— Da, zise Hennione într-un sfârşit. Mama lui era italiancli, născută în coşul meu de hârtii din Florenţa în dimineaţa zilei de naştere a lui Rupert.

Ea a fost cadoul pentru ziua lui de naştere,

Se aduse ceaiul, iar Birkin turnă în ceşti fiecăruia. Era ciudat cât de inviolabilă era intimitatea care exista între el şi Hemioiuv Ursula se simţea ca o intrusă. Chiar ceştile de ceai şi argintăria veche constituiau © legătură

între Hermione şi Birkin. Păreau sft aparţiniiunei lumi vechi, din trecut, în care locuiseră împreuna şi în care Ursula era o străină. Era aproape o parvenită în mediul lor social vechi, cultural. Convenţiile ei nu erau convenţiile lor, aşa cum criteriile lor nu erau împărtăşite şi de ea. Dar ale lor erau stabilite, aveau prestigiul şi farmecul vârstei. El şi ea împreună, Hermione şi Birkin, erau oameni cu aceleaşi vechi tradiţii, aparţineau aceleiaşi culturi învechite, pe cale de dispariţie( Iar ea, Ursula, era o intrusă.

Aşa o făceau mereu să se simtă. Â

Hermione turnă puţin lapte într-o farfurioară. Felul simplu în care-şi asuma anumite drepturi în casa lui Birkin o enerva şi o descuraja pe Ursula.

Era ca un fel de fatalitate, de parcă aşa ar ft trebuit să se întâmple. Hennione ridică motanul şi-i puse laptele în faţă. Acesta se proţăpi cu ambele labe de marginea mesei şi-şi aplecă încântătorul cap tânăr ca să beâ.

IU- Siccuro che capisce italiano, 370spuse Hermione cântat, non l-fivră

dimenticato, la lingua della Mamma D.H. Lawfel^t 78.

I Ridică botul motanului cu degetele ei lungi, domoale şi albe, Htlasându-1

să bea, ţinându-1 în puterea ei. întotdeauna se fntftmpla aşa, afişa această

bucurie a puterii de care dădea dovadă, mai ales a puterii asupra oricărei fiinţe de sex masculin. Motanul clipi răbădător, cu o expresie masculină

plictisită, Ilngându-se pe mustăţi. Hermione râse în stilul ei scurt şi iftormăit: — Ecco, il bravo ragazzo, como e superbo, questo!,4°

K Alcătuia, împreună cu motanul, un tablou viu şi ciudat. Impresiona prin atitudinea ei pur statică. Intr-o anumită (irivinţă, era o artistă socială.

I Motanul refuză să se uite la ea. Ii evită cu indiferenţă degetele (1 începu să

bea din nou cu nasul înfundat în lapte, într-un perfect echilibru, pe când lipăia cu plescăituri încete şi ciudate. I — E rău dacă-1 înveţi să mănânce la masă, spuse Birkin.

I — Aşa e, zise Hennione aprobându-1.

I Apoi uitându-se în jos la motan, îşi reluă vechiul ei discurs ironic, plin de umor, pe o voce cântată:

■ — Ti imparano fare brutte cose. ..brutte cose79...

Ridică încet bărbia albă a lui Mino, cu vârful degetelor. Motanul se uită în jur cu un aer extrem de răbdător şi se strădui gă nu vadă nimic, îşi retrase bărbia şi începu să se spele pe faţă Cfi laba. Hermione scoase un râs mormăit, încântată.

I — Bel giovanotto259, zise ea.

[ Motanul se întinse din nou şi-şi puse laba albă şi delicată pe marginea farfurioarei. Hermione i-o ridică într-o mişcare înceată ţi delicată. Această

mişcare intenţionată, atentă şi plină de delicateţe, îi aminti Ursulei de Gudrun.

— No! Non e permesso di mettere il zampino nel tondinetto, NflB piace cd babbo.

