IVorbească. Se învârtea prin cameră, ridicând la întâmplare f diverse unelte, sau bulgări de lut, micile figurine pe care ea le modelase şi care arătau fanteziste şi groteşti. Gerald le privea fără

il le observe. Ea-1 simţea urmărind-o, ţinându-se scai de ea jiftîeum o soartă

inevitabilă. Gudrun păstra distanţa faţă de el şi, ! Iu toate astea, ştia că el se apropia mereu, tot mai mult, până Iefind distanţa dintre ei se micşora. v—

Ascultă, i se adresă el într-o seară, într-un fel ciudat, nesigur şi neaşteptat, nu vrei să rămâi la cină în seara asta? Aş Vi ca să

rămâi.

Ea tresări uşor. Ii vorbea ca un bărbat care îi solicita ceva altui tlfirbat.

} ■— Mă aşteaptă acasă, spuse ea.

I— O, n-or să se supere, nu? întrebă el. M-aş bucura tare mult dacă ai rămâne.

IPrin tăcerea ei lungă, îi arătă că e de acord.

I— Deci îl anunţ pe Thomas, da? f — Trebuie să plec imediat după cină, spuse ea.

I Era o seară întunecată şi rece. In salon nu ardea focul, aşa că »e instalară în bibliotecă. El rămase mai tot timpul tăcut, absent, iar Winifred vorbi puţin.

Dar când Gerald îşi dădea seama de situaţia creată, zâmbea, avea o atitudine plăcută şi amabilă faţă de ea. Apoi din nou îl copleşeau momentele lungi de tăcere de care nu era conştient.

Gudrun era teribil de atrasă de el. Arăta aşa de preocupat, iar clipele ciudate şi lungi în care el tăcea şi pe care ea nu le putea descifra, o mişcau, o făceau să se mire şi să simtă respect faţă de el.

Dar el era foarte amabil. Ii oferi cele mai alese mâncăruri la masă şi scoase o sticlă de vin uşor dulceag, cu o tentă aurie, delicios, pe care o băură la cină, ştiind că ea îl prefera în loc de vinul de Burgundia. Gudrun se simţea stimată

şi că prezenţa ei e necesară.

In timp ce serveau cafeaua în bibliotecă, se auzi o bătaie foarte uşoară în uşă. El tresări şi spuse: „Intră”. Timbrul vocii sale,■ne/ îndrăgostite 395

asemănător unei vibraţii înalte, o enervă pe Gudrun. O infirmieră îmbrăcată

în alb intră, pe jumătate ascunsă în pragul uşii, ca o umbră. Era foarte drăguţă, dar destul de ciudată, timidi şi neîncrezătoare. •

V- -ţ— Doctorul doreşte să vă vorbească, domnule

Crich, ispiti* ea, cu vocea ei joasă, discretă. —

Doctorul! exclamă el, tresărind. Unde e?

E

în

sufragerie.

— Anunţă-

1 că vin.

îşi bău cafeaua şi o urmă pe infirmieră,

care sedizolvase ii ii umbră, ţ— Cum o

cheamă pe infirmieră? întrebă Gudrun.'

,

—Domnişoara Inglis, de care-mi place cel mai mult, răspunse Winifred.

După o vreme Gerald se întoarse, părând cufundat fit propriile gânduri şi fiind dominat de acea stare tensionată şi di detaşare care se observă la un om uşor beat. Nu spuse pentru c e îl căutase doctorul) ci stătu în faţa focului* cu mâinile la spate, c ti chipul destins de parcă ar fi fost în transă.

De fapt, nu.se gândf« la nimic anume, ci doar rămase într-o stare de pură

indiferenţa faţă de ceea ue se petrecea în sinea sa, iar gândurile îi rătăceau prin minte în dezordine.

— Trebuife să merg să-i văd pe mama şi pe tata înaintd

să se ducă la culcare, spuse Winifred. Le ură

amândurora noapte bună. Gudrun se ridică şi ea să-şi ia

rămas-bun.

—- Nu e nevoie să pleci, nu? spuse Gerald, aruncând o privire rapidă

ceasului. E încă devreme. Am să te conduc când pleci. Ia loc, nu te grăbi.

Gudrun se aşeză, de parcă, aşa indiferent cum era el, voinţa lui îşi exercita puterea asupra ei. Se simţea aproape hipnotiza®!?. GeJ raid era pentru ea ceva ciudat; necunoscut. Ce gândea, ce simţia în timp ce stătea acolo, ca într-o transă, fără să spună nimici O reţinea şi ea simţea asta. Nu voia să o lase să plece. II urmărea cu o supunere umilă.

— Doctorul a avut ceva noutăţi să-ţi dea? întrebă ea domol, în cele din urmă, cu acea înţelegere blândă, timidă, care-i atinse o coardă sensibilă în inimă.

IGerald ridică din sprâncene, cu o expresie nepăsătoare şi indiferentă.

— Nu... nimic nou, răspunse el, de parcă întrebarea ar fi fost chiar banală, neînsemnată. Spune că pulsul e într-adevăr foarte slab, intermitent, dar, ştii, asta nu înseamnă cine ştie ce.

I

Gerald se uită în jos la ea. Ochii ei erau întunecaţi şi blânzi, mari, cu o expresie de interes care-1 incita. i— Nu, murmură ea, într-un final. Nu mă pricep deloc la lucrurile astea.

( ■— Cu atât mai bine, zise el. Uite, nu vrei o ţigară? Te rog!

1 Aduse repede cutia şi îi dădu un foc. Apoi se aşeză din nou în lâţa ei, în dreptul şemineului.

I. — Nu, spuse el, nici noi nu prea am fost bolnavi în familie —

I'fină la tata. Părea să mediteze puţin. Apoi, uitându-se în jos la ca, cu ochii săi albaştri, ciudat de comunicativi, care o umpleau de groază, continuă: Nu-ţi dai seama până când nu te confrunţi cu aşa ceva, ştii. Şi apoi realizezi că ai avut-o dintotdeauna, că boala a existat mereu, înţelegi ce vreau să spun? — posibilitatea acestei boli incurabile, a morţii ăsteia lente.