să o sărute. Braţele ei îl înfăşurară strâns, mâinile îi Eiuprinseră umerii,înaintând cu mişcări încete de-a lungul lor, ifttşcându-se încet pe spate,în jos, cu o mişcare ciudată, repetată |1 ritmică, totuşi, continuând să

înainteze uşor în jos, înfigându- «■ misterios în came şi trecându-i de-alungul coastelor. Un 1 icntiment copleşitor al bogăţiilor nemăsurate îiînvălui mintea tu într-o transă, ca o stare letală a posesiunii minunate, înmod inevitabil de natură mistică. îl avea în puterea ei într-un mod Ktâtde complet şi de netăgăduit încât şi ea era copleşită. Şi totuşi nu făcea

decât să stea liniştită pe scaun, cu mâinile apăsate pe trupul lui, cugândurile rătăcite, k Din nou el o sărută dulce.

f — N-o să ne mai despărţim niciodată, murmură el încet.

Iar ea nu-i răspunse, ci doar îşi apăsă mâinile mai puternic în locurilede unde izvora acea întunecime a lui.

I Se hotărâră, după ce se treziră din nou din starea de visare, lă-şi scriedemisiile atunci şi acolo. Ea-şi dorea asta.

Birkin sună clopoţelul şi ceru hârtie de scris fără antet. ('helnerulstrânse masa.

L — Deci, spuse el, mai întâi a ta. Scrie adresa de acasă şi data şi apoi

„Domnului Director al Instrucţiunii Publice, Primăria oraşului” — Nuştiu exact cum se procedează -r^ dar bănuiesc că poţi să fii liber în maipuţin de o lună... în orice caz, scrie aşa:

Domnule,

Vă rog să binevoiţi să-mi acceptaţi demisia din funcţia de profesoară la Şcoala elementară din Willey Green. V-aş rămâne îndatorată dacă mi-aţi accepta demisia cât de curând posibil, fără a aştepta expirarea preavizului de o lună.

E suficient. Gata? Stai să mă uit: Ursula Brangwen. Bun. Acum, să o scriupe a mea. Ar trebui să Ie dau un preaviz de trei luni, dar pot să invocmotive de sănătate. Pot să aranjez asta.

Se aşeză şi-şi întocmi demisia oficială.

— Acum, spuse el, după ce plicurile fură lipite şi adresele scrise, le trimitem prin poştă de aici, pe amândouă odată? Ştiu că

390

D.H. LawrenM

Jackie o să spună: „Vai,-ce coincidenţă!” după ce o să le p™ mească şi va vedea ce conţin. Să-l lăsăm să spună asta sau nu? — Nu-mi pasă, zise ea.

—Nu...•? spuse el, meditativ.

—- Nu contează, nu-i aşa? întrebă ea.

— Ba da, spuse el, n-o Să-i lăsăm să-şi dea frâu' liber imaginaţiei. Am s-o expediez pe a ta de aici şi pe a mea mai târziu. Nu mă pot lăsa atras de jocul imaginaţiei lor.

Ii aruncă o privire plină de sinceritate, ciudată |i nepl»! mântcană.

—Da, ai dreptate, spuse ea.

Ea-şi ridică chipul către el, toată numai zâmbet şi strălucire, Era ca şi cum el ar fi putut pătrunde direct în centrul de unde izvora lumina ei. Pe chipul lui se citea neliniştea.

— Mergem? o întrebă el.

—- Cum vrei, răspunse ea.

Curând ieşiră din oraşul micuţ şi alergau de-a lungul drumurilor de ţară

denivelate. Ursula se cuibări lângă el, la sânul lui cald, şi urmărea peisajul slab luminat care i se întindea în faţa ochilor, în noaptea clară. Pe alocuri drumul vechi se lărgea! cu pete de iarbă de ambele părţi zburând magic, ca nişte spiriduşi în lumina verzuie, alteori apăreau copaci conturându-sd în depărtare, alteori ruguri de mure; zidurile unei curţi sau spatele unui hambar. — Te duci la Shortlands să iei cina? îl întrebă Ursula brusc. < El tresări.

