— Păi bine, atunci, nu poţi să
răspunzi? tună tatăl ei. sl —
De ce-aş face-o?
Tatăl ei încremeni la impertinenţa acestei replici. Dar rtU spuse nimic.
—Nu, zise Birkin, ca să salveze situaţia, nu trebuie H răspunzi imediat.
Poţi să-mi spui când doreşti.
Ochii ei fură străfulgeraţi de o lumină puternică.
— De ce-aş spune ceva? exclamă ea. Aţi aranjat asta între voi, n-are nimic de-a face cu mine. De ce vreţi amândoi să mi enervaţi?
Să te enervăm? strigă tatăl ei, cu o mânie amară, plină d« ranchiună. Să
te enervăm! Păi, e păcat că nu te poate enerva cineva într-atât încât să ai destulă minte şi decenţă. Să le enervăm! O să ai tu grijă de. asta, încăpăţânato!
Ursula stătea nemişcată în mijlocul camerei, cu chipul sclipitor şi ameninţător. Avea o expresie de sfidare satisfăcută întipărită pe chip.
Birkin îşi înălţă privirile către ea. Şi el, la rârfdul său, era supărat.
— Dar nu te enervează nimeni, spuse el, cu o voce
extrem de blândă, dar şi ameninţătoare. — Ba
da,
strigă ea. Amândoi vreţi să mă obligaţi să fac cevi
anume.
— Asta e o închipuire de-a ta, spuse el ironic. 32-4D.H. Lawm
— închipuire! exclamă tatăl. E o
prostănacă încrezută, asta e, I Birkin se
ridică şi spuse:
— Totuşi, o să mai aşteptăm ceva timp.
Şi, fără să mai spună nimic, ieşi din casă.
•— Proasto! Proasto! strigă tatăl ei, cu o amărăciune teribilă. Ursula părăsi camera şi se duse sus, fredonând în sinea ei. Dar (ist extrem de agitată, ea după o luptă îngrozitoare. De la fereastra lamerei ei îl vedea pe Birkin înaintând pe şosea. Mergea cuprins de un val de furie atât de aprig, încât se minuna în sinea ei. Era ridicol, iltir se temea de el. Se simţea de parcă scăpase de un pericol.
■ Tatăl ei rămase locului, neputincios, umilit şi mânios. Părea
i n toţi diavolii puseseră stăpânire asupra lui, în urma uneia dintre aceste inexplicabile dispute cu Ursula. O ura ca şi cum singu- !B sa raţiune de a fi era să o urască până în străfundul sufletului, lot iadul se strânsese în inima sa. In astfel de împrejurări pleca dr acasă ca să scape de el însuşi. Ştia că
trebuie să dispere, să renunţe, să cedeze în faţa disperării şi în cele din urmă
să-şi revină, r Chipul Ursulei deveni dur, fiinţa ei le ţinuse piept lor, tuturor.
lUtrăgându-se în sine, deveni dură şi desăvârşită, ca un giuvaier. Ura strălucitoare şi invulnerabilă, cât se poate de liberă şi fericită, total eliberată
prin stăpânirea ei de sine. Tatăl ei trebuia să înveţe să treacă cu vederea indiferenţa ei satisfăcută, altfel ar fi înnebunit. Era atât de radioasă în tot ceea ce făcea şi în atitudi nea ei de ostilitate perfectă.
I Era în stare să continue aşa zile în şir, cu această stare nepre- Irtcută de o spontaneitate aparent pură, atât de indiferentă faţă de orice altceva în afară
de persoana ei, dar atât de categorică şi «tentă faţă de ceea ce o interesa. O!
Era un chin pentru un bărbat să se afle în preajma ei, iar tatăl ei blestema ziua în care devenise părinte. Dar trebuia să înveţe să nu o bage în seamă, să «î prefacă a nu şti nimic.
| Ursula era perfect de constantă în încăpăţânarea ei când se afla într-o astfel de stare: atât de strălucitoare, radioasă şi atrăgătoare prin această stare pură
de antagonism, atât de castă şi totuşi, privită cu neîncredere de toţi, nesimpatizată de nimeni. Vocea ei, ciudat de clară şi respingătoare, era cea care o trăda. Doar Gudrun o înţelegea. In aceste momente intimitatea dintre cele două surori era absolută, ca şi cum inteligenţa lor ar fi fost una singură.
Simţeau că între ele există o legătură puternică, o înţelegere calmă, care depăşea orice altceva. Şi pe tot parcursul acestor zile de detaşare oarbă, strălucitoare, şi de intimitate întfi cele două fiice ale sale, tatăl părea că
respiră aerul morţii, de parcă însăşi fiinţa lui ar fi fost distrusă. Era enervat la pflpB nu-şi găsea liniştea, iar fiicele sale păreau că-I distrug. Dar eit neputincios şi rămânea fără cuvinte în faţa lor. Era obligat st respire aerul propriei sale morţi. Le blestema în sinea lui şi nu-şi dorea decât să plece cât mai departe de el.
Ele continuară să radieze în uşoara lor atitudine feminină* d< superioritate, o încântare să te uiţi la ele. Făceau schimba Uf confidenţe, confesiunile lor erau sincere în cel mai înalt grad, tu cele din urmă
încredinţându-şi una alteia orice secret. Nt| ascundeau nimic, îşi spuneau totul, până când treceau graniţa răului. Se înarmau una pe alta cu cunoştinţe şi extrăgeau cel# mai tainice arome din mărul cunoaşterii. Era ciudat felul în cure cunoştinţele lor erau complementare, se completau reciproc, a Ursula îi privea pe bărbaţi ca pe fiii ei, îi compătimea pentru dorinţele lor şi le admira curajul, se minuna de ei, aşa; cum o mamă se minunează de copilul ei, cu o oarecare bucurie d# noutatea pe care o reprezintă. Dar pentru Gudrun, ei se aflau tu tabăra adversă. Se temea de ei şi-i dispreţuia, respectândi)-lt activitatea chiar prea mult.
— Bineînţeles, spunea ea degajată, există în Birkin p vitalitate remarcabilă.
