■— Şi n-aş vrea să o văd că renunţă la toate aceste lucruri, spuse el, pe un ton răsunător.
I — De ce? întrebă Birkin.
Aceste două silabe explodară în mintea lui Brangwen ca un foc de armă.
■ — De ce? Pentru că nu cred în comportamentul vostru tnodern şi în ideile voastre radicale aflate într-o permanentă schimbare, ca o broască într-un borcan cu terebentină. Asta nu mi-ar conveni.
Birkin îl urmărea cu o privire constantă şi indiferentă. Am tis gonismul radical dintre cei doi bărbaţi sporea.
—Da, dar oare ideile şi comportamentul meu sunt radical#?' întrebă
Birkin.
— Sunt? reluă Brangwen. Nu mă refer la dumneata în moa special. Ceea ce vreau să spun e că ei, copiii mei, au fost învăţul» să creadă şi să
acţioneze în conformitate cu religia în care şi <tl am fost crescut, şi nu vreau să-i văd că se îndepărtează de la i u Urmă o pauză periculoasă.
—Şi în afară de asta? întrebă Birkin.
Tatăl ezită, căci se afla într-o situaţie neplăcută.
-— Poftim? Ce vrei să spui? Nu vreau decât să spun că fliuţ mea...
Şi se cufundă în tăcere, cuprins de un sentiment al inutilităţii Ştia că întrun fel era deplasat.
Desigur, spuse Birkin, nu vreau să rănesc sau să influenţei pe nimeni.
Ursula face exact aşa cum doreşte.
Urmă o pauză totală, datorată unei lipse de a se face înţelegi unul pe celălalt. Birkin simţea că se plictiseşte. Tatăl Ursulei nu era o persoană
coerentă, ci părea o cameră plină de ecouri vechi Ochii tânărului zăboviră
asupra chipului bărbatului mai în vârstă. Brangwen îşi ridică privirile şi-l văzu pe Birkin urmărindu-lfl Faţa sa era întipărită de o mânie nedesluşită, de umilinţă şi de & senzaţie de inferioritate.
— Iar în ceea ce priveşte credinţa, ăsta-i un aspect, spuse el, Dar mai degrabă-mi văd fetele moarte mâine decât să fie la cheremul primului bărbat căruia-i place să vină şi să le fluiere, ■
Ochii lui Birkin fură cuprinşi de o lumină stranie, dureroasă, In privinţa asta, spuse el, nu pot să afirm decât că mai de* grabă eu sunt cel care se află la cheremul unei femei, decât inveri, Din nou urmă o pauză. Tatăl era cumva confuz.
— Ştiu, zise el, o să facă aşa cum crede de cuviinţă, aşa cum a făcut mereu.
Mi-am dat silinţa în privinţa copiilor, dar asta nu 32.0 D.H. Lawr0U
contează. Ele fac cum le place şi dacă pot, nu fac pe placul nimănui, decât pe al lor. Dar e normal să ţină cont de mama ei ţi de mine...
Brangwen îşi urma propriul şir al gândurilor.
- Şi nu-ţi spun decât atât :.mai degrabă le îngrop, decât să (f văd că au apucat-o pe căi greşite aşa cum se întâmplă în ziua de azi... Mai degrabă le îngrop.
— Da, dar vedeţi dumneavoastră, spuse Birkin, încet, cam plictisit şi obosit din nou de această nouă întorsătură, ele nu-ţi lyor da nici dumitale, nici mie şansa să le îngropăm, pentru că ti au de ce să fie îngropate.
I Brangwen se uită la el cu o sclipire bruscă, de mânie neputincioasă.
| — Deci, domnule Birkin, spuse el, nu ştiu de ce ai venit aici ||t nu ştiu ce vrei. Dar fiicele mele sunt fiicele mele şi e treaba mea ■I am grijă de ele cât mai pot.
Birkin îşi încruntă sprâncenele deodată, iar ochii aveau o privire care emana batjocură. Dar rămase complet rigid şi nemişcat. Urmă o pauză.
I — Nu am nimic împotrivă să te căsătoreşti cu Ursula, începu Brangwen, în cele din urmă, n-are nici o legătură cu mine, o lă facă aşa cum doreşte, cu mine sau fără mine.
I Birkin se îndepărtă şi privea afară pe fereastră, dând frâu liber conştiinţei sale. La urma urmelor, ce rost mai aveau toate astea? l ira inutil să mai continue aşa. Avea să aştepte până când Ursula va veni acasă, apoi va vorbi cu ea şi va pleca după aceea. N-avea chef de discuţii cu tatăl ei. Toate acestea erau inutile, iar el n-ar fi trebuit să declanşeze toate astea.
Cei doi bărbaţi stăteau într-o tăcere absolută, iar Birkin era I iproape inconştient de locul în care se afla. Venise să-i ceară Ursulei să se căsătorească cu el, păi bine, atunci avea de gând să o aştepte şi să-i ceară
mâna. Cât priveşte răspunsul ei, dacă ar accepta sau nu, asta nu intra în gândurile sale. Avea să-i spună ceea ce venise să-i spună şi ăsta era singurul fapt de care era conştient. Pentru el, restul familiei era total nesemnificativă.
Dar totul arăta acum ca şi cum fusese menit aşa. Nu vedea decât un lucru îh faţa ochilor şi nimic mai mult. Pentru moment, toate celelalte lucruri nu mai prezentau absolut nici o importanţă. Trebuia să lase totul în seama sorţii şi a întâmplării pentru ca lucrurile să se rezolve.
Intr-un final auziră poarta. O văzură urcând treptele cu a legătură de cărţi sub braţ. Chipul ei era strălucitor, distant, ca de obicei, părea absentă, de parcă gândul i-ar fi fost în altă parte, departe de faptele reale, ceea ce-1
enerva pe tatăl ei la culme. Avi a
o trăsătură exasperantă de a se învălui într-o lumină proprie, cur# excludea realitatea, şi în interiorul căreia ea părea radioasă ca tji cum ar fi fost înconjurată de o lumină solară.
Au auzit-o intrând în sufragerie şi punând braţul de cărţi pe masă.
— Mi-ai adus Jurnalul unei fete 64 ? o întrebă Rosalind.
— Da, l-am adus. Dar am uitat pe care-1 voiai.
