—-• Am luat nişte pâine, brânză, stafide, mere şi ciocoiul u, spuse el, cu vocea lui care parcă dădea impresia că râde,Matorlti liniştii şi forţei perfecte care constituiau o realitate a lui.

Va trebui să-l atingă. A vorbi, a vedea, nu însemnau nimic. Nu era de mare ajutor dacă îl priveai şi încercai să-l înţelegi pe băi batul acesta.

întunericul şi tăcerea trebuie să o învăluie Mtt-un mod desăvârşit, şi apoi va ajunge să-l cunoască în moderniştii', prin atingeri neştiute. Trebuia Să

intre în contacficu el încftffl fără să se gândească, şi să intre în posesia cunoaşterii care era egală cu sfârşitul cunoaşterii, realitatea certitudinii prin necunoaştere,.® In curând alergau din nou învăluiţi de întuneric. Ea nu întrebi unde mergeau, căci nu-i păsa. Stătea într-o stare de plenitudine şi de putere deplină care semăna cu apatia, iraţională Işl nemişcată. Stătea lângă

el, suspendată într-o imobilitate pură, precum o stea de pe cer, într-un echilibru de neînţeles. Totuşi mai rămânea în ea un licăr misterios de anticipaţie. Avea să-l atingă, Degetele cu pielea fină şi perfectă aveau să

atingă realitatea lui pură, trupul lui suav, pur şi indescifrabil, învăluit de întuneric. Să atingă, pe neştiute în întuneric, să vină într-un contact pur cu realitatea lui vies cu linia suayă'şi perfectă a spatelui şi a coapselor lui în întuneric, acest gând al anticipării o domina.

| Iar el, la rândul său, aştepta într-un moment magic şi imobil dr suspans ca ea să ajungă să-l cunoască aşa cum şi el o cunoscuse iii acest fel. O

cunoştea într-un mod misterios, cu plenitudinea hi iei cunoaşteri misterioase. Acum ea îl va cunoaşte, iar el, la rândul lui, va fi eliberat. Va scăpa de noapte, ca un egiptean, nemiş- §||:, într-un echilibru perfect, suspendat de centrul pur şi mistic al fiinţei fizice. Aveau să-şi asigure unul altuia acest echilibru stelar i ture în sine este echivalent cu libertatea.

Ursula observă că maşina alerga printre copaci, nişte copaci muri, bătrâni, cu mărăcini veştejiţi crescuţi între rădăcini. Trun[ihiurile palide, noduroase, se înălţau fantomatice şi, precum nişte bătrâni preoţi, ferigile se ridicau magice şi misterioase în depărtare. Era o noapte neagră ca smoala, cu nori joşi. Maşina înainta încet.

■ — Unde suntem? şopti ea.

—In pădurea Sherwood86.

| Era clar că Birkin cunoştea locul. Conducea domol, privind t u atenţie.

Apoi ajunseră la un drum înverzit care mergea printre copaci. întoarseră

maşina cu grijă şi înaintau printre stejarii din pădure, de-a lungul unui drum verde. Acesta se lărgi formând un mic cerc de iarbă în care se afla un pârâu la capătul unui mal abrupt. Maşina se opri.

I — O să stăm aici, spuse el, şi vom stinge luminile.

De îndată Birkin stinse farurile şi noaptea desăvârşită îi înconjură, iar umbrele copacilor păreau nişte întrupări ale unei alte fiinţe nocturne.

Aruncă o pătură peste mărăcinii uscaţi şi stătură aşa într-o tăcere perfectă, fără să le pese de nimic. Din pădure se auzeau nişte sunete slabe, dar nu erau deranjante, nici nu aveau cum, căci lumea parcă se afla sub o interdicţie ciudată şi un nou mister părea să fi intervenit. îşi aruncară hainele, iar el o strânse la pieptul lui şi o găsi, îi descoperi realitatea perfectă şi imaculată, veşnic ascunsă, a cărnii ei. Liniştite, neomeneşti, degetele lui care atingeau trupul ei gol erau degetele tăcerii aiiiw gând tăcerea, trupul nopţii misterioase asupra altei nopţi tainica noaptea masculină şi feminină, niciodată descoperită cu ochi* liber sau cu mintea, ci doar cunoscută ca o revelaţie palpabili ■ unei alte realităţi mistice.

