Stătură nemişcaţi în umbra copacilor lângă malul apei. Noap* tea era luminoasă în jurul lor, iar ei erau învăluiţi de întuneric, aproape inconştienţi de lucrurile exterioare.
Treptat, fură cuprinşi de linişte şi pace. Ea-şi puse nesigura mâna peste a lui. Mâinile lor se strânseră uşor, tăcute, împăcate. ' — Chiar mă iubeşti?
zise ea.
El râse.
—Asta-i ceea ce eu numesc strigătul tău de luptă, răspunse el, amuzat.
—De ce? exclamă ea, amuzată şi cu adevărat surprinsă. (îj
— Insistenţa ta, strigătul tău de luptă... „Un Brangwen! Un Brangwen!”, un vechi strigăt de luptă. Al tău e: „Mă iubeşti?
Supune-te, sclavule, sau mori!”
—Nu, spuse ea apărându-se, nu-i aşa. Nu-i deloc aşa. Dar J trebuie să ştiu că mă iubeşti, nu?
,M Referire la comportamentul extrem de senzual şi dezmăţat al lui Dionysos (zeul grec al vinului) şi al adepţilor săi. Echivalentul său roman este Bacchus.
N— Ei bine, atunci află, şi cu asta basta! li— Dar mă iubeşti?
-Da, te iubesc. Te iubesc şi ştiu că nimic nu mai poate fi Ilimbat. E pentru totdeauna, aşa că de ce să mai vorbim?
I Ea tăcu câteva momente, încântată şi plină de îndoială.
—Eşti sigur? îl întrebă ea, cuibărindu-se fericită la pieptul lui. ■— Foarte sigur, aşa că termină, accept-o şi încetează.
I Ea era ghemuită foarte aproape de el.
| — Să termin cu ce? murmură ea, fericită.
| — Cu insistenţa, spuse el. t Ea se agăţă şi mai mult de el. Birkin o ţinu strâns şi o sărută uşor, undru. însemna atâta pace şi libertate supremă doar să o îmbrăţişeze şi să o sărute tandru, să nu aibă nici un fel de gânduri, dorinţe iu 11 intenţii, ci pur şi simplu să stea liniştit cu ea, să fie amândoi pcrfect de liniştiţi împreună într-o pace care nu era somn ci binecuvântarea fericirii. Să fii binecuvântat de fericire, fără vreo dorinţă tiau insistenţă, era ceva divin! Erau uniţi într-o linişte fericită.
\ Mult timp ea stătu cuibărită la pieptul lui, iar el îi sărută uşor părul, faţa, urechile, uşor şi tandru ca picăturile de rouă. Dar răsuflarea lui caldă în urechile ei o tulbură din nou şi îi aprinse vechea flacără distrugătoare. îl
strânse mai aproape, iar el îşi dimţea sângele curgându-i repede prin vene ca argintul viu.
I — Dar o să stăm cuminţi, nu?
' — Da, zise ea pe un ton de supunere.
Şi continuă să se cuibărească la pieptul lui.
Dar în scurt timp se desprinse şi-l privi.
} — Trebuie să mă duc acasă, zise ea.
I — Chiar trebuie? Ce păcat!
Ea se aplecă şi-şi întinse buzele să i le sărute.
—Chiar eşti supărat? murmură ea, zâmbind.
I — Da, spuse el. Aş fi vrut să rămânem aşa ca acum, pentru totdeauna.
•— Pentru totdeauna? Vorbeşti serios? murmură ea, în timp ce el o săruta.
Şi apoi, cu o voce plină, strigă: „Sărută-mă! Sărută-mă!” şi se strânse mai tare la pieptul lui.
Birkin o sărută de nenumărate ori. Dar şi el, la rândul lui, avea ideile şi propria voinţă. Nu-şi dorea în acel moment dei ftt o îmbrăţişare duioasă şi nu pătimaşă. Aşa că în curând ea !■ desprinse, îşi luă pălăria şi se duse acasă.
A doua zi, totuşi, Birkin se simţi melancolic şi plin de dorin ţi) Credea că
poate greşise. Poate că nu procedase corect să se duc|| la ea şi să-i împărtăşească dorinţele lui. Era oare vorba doar de 9 idee, sau era expresia unei dorinţe arzătoare? Dacă era vorba de ultima, cum se făcea că
întotdeauna vorbea despre satisfacţii senzuală? Cele două lucruri nu se potriveau prea bine.
Deodată se găsi pus faţă în faţă cu o dilemă. Era foarte simplu, chiar groaznic de simplu. Pe de o parte, ştia că nu-şi doreşte 9 experienţă senzuală
absolută, ci altceva mai profund, mai misie* rios decât ar putea să-i ofere o viaţă obişnuită. îşi aduse aminti de fetişurile africane pe care le văzuse în casa lui Halliday atât iIp des. Unul îi rămase în minte, o statuetă de aproximativ douft picioare înălţime, o figurină înaltă, subţire şi elegantă din Africa de Vest, cioplită într-un lemn închis la culoare, lucios şi isuaw Reprezenta o femeie, cu părul strâns într-o pieptănătură înalţii, ca un dom în formă de pepene. îşi aducea aminte de ea foartd bine; era una dintre preferatele sufletului său. Corpul ei efi» prelung şi elegant, faţa îi era tăiată
scurt, ca a unui gândac, ftl avea şiruri de mărgele grele, ca o columnă de cercuri în jurul gâtului. îşi aducea aminte de ea: de eleganţa ei uluitoare, culţi- vată, de chipul ei micşorat, ca al unui gândac, de trupul extraoi dinar de lung şi elegant înfipt pe picioarele scurte şi urâte, cu coapse atât de proeminente, atât de grele şi neaşteptate sub talia subţire şi prelungă. Ea ştia
ceea ce el însuşi nu ştia. Ducea cu ea mii de ani de experienţe pur senzuale, pur nespirituale în spate, Trebuie să fi fost mii de ani de când rasa ei se stinsese, într-un mod mistic, adică, din momentul în care relaţia dintre simţuri $1 exprimarea gândirii se rupsese, lăsându-i o experienţă de un singur fel, şi anume mistic senzuală. Cu mii de ani în urmă, ceea ce era iminent să se întâmple în interiorul său trebuie să se fl manifestat în aceşti africani; bunătatea, sacralitatea, dorinţa de creaţie şi de fericire prosperă
trebuie că au dispărut, lăsând loc unui singur imbold de a experimenta întrun singur fel: inconştient:, intuitiv, prin intermediul simţurilor, experienţă
care începe |1 se încheie senzorial, un fel de cunoaştere mistică prin descompunere şi dizolvare, o cunoaştere asemănătoare cu cea a cărăbuşilor care rezidă doar într-un univers de corupţie şi descompuneri rece. De aceea chipul ei semăna cu al unui gândac; de aceea egiptenii venerau scarabeul 312
