Şi acum, sub acelaşi pod, stăpânul lor, al tuturor, o strângea în braţe pe ea!

Iar strânsoarea lui era mai teribilă şi mai puternică decât a lor, cât de profundă şi desăvârşită era iubirea lui faţă de a lor, deşi era de aceeaşi natură! Gudrun simţea că va leşina, că va muri în strânsoarea vibrantă şi nepământeană a braţelor şi a trupului Iul

— simţea că-şi va da duhul. Apoi vibraţia aceea neînchipuit de puternică

slăbi şi deveni mai molatică, îi dădu drumul şi o trasa după el înspre perete ca să se rezeme de el.

Era aproape inconştientă. Tot aşa minerii stăteau cu spatele la zid, ţinându-şi în braţe iubitele şi sărutându-le aşa cum şi ea era sărutată. O!

Dar oare sărutările lor erau la fel de minunate şi ferme precum cele ale stăpânului'lor? Chiar şi mustaţa aspră,! tunsă scurt, minerii nu o aveau.

Iar iubitele minerilor, la fel ca şi ea, îşi lăsau capul pe spate şi-l sprijineau de umărul iubitului lor, privind pe sub bolta întunecată la mănunchiul apropiat de lumini aurii de pe dealul invizibil din depărtare, sau la

conturul nedefinit al copacilor, la clădirile din curtea gaterului, din direcţia opusă.

Braţele lui o cuprindeau ferm şi părea să o absoarbă în fiinţa lui, căldura, moliciunea şi greutatea ei adorabilă, sorbind cu avi- ditate toată fiinţa ei care se revărsa înspre el. Gerald o ridică şi părea că vrea să o toarne în propriul lui trup, precum torni vinul 399 D.H. Lawiţ^t 1 într-un pahar.

— Asta valorează enorm, spuse el, cu o voce ciudată, pătrunzătoare.

I Aşadar ea se linişti şi părea că se topeşte şi se prelinge înspre f il, ca şi cum ar fi fost o revărsare infinit de caldă şi dulce, umplân- iln-i venele, ca un drog. Braţele ei îi înconjurau gâtul, el o sărută $1 o ţinu complet suspendată, pe când, ea, moale şi fluidă, se scurgea în trupul lui, iar el era cupa viguroasă şi dură care primeşti vinul vieţii ei. Aşadar ea stătea strânsă lângă el, abandonată, flilicată la pieptul lui, topindu-se şi descompunându-se sub sărutările lui, | pătrunzându-i în membre şi oase, ca şi cum el ar fi fost asemenea unui fier topit încărcat de electricitatea vitalităţii ei. v Aproape cunoscu o stare de leşin, raţiunea o părăsi treptat şi ne cufundă într-o letargie, toată fiinţa ei se topi şi deveni fluidă; i Imase nemişcată şi deveni una cu fiinţa lui, dormind în el aşa 4 um doarme fulgerul într-o piatră pură şi preţioasă. Aşadar ea îi Cuprinsese fiinţa şi se contopise cu el, iar el se simţea împlinit, t Când deschise ochii din nou şi văzu mănunchiul de lumini în Ilare, i se păru ciudat că lumea încă mai exista, că mai stătea sub pod odihnindu-şi capul pe pieptul lui Gerald. Gerald, cine oare era el? Reprezenta o aventură deosebită, necunoscutul pe care |i-l dorea.

Privi în sus şi, în întuneric, îi văzu chipul deasupra ei, un chip eonturat şi viril. Părea că o lumină slabă şi albă iradia din trupul lui, ca o aură albă, de parcă ar fi fost un vizitator dintr-o altă lume. Gudrun întinse mâna, precum Eva care se întinde să ajungă la mărul din pomul cunoaşterii, şi-l sărută, deşi pasiunea ei era ca o teamă transcendentală faţă de

necunoscutul pe care el îl reprezenta; îi mângâie faţa cu degetele ei extrem de delicate, cercetătoare şi uluite. Degetele ei îi pipăiră conturul feţei şi-i urmăriră trăsăturile feţei. Cât era de perfect şi de străin. O! Cât de periculos! Sufletul ei tremura de cunoaşterea aceasta desăvârşită. Acesta era mărul strălucitor, interzis, acest chip masculin. II sărută, trecându-şi degetele de-a lungul feţei lui, ochilor, nărilor, sprâncenelor şi urechilor şi ajunse până la gât, ca să-l cunoască, să-l absoarbă cu ajutorul mâinilor, Gerald era aşa de viguros, de bine conturat, cu nişte trăsături definite plăcute, uimitoare, ciudate şi totuşi nespus de clare. Era un< duştnuu puternic şi cu toate astea strălucind de un foc alb, bizait’Voia (m I atingă

încontinuu până când îl va cupţinde în totalitate cu mAi nile, până când îl va îngloba în cunoaşterea ei. O! Dacă ar pulOt» dobândi preţioasa

cunoaştere a lui, va fi împlinită şi nimic nu i-|f putea I lua acest lucru. Căci el era atât de nesigur, i atât tic periculos în lumina obişnuită a zilei.

— Eşti* aşa de frumos, murmură ea înăbuşit.

El se minună şi rămase mut. Dar ea-1 simţi cum tremură şi în mod

involuntar se apropie mai mult de el. Gerald nu se.putu abţine. Degetele ei îl ţineau în puterea lor. Nespusa dorinţă pe care o trezeau în el era mai adâncă decât moartea şi nu ise pute a opune.

