un elixir al vieţii. îşi făcea mărturisiri importante în sinea ei, tic,spre felul în care ar fi dispusă să-i încălzească tălpile picioarelor între sâni, în stilul descris în dezgustătorul poem al lui Mcredithns. Dar asta numai cu condiţia ca el, iubitul ei, să o Iubească nespus, într-o completă uitare de sine. Şi în sufletul ei fia, că el nu se va lăsa niciodată definitiv în voia ei. Nu credea în rmunţarea de sine definitivă. O spunea deschis. Asta era provocarea lui, iar ea era pregătită să se lupte pentru asta,. Căci cu credea într-o absolută
capitulare în faţa iubirii. Credea că iubirea depăşea cu mult individul. El susţinea că individul era m ai presus decât iubirea, sau orice alt gen de relaţie. Pentru el, sufletul strălucitor şi unic accepta iubirea ca pe una dintre condiţiile sale, o condiţie a propriului său echilibru. Ea credea că iubirea e totul g Omul trebuie să se lase în voia ei-, Trebuie să fie sorbit de ea până la drojdie. Fie ca el să fie bărbatul ei în întregime, iar ea, la rândul ei, va fi sclava lui umilă, fie că el voia sau nu.
CAPITOLUL XX
GLADIATORII
DUPĂ EŞHQUL CERERII ÎN CĂSĂTORIE, Birkin plecase în grabă din Beldover, cuprins de un val de furie. Se simţea ca un prostănac în toată
regula şi credea că toată scena fusese o farsă de primă clasă. Dar asta nu-l deranja absolut deloc. Era copleşit de o mânie profundă, batjocoritoare pentru că Urşula, continua să exclame tot timpul: „De ce vreţi să. mă
obligaţi?”, cu indiferenţa ej strălucitoare şi insolentă.
Versurile 33-36 din poemul O învăţătură dinir-o baladă spaniolă (1886) de George Meredith: „Cu sânii mei îţi răcoresc tălpile/Tom vin şi-ţi pregătesc mâncarea,/ Umilă, atunci când i-e voia stăpânului meu/ Şi mă aşez lângă
el în aşternuturi parfumate”.
Birkin se duse direct la Shortlands. Acolo îl găsi pe< Genţii! stând cu.
spatele la fee în bibliotecă, la fel de nemişcat pe cl| poate ppjn*£ îndrăgostite
329 să fie un om Cate e totalmente lipsit de astâmpăr, e u mintea golită.
Terminase toată treaba pe care o avea de făcut acum nu-i măi rămăsese nimic. Putea să iasă cu maşina şi sâ del
o fugă până în oraş. Dar nu voia să plece cu maşina, nici nu voia Si dea o fugă până în oraş şi nici să treacă pe la familia Thiflby, Stătea indiferent-şi nemişeat, Intr-o agonie a inefţiSi|ica o. maşină care nu mai are curent.
Acest fapt era foarte trist pentru Gerald, care nu >«§tiuN niciodată ce e plictiseala, care trecuse de la o activitate lă alta, Ştiind tot timpul ce să facă.
Acum i se părea că, treptat, totul Ji® opreşte în el. Nu mai voia sâ se ocupe
de treburile cotidiene, Ceva inert înăuntrul lui’pur şi simplu refuza să
răspundă vreunei sugestii. Cântărea In- sinea lui ce posibilităţi avea să scape da acestă nenorocire a neantului şi să- se uşureze de stresul goliciunii interioare. Dar nu mai rămăseseră decât: trei lucruri earc l-ar incita şi lar tPSM la viaţă. Unul eră să bea sau sâ! fumeze hă!i|, wl doilea era să-şi caute alinarea la Birkin, iar cel de-al treilea, femeile. De băut, n-avea pe nimeni cu care să bea în momentul de faţă. Femei, nici atât. Iar în ce-I priveşte pe Birkin, ştia că e plecat* Aşa că navea nimic de făcut decât să îndure tensiunea propriului suflet pustiit.
Când îl văzu pe Birkin chipul său se lumină brusc, într-un zâmbet minunat.
— Pe Dumnezeul meu, Rupert, spuse el, tocmai ajunsesem ia concluzia că
nu contează nimic pe lume decât o persoană care să tofceasca ascuţitul singurătăţii iîokstre, o persoană pdtrivWăfB
Zâmbetul din ochii săi era de-a dreptul uimitor în timp ce-l privea pe celălalt bărbat. Era o lucire pură, de uşurare. Faţă sa era palidă şi chiar rătăcită.
— Femeia potrivită, cred că vrei să spui,
spuse Birkirifj cu ciudă. trrt-, Desigur, e
preferabil. Dacă nu reuşeşti cu asta, atuncij
un bărbat amuzant. Râse în timp ce spuse
asta. Birkin se aşeză lângă foc.
>— Ce făceai? întrebă el.
1 ■— Eu? Nimic. Sunt cam prost dispus acum, totul îmi iese pe f dos, nici nu pot să mă distrez, nici să muncesc. Nu ştiu dacă nu uumva e un semn de bătrâneţe.
I >— Vrei să spui că te-ai plictisit?
— Plictisit? Nu ştiu. Nu mă pot aduna. Şi simt că diavolul uri îşi face simţită prezenţa prea mult în mine, ori e mort.
Birkin privi în sus şi se uită în ochii lui.
I — Ar trebui să încerci să dai cu pumnul în ceva, spuse el. p Gerald zâmbi.
—Poate, zise el. Atâta vreme cât e ceva în care merită să dai eu pumnul.
I — Chiar aşa! spuse Birkin, domol.
Urmă o pauză lungă, în timpul căreia amândoi erau conştienţi de prezenţa celuilalt.
L — Trebuie să aştepţi, adăugă Birkin.
—O, Doamne! Să aştepţi! Ce să mai aştepţi?
■— Se zice din bătrâni că sunt trei leacuri pentru ennui 65 : somnul, băutura şi călătoriile, zise Birkin.
— Toate astea sunt depăşite, zise Gerald. In somn visezi, când bei înjuri şi când călătoreşti ţipi la un hamal. Nu, munca şi iubirea sunt leacurile. Când nu munceşti, ar trebui să fii preocupat de iubire. atest Atunci îndrăgosteşte-te, spuse Birkin.
