— Am să plec în curând, zise Gerald.

Ea se întoarse spre el.

— Ţine minte, spuse ea. Sunt total independentă faţă de tine, întru totul.

Tu îţi faci aranjamentele tale, eu pe ale mele.

Gerăld reflectă la acest fapt.

—^ Vrei să spui că din acest moment suntem străini? întrebă el.

Ea se opri, îmbujorată, El o atrăgea în capcană, forţându-i mân® să

răspundă. Se întoarse spre el.

151 Capul fantomei unui purice, un desen din 1819, sau un tablou ulterior intitulat Fantoma unui purice. Amândouă sunt semnate de William Blake (1757-1827) şi ambele se află acum la Galeria Tate din Londra.

—\ Străini, răspunse Gudrun, nu putem â niciodată. Dar dacăj vrei să faci ceva fără să ţii cont de mine,' atunci vreau să ştii că ai toată libertatea să faci cum consideri. Să nu ţii cont de mine câtuşi de puţin.

Chiar şi această slabă aluzie cum că ea ar avea nevoie de el şi depindea de el era suficientă ca să-i stârnească din nou pasiunea.. In timp ce stătea acolo, trupul lui fti‘ cuprins de o schimbare, un şuvoi fierbinte, topit îi străbătu venele fără să vrea. Gemu în sinea lui; fiind stăpânit de acea stare care îi plăcea. O privi cu ochi limpezi, în aşteptare.

Gudrun înţelese imediat şi fii zguduită de o repulsie rece. Cum de putea să o privească cu ochii aceia limpezi, calzi şi răbădători,. fiind în aşteptarea ei chiar şi acum? Cuvintele care fuseseră schimj bate între ei nu erau oare suficiente ca să-i îndepărteze, să-i desparţi tă pe vecie? Şi totuşi el era subjugat şi incitat, aşteptând-o pe ea.

Acest fapt o nedumeri. Intorcându-şi capul într-o parte, spuse:

— Am să-ţi spun când vâ surveni vreo schimbare.

Şi ieşi din cameră.

Gerald rămase confuz, într-o uşoară stare de dezamăgire care| părea că-i distruge treptat orice înţelegere. Dar răbdarea; inconştientă continua să

persiste. Rămase nemişcat, lipsit de orice gând sau cunoaştere timp îndelungat. Apoi se ridică şi coborî ca să* joace şah cU unul dintre studenţi. Chipul său era senin şi limpede, cu un fel de hisser-aller240 inocent care o deranja cel mai mult pe Gudrun, aproape o făcea să se teamă de el şi să-l urască din toatăf inima pentru acest lucru.

După această discuţie, Loerke, care nu stătuse de vorbă cu ea până atunci între patru ochi, începu să o întrebe despre situaţia ei. — Nu eşti măritată, nu?

Ea-1 privi drept în ochi.

— Câtuşi de puţin, răspunse ea, cu stilul ei măsurat.

Loerke râse şi-şi încreţi faţa într-un fel ciudat. Pe frunte îi

cădea o şuviţă rebelă, iar Gudrun observă că pielea avea o culoare cafeniu deschis. Mâinile păreau foarte îndemânatice, aveau culoarea topazului şi erau atât de ciudat de cafenii şi străvezii.

— Bun, spuse el.

Totuşi avea nevoie de ceva curaj ca să continue.

Doamna Birkin e sora dumitale? întrebă el.

— Da.

— Şi e măritată?

— Da.

— Aveţi părinţi, deci?

— Da, răspunse Gudrun.

Şi-i povesti pe scurt şi laconic despre situaţia ei. El o urmărea îndeaproape, manifestând interes tot timpul. — Aşa

deci!

exclamă el, oarecum surprins. Şi acest Herr Crich e bogat?

— Da, e bogat, are o mină de cărbune.

— De când durează prietenia voastră?

— De câteva luni.

Urmă o pauză.

— Da, sunt surprins, spuse el, în cele din urmă. Englezii mi s-au părut aşa de reci. Şi ce ai de gând să faci după ce pleci de aici?

— Ce-am de gând să fac? repetă ea.

— t., Da. Nu poţi să te întorci la catedră. Nu — ridică din umeri —, asta e imposibil. Lasă asta pe seama acelor canailles care nu sunt bune de nimic.

In ce te priveşte pe dumneata, ştii că eşti o femeie remarcabilă, eine seltsame Frau241. De ce să negi asta — de ce s-o mai punem la îndoială?

Eşti o femeie extraordinară, de ce trebuie să urmezi un drum obişnuit, o viaţă banală?

Gudrun stătea privindu-şi mâinile, îmbujorată. Era încântată de faptul că

el spunea, atât de simplu, că e o femeie remarcabilă. Nu spunea asta ca să

o flateze, căci era mult prea înfumurat şi obiectiv prin natura lui. O spunea la fel cum ar spune că o sculptură e remarcabilă, pentru că ştia că aşa este.

Iar lui Gudrun îi făcea plăcere să audă asta de la el. Alţi oameni aveau o adevărată pasiune de a reduce totul la acelaşi numitor, de a aduce lucrurile la unison. In Anglia era şic să fii absolut banal. Iar pentru ea era o uşurare să fie considerată extraordinară. Aşa că n-avea de ce să-i mai pese de normele obişnuite.

— Vezi dumneata, începu ea, eu nu am deloc avere.

— Of, banii! strigă el, ridicând din umeri. Când devii matur; banii îţi stau la dispoziţie. Doar atunci când eşti tânăr e un lucru rar. Nu te mai gândi la bani — se găsesc întodeauna.

— Oare? întrebă ea râzând.

— întotdeauna, Gerald acesta o să-ţi dea o sumă de bani dacă-i ceri.