■ — Totul pare atât de inutil, vieţile lor atât de lipsite de sens. (!rede-mă, dacă nu s-ar fi întâlnit, dacă nu s-ar fi căsătorit şi n-ar fi locuit împreună, n-ar mai fi avut nici o importanţă, nu-i aşa? I — Desigur — n-ai de unde să ştii, răspunse Gudrun. I — Nu. Dar dacă aş fi convinsă că viaţa mea va fi ca a lor, Prune — şi o prinse pe Gudrun de braţ — aş fugi.
> Gudrun tăcu câteva clipe. ţ — De fapt, nu poţi să accepţi o viaţă
obişnuită, pur şi simplu nu poţi, răspunse Gudrun. In cazul tău, Ursula, este cu totul altceva. Alături de Birkin nu o să ai parte de aşa ceva. El e o persoană deosebită. Dar cu un om obişnuit, a cărui viaţă se derulează întrun singur loc, căsătoria e pur şi simplu imposibilă. Poate că există, şi chiar există, mii de femei care asta îşi doresc şi care nu ar concepe altceva. Dar numai gândul la asta mă înnebuneşte. Trebuie să fii liber, mai presus de orice trebuie să fii liber. Poţi să renunţi la orice altceva, dar trebuie să fii liber — să nu fii ca o adresă: strada Pinchbeck, nr. 7, sau Somerset Drive, sau Short- lands. Nici un om nu va fi în stare să fie fericit în felul acesta.
Nimeni! Ca să te căsătoreşti trebuie să ai lângă tine un om independent sau orice altceva, un tovarăş de arme, un Glucksritter 96 . Un om cu un anumit statut în societate e imposibil, de-a dreptul imposibil.
—Ce cuvânt minunat: un Glucksritter! spuse Ursula. Cu mult mai drăguţ
decât „un mercenar al destinului”;
96Aventurier (germ.).
—
— Da, nu-i aşa? Aş zgudui lumea cu un jjfemei îndrăgostite Glucksritter.
Dar un cămin, o gospodărie! Ursula, ce-ar însemna asta? Spune-mi! 455
— Ştiu, noi am avut un cămin, şi asta e suficient pentru mine.
— Prea suficient, zise Gudrun.
— „Micuţa casă cenuşie din Vest”97, cită Ursula ironic. V Creează şi impresia de cenuşiu, spuse Gudrun, posomorâţi,
Fură întrerupte de zgomotul maşinii. Venise Birkin. Ursul* era surprinsă
că se simţea atât de uşurată, că se eliberase atât di brusc de problema caselor cenuşii din Vest.
'îi auziră pantofii bocănind pe pardoseala din holul dl dedesubt.
— Bună, strigă el, iar vocea
răsună ca un ecou viu prin caii,
Ursula zâmbi în sinea ei. Şi lui îi
era teamă de acel loc. ^ — Bună,
suntem aici, strigă ea în jos.
Şi-l auziră urcând repede pe scări.
— E ca o casă cu stafii, spuse el.
— Casele astea nu au stafii. Nu au avut niciodată o personalitate şi doar un loc cu personalitate poate avea o stafie, spuse Gudrun.
— Cred că aşa e. Jeliţi amândouă trecutul?
— Da, răspunse Gudrun supărată.
Ursula râse.
— Nu jelim ce-a fost, ci faptul că a
existat vreodată, spuse ea. Aha,
răspunse el uşurat.
Birkin se aşeză pentru o clipă. Era ceva în prezenţa lui, gândi Ursula, jucăuş şi viu care anihila chiar şi atmosfera nepotrivită a acestei case pustii.
Gudrun spune că n-ar putea suporta să se căsătorească şi să fie închisă
într-o casă, zise Ursula cu subînţeles — amândoi ştiură că făcea referire la Gerald.
Birkin tăcu câteva momente.
— Ei bine, zise el, dacă ştii dinainte că n-ai putea să
suporţil asta, atunci eşti în siguranţă. Chiar aşa, spuse
Gudrun.
"r De ce oare fiecare femeie crede că scopul ei în viaţă este 1 să aibă un soţior şi o căsuţă cenuşie în Vest? De ce este ăsta j scopul vieţii? De ce trebuie să
fie ăsta?
97 Cântec din anul 1911 cu versurile semnate de D. Eardley- Wilmot (n, 1883) şi muzica scrisă de Hermann Lohr (18711943).
