găseşti o metodă să rezolvi situaţia, nu pentru că- ţi doreşti, ci pentru că

aşa trebuie, altminteri s-a zis cu tine. Totul, inclusiv tu, se află pe punctul de a se prăbuşi, iar tu susţii' totul cu mâinile tale. Ei bine, asta e o situaţie care sigur nu mai poate continua. Nu poţi să stai şi să susţii acoperişul cu mâinii® o veşnicie. Ştii că mai devreme sau mai târziu trebuie să-i dai drumul. înţelegi ce vreau .să spun? Şi aşa că ceva trebuie făcut, altminteri va fi un colaps universal, în ceea ce te priveşte* jl îşi schimbă uşor poziţia în faţa şemineului, zdrobind sub talpa un cărbune ars. Se uită în jos.

Gudrun observă lespezile

fruriiOase şi vechi de marmură ale şemineului care erau sculptate puţin în relief, în jurul lui Gerald. Se-simţea de parcă ar fi fost în cele din urmă prinsă

de soartă, închisă într-o capcană îngrozitoare «şi fatală.-

— Dar ce poţi să faci? murmură ea umilă; Trebuie să apelezi la mine dacă-ţi pot fi de vreun ajutor, dar cum aş putea? Nu văd cum te-aş putea ajuta.

Gerald o privi critic, i

tt Nu vreau să mă ajuţij spuse el, uşor enervat, pentfu ©I nu se mai poate face nimic. Nu vreau decât înţelegere, pricepi? Imii

doresc pe cineva cu care pot discuta deschis. Asta uşurează tensiunea. Şi nu am pe nimeni cu care să vorbesc deschis..Asta e ciudat.

Nu am pe nimeni. Există Rupert Birkin. Dar/el nu e înţelegător, vrea să

fie un tiran. Şi asta nu-mi e de nici un folosii Gudrun era prinsă întro capcană ciudată. Privi în jos la mâinile ei.

Apoi se auzi sunetul uşii deschizându-se încet. Gerald tresări. Era posomorât. Tresărirea aceasta o făcu pe Gudrun, la rândul ei, să tresarăi Apoi el înaintă, cu o amabilitate rapidă, graţioasă şi calculată, y

— O, mamă! exclamă el. Ce drăguţ din partea ta c§j aii coborât! Ce mai faci?

I Femeia în vârstă, înfăşurată neîngrijit, la ,voia întâmplării fntr-un capot purpuriu, înainta tăcută, greoaie, ca de obicei. Fiul fii stătea lângă ea. Ii trase un scaun aproape şi spuse:

B — O cunoşti pe domnişoara Brangwen, nu?

Mama se uită la Gudrun indiferentă.

— Da, spuse ea. Apoi îşi întoarse ochii frumoşi, ca de nu- mă-uita, în direcţia fiului ei în timp ce se aşeza încet pe scaunul |ie care el i-I adusese.

Am venit să te întreb despre tatăl tău, zise ea, cu vocea ei repezită, abia perceptibilă. N-am ştiut că ai musafiri.

k — Nu? Winifred nu ţi-a spus? Domnişoara Brangwen a rămas la cină, ca să ne mai înveselească puţin...

Doamna Crich se întoarse încet spre Gudrun, o privi, dar cu nişte ochi care nu o vedeau. k — Mi-e teamă că n-a fost prea plăcut pentru ea. Apoi se întoarse din nou către fiul ei. Winifred mi-a spus că doctorul a xis ceva în legătură cu tatăl tău. Despre ce e vorba?

[ — Doar că pulsul este foarte slab, de multe ori dispare cu desăvârşire, aşa că s-ar putea să nu treacă cu bine de noaptea asta, răspunse Gerald.

Doamna Crich şedea perfect impasibilă, de parcă nici nu auzise. Trupul ei părea înfipt în scaun, părul ei blond atârna răvăşit peste urechi. Doar pielea îi era netedă şi fină, iar mâinile, aşa cum le ţinea uitate una în alta, erau chiar frumoase, pline de

o energie ascunsă. O mare energie părea să se reverse din silueta aceea tăcută şi masivă.

II privi pe fiul ei, aşa cum stătea acolo, atent şi băţos, aproape de ea. Ochii ei erau de un albastru minunat, mai albaştri decât florile de nu-mă-uita.

Părea să aibă o oarecare încredere în Gerald şi să simtă un fel de neîncredere maternă faţă de el.

— Tu cum te simţi? murmură ea, cu | vocea ei ciudat de înceată, de parcă

nimeni în afară de el nu trebuia să audă. N-ai să faci vreo cădere nervoasă, nu? N-ai să permiţi ca situaţia asta să te aducă în pragul isteriei, nu?

Provocarea ciudată a ultimelor cuvinte o făcu pe Gudrun să tresară.

—Nu cred, mamă, răspunse el, cu destulă răceală şi"vese'llft Cineva trebuie să rămână de veghe, vezi tu.

Oare? Chiar aşa? întrebă mama sa repede. De ce trebuia ca tu să iei asupra ta sarcina asta? Ce nevoie e de tine? Lucrurll# se vor desfăşura de la sine. Nu e nevoie de tine.

—Da, cred că n-aş fi de mare folos, răspunse el. E vorba doar de felul în care ne afectează situaţia asta, înţelegi?

— Iţi place să fii afectat, nu? Chiar te dai în vânt după $|M ceva? Simţi nevoia să fii important. Nu e nevoie să stai acasă. D# ce nu pleci?

Aceste afirmaţii, care erau în mod evident fructul multor oro de meditaţie întunecată, îl surprinseră pe Gerald.

—Nu cred că ar fi bine să plec acum, mamă, în ultimele momente, spuse el, rece.

— Ai grijă, răspunse mama sa. Tu trebuie să ai grijă de tine, asta e treaba ta. Iei prea mult totul asupra ta. Trebuie să le îngrijeşti de tine, altminteri ai să te trezeşti la casa de nebuni, asta o să se întâmple. Eşti nervos.

întotdeauna ai fost aşa.

—Mă simt bine, mamă, zise el. Nu e nevoie să-ţi faci griji în legătură cu mine, te asigur.

—Lasă morţii să-şi îngroape morţii ! mei îndrăgostite 87, nu te îngropa împreună

cu ei, asta-ţi spun. Te cunosc destul de bine. 397

El nu răspunse, neştiind ce să-i spună. Mama sa stătea ghemuită în tăcere, cu mâinile ei albe, frumoase, fără nici un inel, ţinând strâns măciuliile braţelor fotoliului.

— Nu poţi face asta, spuse ea, aproape cu amărăciune. Nu al tupeul. Eşti la fel de slab de înger ca o muiere, chiar aşa, întot deauna ai fost. Tânăra aceasta rămâne aici?

— Nu, răspunse Gerald. Se duce acasă în seara asta.

— Atunci e mai bine să meargă cu docarul. Merge departe?

—Doar până la Beldover.

— A!

Bătrâna nu se uită deloc la Gudrun, totuşi părea să fie i conştientă de prezenţa ei.

87 Evanghelia după Matei, 8:22.

|p — Ai tendinţa să iei prea mult totul asupra ta, Gerald, spuse mama sa, ridicându-se în picioare cu puţină greutate. I — Pleci, mamă? o întrebă el politicos.

I — Da, am să urc, răspunse ea. l Intorcându-se către Gudrun, îi ură

„noapte bună”, apoi se îndreptă încet către uşă, de parcă s-ar fi dezobişnuit să meargă. La uşă îşi ridică chipul către Gerald, cu un gest de la sine înţeles. Gerald o sărută.