Dar ea îl cunoştea acum şi* asta era îndeajuns. Pe moment, sufletul ei era distrus de şocul extraordinar âl fulgerului invizibil şi fluid care ţâşnea dih el. Ştia. Şi cunoaşterea aceasta era ca un fel de moarte din care trebuia să-şi revină. Cât oare mai avfca de cunoscut din persoana lui? O! Mult, extrem de mult, avea mânate multe zile pentru ca mâinile ei însetate, totuşi extremi de subtile şi discrete, să culeagă roadele trupului său viu şi plin; di energie radioactivă. O! Mâinile ei erau lacome, însetate de cunoaştere. Dar pe moment era suficient, atât cât putea suporţi sufletul ei. încă puţin şi va fi distrusă, iar recipientul delicat al sufletului ei se va umple prea repede şi se va sfărâmai Era suficient în momentul de faţă, destul acum. Mai aveau să urmeze şi âlţe zile în care mâinile ei, ca nişte păsări, s-ar putea hrăni din|înJ tinderea! mistici; a trupului său elastic, dar până. atuociJera îndeajuns. î

Chiar şi Gerald se bucura să fie interogat, dojenit şi respins. Căci a dori e mai bine decât a avea, iar finalitatea scopului era un lucru pe cât de dorit pe atât de temut.

Continuară să meargă spre oraş, spre locurile unde lămpile se înşirau singuratice la distanţe mari una de alta de-a lungul dru« mului întunecat ce înconjura, valea. In cele din urmă ajunseră la capătul aleii. nu mergi mai departe, spuse ca.

1 — Preferi să nu merg? întrebă el, uşurat, ii Nu

voia să umble pe străzi alături de ea, cu sufletul

dezgolit şi iluminat aşa cum era.

■— Da. Noapte bună.

Ii întinse mâna. El o strânse, apoi îi atinse cu buzele degetele periculoase şi puternice, p— Noapte bună, spuse el. Pe mâine.

Şi se despărţiră. Gerald se îndreptă spre casă plin de tăria şi de puterea unei/lorinţe aprinse.

Dar a doua zi, Gudrun nu veni, trimise un bilet în care I ipunea că trebuie să stea în casă pentru că era răcită. Asta era un chin!

Dar îşi înfrână sufletul răbădător şi-i scrise un răspuns licurt în care îi spunea cât de rău îi pare că nu o vede.

In ziua următoare, Gerald rămase acasă, căci i se părea atât de inutil să se ducă până la firmă. Tatăl său nu va putea să apuce ifârşitul săptămânii, iar el voia să stea acasă şi să aştepte.

Gerald se aşeză pe un scaun lângă fereasta din camera tatălui lău. Afară

totul era întunecat şi umed ca iama. Tatăl său zăcea în pat, cenuşiu, o infirmieră se mişca încet în hainele ei albe, aranjate şi elegante, chiar frumoase. In cameră plutea un parfum de apă de colonie. Infirmiera ieşi din cameră, iar Gerald rămase singur cu muribundul, cu faţa la peisajul de iarnă întunecat.

I — Mai este multă apă în Denley? se auzi vocea slabă,

hotărâtă şi certăreaţă venind din direcţia patuluL

Muribundul întreba ceva despre o scurgere dinspre Willey

Water către una dintre mine. k —- Mai e ceva, va trebui să

secăm lacul, spuse Gerald.

— Da?

Vocea slabă părea aproape gata să se stingă. Urmă o tăcere mortuară.

Bolnavul cu chipul cenuşiu zăcea cu ochii închişi, mai mort decât însăşi moartea. Gerald îşi feri privirea. Simţi că inima îi era veştedă şi că va pieri dacă situaţia avea să mai continue (rimei îndrăgostite mult.

Deodată auzi un zgomot ciudat. Intorcându-se, îl văzu pe tatăl său cu ochii larg deschişi, încordat, răsucindu-se, cuprins de frenezia unui efort inuman. Gerald sări în picioare şi rămase înmărmurit de groază. 400

— Ah-a-ah-h-h! se auzi un horcăit oribil eliberat din gâtul tatălui său, iar ochii temători şi rătăciţi se rostogoleau înfrit us« şător în căutarea frenetică

şi sălbatică a unui ajutor, trecură oihl peste chipul lui Gerald, apoi un val de sânge negru şi murdării» invadă chipul fiinţei în agonie, trupul tensionat se relaxă, capul îi căzu într-o parte, în jos pe pernă.

Gerald rămase înmărmurit, iar sufletul său răsuna de groa* Voia să se mişte, dar nu putea. Nu putea să-şi mişte picioarel^B Creierul părea să-i răsune ca un ecou, ca un puls.

Infirmiera în alb intră încet. Ii aruncă o privire lui Geralci, 1 apoi se uită

înspre pat.

— Ah! se auzi strigătul ei încet, plângăreţ, şi se îndreptă re*l pede către mort. Ah-h! se auzi sunetul slab al supărării ei agitate( ■ în timp ce stătea aplecată deasupra panopliei patului. Apoi tşl j reveni, se întoarse şi aduse un burete şi un prosop. Ştergea chipul ! mortului atentă, murmurând, aproape pe un ton plângăreţ, 1 foarte încet: Bietul domn Crich! Bietul domn Crich! O, bietul fl domn Crich!

; A murit? răsună vocea aspră a lui Gerald.

— O, da, s-a dus, răspunse infirmiera cu o voce blândă Işi I jalnică, în timp ce se uita în sus la faţa lui Gerald. Era tânără, frumoasă şi

tremura. Un rânjet ciudat străbătu I chipul lui Gerald, acoperindu-i groaza. Şi ieşi din cameră. Avea de gând să-i spună mamei lui. Pe palier se întâlni cu j fratele său, Basil.