Şi ea îl dorea, îl atingea şi realiza o comunicare maxiluftJ într-un fel misterios, subtil, pur şi simplu tăcut, un dar minunii şi o dăruire, o acceptare desăvârşită şi o supunere, un mister, ■ cărui realitate nu poate fi atinsă

niciodată, o realitate misticii H senzuală care nu poate fi niciodată înţeleasă

la nivel mintal, fl rămâne undeva, în exterior, substanţa vie a întunericului, a (fi- cerii şi a subtilităţii, substanţa mistică a realităţii. Ea-şi împliiuM

dorinţa, şi el la fel. Căci ea însemna pentru el tot atât cât H însemna pentru ea, măreţia veşnică a celeilalte realităţi din noi, mistică, palpabilă şi veridică.

Au petrecut noaptea răcoroasă în maşină, o noapte de somn neîntrerupt.

Era deja plină zi când Birkin se trezi. Se priviră ■ râseră, apoi îşi întoarseră

privirile, pline de mister şi secrete, Apoi se sărutară şi-şi amintiră de măreţia nopţii. Era aşa de minunată această moştenire rămasă de la un univers al unei realităţi întunecate, încât păreau că se tem să-şi mai aduc;i aminte.

Ascunseră şi amintirea, şi cunoaşterea.

CAPITOLUL XXIV MOARTE ŞI IUBIRE

THOMAS CRICH SE STINGEA DIN VIAŢĂ ÎNCET, teribil de încet, Tuturor li se părea imposibil ca firul vieţii să se subţieze aşa de mult şi totuşi să nu se rupă. Bolnavul zăcea nespus de slăbit şi sfârşit, menţinut în viaţă

doar cu morfină şi cu băuturi pe care le sorbea încet. Era doar pe jumătate 86 Situată în Nottinghamshire, pădurea a fost odinioară domeniu regal, având în jur de 200 de mile pătrate (520 de km2). In mod tradiţional e asociată cu legendarul haiduc Robin Hood.

conştient — un fir plăpând qe! conştiinţă legând întunecimea morţii de lumina zilei. Cu toate acestea, voinţa îi era de nezdruncinat, intactă şi completă. Doar că avea nevoie de o linişte perfectă în jurul său.

Orice prezenţă în afară de cea a infirmierelor era un chin şi UIî efort pentru el în momentul de faţă. In fiecare dimineaţă Urrald intra în cameră, sperând că tatăl său îşi va fi găsit în cele tlln urmă liniştea în lumea de dincolo. Totuşi, de fiecare dată Vedea 394 D.H. LawrenM aceeaşi faţă transparentă, acelaşi păr negru, îngrozitor, pe li untea palidă şi ochii teribili de întunecaţi, abia mijind, care păreau să se descompună într-o întunecime lipsită de formă, ivftnd în ei numai un mic grăunte de vedere.

L Şi, de fiecare dată când îşi întorcea privirea întunecată şi abia mijind înspre el, măruntaiele lui Gerald erau străbătute de un val mocnit de revoltă care părea că are ecou în toată fiinţa sa, ameninţând să-i, sfâşie mintea, umplându-1 de .furie.

I, în fiecare dimineaţă fiul său stătea acolo, drept şi plin de ■piaţă, cu părul său blond strălucitor. Strălucirea aceasta aurie a fiinţei sale ciudate şi inevitabile provoca în tatăl său o stare febrilă de iritare şi agitaţie. Nu putea suporta să vadă privirea bizară, posomorâtă din ochii albaştri ai lui Gerald.

Dar asta dura doar un moment, Fiecare fiind pe punctul de a-şi lua rămas bun, tatăl şi fiul'se priveau şi apoi se despărţeau.