Dumnezeule! exclamă el. La Shortlands! Niciodată; în nici un caz. In afară de asta, am întârzia foarte mult.

| Atunci unde ne ducem... la moară? m

D.H. LavJT^U

— Dacă vrei. Ar fi păcat să mergem undeva în noaptea asta frumoasă. Ar fii păcat să ieşim din ea, serios. Ce păcat că nil nei putem opri în întunericul măreţ. E de preferat decât orice altceva, să stăm în mijlocul acestei întunecimi plăcute.

Ursula se mira. Maşina se clătina şi se legăna. Ştia că n-avea cum să-l părăsească, căci întunericul îi ţinea în puterea sa' pe amândoi ŞM

împresura; nu putea fi depăşit. în afară de asta; e|a s

ifpiiştientă pe deplin şi într-un mod mistic de liniile suave ale iţmtelui său, profilat în întuneric şi suav, iar această cunoaştere avea ceva din inevitabilul şi frumuseţea destinului, destin care-ţi l|sl§ menit şi pe care-1

accepţi în totalitate.

■ Birkin stătea nemişcat ca un faraon egiptean, conducând muşina. Se simţea de parcă era investit cu puteri depline, precum mnreţele statui sculptate din Egiptul antic, la fel de real şi plin de D putere ascunsă ca a statuilor care au un zâmbet vag, de nepătruns pe buze. Ştia cum e să ai un flux de putere ciudat şi tniigic în spate şi şale, până în picioare, o putere atât de desăvârşită încât îl ţinea nemişcat, iar chipul îi zâmbea suav şi Ură nici o grijă. Ştia cum e să aibă cealaltă parte de bază raională, trează şi puternică, partea raţională cea mai profundă, de natură fizică. Şi acest izvor îi dădea un autocontrol pur şi irtagic, fermecat, mistic, o putere misterioasă, ca electricitatea.

I li era dificil să vorbească, era atât de bine să stea învăluit de această tăcere pură şi vitală, subtilă, plină de o cunoaştere de neimaginat şi de o forţă

nelimitată, plasată pentru totdeauna într-un spaţiu atemporal, precum egiptenii aceia imobili, extrem de puternici, înconjuraţi pe vecie de tăcerea lor ascunsă şi vie.

■ — Nu trebuie să ne ducem acasă, spuse el. Maşina are scau- fie care se lasă

în jos şi sunt ca un pat; putem să ridicăm capota. I Era bucuroasă şi speriată.

Se ghemui lângă el.

I—Dar cum rămâne cu cei de acasă? întrebă ea.

■ — Trimitem o telegramă. j Nu mai spuseră nimic. Mergeau în maşină în tăcere. Dar cu un fel de conştiinţă secundară, Birkin îndreptă maşina spre o destinaţie. Căci el dispunea de acea inteligenţă neîngrădită care-i permitea să-şi îndeplinească scopurile. Braţele, pieptul şi capul erau rotunjite şi vii ca acelea ale grecilor; nu avea braţele drepte şi amorţite ale egiptenilor şi nici capul înţepenit şi adormit ca al lor. O inteligenţă sclipitoare acţiona în plan secundar, deasupra concentrării sale pure egiptene, din subconştient.

Ajunseră într-un sat ce se întindea de-a lungul drumului. Maşina se strecură încet prin sat până ajunse la poştă. Apoi Birkin fcutli îndrăgostite

393 opri.

—ţ Am să-i trimit o telegramă tatălui tău, spuse, eli Am §■ spun doar atltMPetrec noaptea în oMş’l, eşti de acordijM 1 Da, răspunse ea.

Nu voia să se deranjeze să gândească.

Ursula îl urmări în timp ce intra în poştă, care era,şimaga/in, după câte vedea ea. Ce ciudat era el! Chiar în momentul în ţ ara intra în locul acela public, luminat, rămânea întunecat şl fermi* cat, iar tăcerea vie părea să fie

adevărata realitate din el, subt ilri, puternică, de nepătruns. Iată-1! Ba-1