Un signor gatto cosi selvatico... !80 Hermione îşi ţinea degetul pe lăbuţa lui 78 nu e aşa, micuţule? Nu-i aşa că mă ţii minte? Nu-i aşa? (ital.) 79 Te învaţă să faci lucruri urâte... lucruri urâte! (ital.) 259|

142 Frumuşel tânăr (ital.).

80N-ai voie să-ţi pui lăbuţa în farfurioară. Nu-i place tăticului. Un motan atât de lipsit de maniere...! (ital.)

aşezată moala {ta masă, iar vocea ei avea o notă capricioasă, plină de umor (fl ameninţătoare.

Ursula nu mai putea să îndure. Voia să plece chiar acum cru'i totul i se părea în zadar. Hermione se instalase pe vecie, în vrem# ce ea era o prezenţă efemeră care nici nu sosise încă. jM — Am să plec acum, zise ea brusc.

Birkin o privi aproape temător, căci era atât de îngrozit! dl mânia ei.

—Dar nu-i nevoie să te grăbeşti aşa, spuse el.

—Ba da, răspunse ea, am să plec.

Şi întorcându-se spre Hermione înainte să mai aibă timp il mai spună ceva, îşi întinse mâna şi zise la revedere.

—La revedere, zise Hermione pe un ton cântat, reţinând u i mâna. Chiar trebuie să pleci acum?

—Da, cred că am să plec, zise Ursula, cu o expresie hotărfttl întipărită pe chip şi ferindu-se de privirea Hermionei.

—Crezi că trebuie...

Dar Ursula îşi eliberase mâna. Se întoarse către Birkin rapid, aproape ironică:

—La revedere!

Şi deschise uşa înainte ca el să aibă timp să facă asta în locul ei, După ce ieşi din casă, începu să alerge pe drum, furioasă M agitată. Era ciudat felul în care Hermione trezea în ea mânia şi violenţa nemotivate, chiar prin simpla ei prezenţă. Ursula ştia cfl cedase în favoarea celeilalte femei, ştia că părea prost crescuţii, necivilizată şi exagerată. Dar nu-i păsa.

Continua să alerge pe drum de teamă să nu se întoarcă înapoi şi să le râdă

ironic în ititg celor doi pe care îi lăsase în urmă. Căci nu făceau decât: să o scoată din sărite.

EXCURSIA

K ÎN ZIUA URMĂTOARE Birkin se duse să o caute pe Ursula. S-a lutilimplat ca în ziua aceea cursurile să se termine la amiază.

I Hrkin. îşi făcu apariţia către sfârşitul dimineţii şi o invită la o plimbecu maşina după-amiază. Ursula fu de acord. Dar chipul ei era dist ant şiîntunecat, iar el simţi că i se face inima cât un purice.

I După-amiaza era frumoasă şi învăluită de o lumină difuză. Hirkinconducea, iar ea stătea lângă el. Dar totuşi chipul ei păs- ti'rt o expresiede întunecime şi distanţă. Când era aşa, ca un zid mlicat în faţa lui,inima i se strângea.

I Viaţa lui părea acum atât de neimportantă, încât nici nu-i mai păsa deea. Uneori i se părea că nu-i pasă nici cât negru sub unghie dacă Ursula,

Hermione sau oricine altcineva exista sau nu. De ce să-şi mai bată capul?

De ce să se lupte pentru o viaţă liniştită şi plăcută? De ce nu s-ar avântaîntr-o serie de aventuri, precum într-un roman picaresc? De ce nu? De cesă-şi mai facă griji în legătură cu relaţiile dintre oameni? De ce să-i ia înserios, fie că sunt bărbaţi sau femei? De ce să stabilească vreo relaţieserioasă? De ce să nu fie degajat, să rătăcească de colo-colo, profitând detot ceea ce merita?

I Şi totuşi, era condamnat şi osândit să continue efortul de a duce un traidecent.

[ — Uite ce ţi-am cumpărat, spunea el.