L Mult timp Gerald dădu dovadă de un perfect sang froid şi rămase impasibil. Dar, în cele din urmă, teama îl copleşi.. Se temea de un fel de prăbuşire teribilă în sufletul lui. Trebuia să rămână şi să rezolve această

problemă. Un fel de voinţă perfidă îl făcu să urmărească cum tatăl său se apropia de graniţa vieţii. Şi totuşi, acum, în fiecare zi, valul roşu, aprins, de teamă îngrozitoare care-i trecea prin măruntaie lui Gerald provoca o vâlvătaie şi mai aprigă. Gerald umbla toată ziua cu tendinţa de a se face cât mai mic cu putinţă, de parcă vârful săbiei lui Damocles atârna deasupra grumazului său.

, Nu mai era nici o scăpare, era legat de soarta tatălui său şi trebuia să-l vegheze până la capăt. Iar voinţa celui din urmă nu ceda şi nu se supunea morţii câtuşi de puţin. Va trebui să cedeze atunci când, în cele din urmă, moartea o va înfrânge, dacă nu cumva avea să supravieţuiască morţii lui fizice. în acelaşi fel, nici voinţa fiului nu se lăsa înfrântă, Stătea ferm şi neclintit, căci se situa în afara acestei morţi şi acestui fel de a muri.

Era o încercare grea la care Gerald era supus. Putea să supitffl te să-şi vadă tatăl descompunându-se încet şi dispărând în mi np? I te, fără ca voinţa lui să fi cedat o clipă, fără să se fi intimidat faţa omnipotenţei morţii? Ca un indian care e supus torturii, (ir raid avea să experimenteze

întregul proces al morţii lente făffi I ezite sau să tresară. Ieşi chiar triumfător din asta. Cumva îşi această moarte, chiar o forţa. Era ca şi cum el însuşi ar fi fost figfl moarte chiar şi atunci când, plin de groază, bătea în retrageri* Totuşi, îi va face faţă şi va triumfa în faţa morţii.

Dar sub presiunea acestui chin, şi Gerald pierdu contactul e(H viaţa cotidiană exterioară. Tot ceea ce însemnase atât de mull pentru el ajunsese să nu mai aibă nici o valoare. Munca, plăceril^B toate rămăseseră în urmă.

Continuă să-şi vadă de afacere mifl mult sau mai puţin într-un mod mecanic, dar această activitate ti era cu totul străină. Adevărata activitate era această încleştate : cumplită cu moartea din propriul său suflet. Şi propria sa voinţă I trebuia să triumfe. Fie ce-o fi, nu îşi va ţine capul plecat, nu vi ■

ceda şi nu va recunoaşte un stăpân. Moartea nu era stăpâna lui.

Dar pe măsură ce lupta continua şi tot ceea ce fusese sau efl el continua să

fie distrus, astfel încât viaţa devenea o cochilie I goală în jurul său, vuind şi clipocind precum valurile măriip un 1 zgomot la care el participa din exterior, iar în interiorul acestei 1 cochilii goale se afla toată întunecimea şi întinderea de temut ii morţii, ştia că va trebui să găsească întăriri, altminteri se va pră® buşi în interior în marele şi întunecatul gol care îi înconjura I sufletul. Voinţa îi menţinea viaţa normală, mintea şi fiinţa exteri- I oară

întreagă şi nealterată. Dar tensiunea era prea mare. Va 1 trebui să găsească

ceva ca să păstreze echilibrul. Ceva trebui^ să I îl însoţească în hăul morţii din sufletul său, să-l umple şi astfel să I echilibreze presiunea din interior cu cea din exterior. Căci zi de zi 1 se simţea din ce în ce mai mult ca o bulă

umplută cu întuneric, 1 în jurul căreia se învârteau irizările conştiinţei sale şi deasupra că-® reia presiunea lumii exterioare şi a vieţii cotidiene vuia îngrozitor. ■

In această situaţie, instinctul îl împinse spre Gudrun. Renun- I ţă la orice altceva acum şi nu-şi dorea decât să stabilească o I legătură cu ea. O urma în atelier că să fie aproape de ea şi Să-i I