dar care nu priveşte în jos, nu recunoaşte

5(58

că-i e fricăi DM■ LawrencM

„Am să plec poimâine”, îşi spuse ea. lot ceea ce voia era ca Gerald să nu creadă

că se temea de el, că fugea pentru că îi e frică de-el. In principiu nu-i era teamă

de eîl Ştia că era spre binele

ei să evite violenţa lui fizică. Dar nici măcar fizic nu se temea de el. Voia să-i demonstreze asta. După ce i-o va' dbvedi, oricum ar fi fost el, nu-i va mai fi frică

de el După ce va de|] monstra asta, îl va putea părăsi pentru totdeauna. Dar îritre timp. conflictul dintre ei, pe cât îl ştia ea de groaznic, nu era concludenta Iar ea voîa să aibă încrederi in Sine. Oricâtă teroare ar trebui s® suporte, va fi neînfricată, nu se va lăsa intimidată de el. El nu va putea să o intimideze niciodată5, nici să o domine, sau să exercite1 vreun drept asupra ei; asta avea de gând să susţină până în momentul în care i-o va putea dovedi. O dată ce i-o va dovedi, se vâ| elibera de el pe Veci.

Dar încă nu o dovedise, nici lui şi nici ei însăşi. Acest fapt anume 6 mai ţinea legată de el, Era legată de el, nu putea să al despartă încă de Gerald.

Stătu trează în pat, înfăşurată strâns în» pledurilor© în §ir, gândindu-se fărâ oprire.

Se*simţea de parcă putea încheia şirul nesfârşit al gândurilor ei...

„Nu este ca atunci când m-ar iubi cu adevărat”, îşi spuse în* sinea ei. „Nu mă

iubeşte. Vrea ca orice femeie care-i iese în cale săi se îndrăgostească de el, Nici măcar nu ştie că asta face. Dar asta faefe. îşi dezvăluie farmecele masculine în faţa oricărei femei, lasă săi se întrevadă momentul oportun şi încearcă să le facă să-şi spună câtl de minunat ar fi să-l aibă pe el drept amant. însuşi faptul că le ignoră

face parte din joc. Niciodată nu este inconştient de prezenţa lbr. Ar fi trebuit să fie un cocoş ca să poată defila ţanţoş prin faţa a cincizeci de femele, toate supuse lui.

Dar, zău aşa, calităţile lui def Don Juan2**7 hm mă interesează. Aş putea să o interpretez pe Dona

Juanita de un milion de ori mai bine decât îl interpretează el pe Don Juan.

Mă plictiseşte, o ştiu. Virilitatea Iui mă enervează. Nimic nu e mai plictisitor decât un falus, atât de stupid în el însuşi, aşa de stupid de orgolios. Zău, îngâmfarea fără margini a acestor bărbaţi e ridicolă — se comportă ca nişte cocoşi.

Toţi sunt la fel. Chiar şi Birkin. Sunt concepuţi cu toţii dintr-o limitare îngâmfată şi nimic altceva. Nimic, în afară de limitarea lor ridicolă şi neînsemnătatea lor intrinsecă, n-ar putea să-i facă atât de îngâmfaţi.

In ceea ce-1 priveşte pe Loerke, are de o mie de ori mai multe calităţi decât Gerald. Gerald e atât de limitat, cu el nu ajungi nicăieri. Va continua să macine la nesfârşit la vechea moară. Şi nu mai există nici un bob de grâu

de măcinat între pietrele morii. Pietrele continuă să se învârtă încontinuu, chiar dacă nu mai e nimic de măcinat — spunând acelaşi lucru, crezând în aceleaşi lucruri, comportându-se exact la fel. O, Doamne, ar putea pune la încercare până şi răbdarea unei pietre.

Nu-1 venerez pe Loerke, dar în orice caz el este un individ liber. Nu se împăunează plin de îngâmfare cu propria sa virilitate şi nici nu macină

sârguincios la vechea moară. O, Doamne, când mă gândesc la Gerald şi la munca lui — acele birouri din Beldover şi minele —^ mă îngreţoşez. Ce am eu de a face cu asta? Şi mai crede că poate fi amantul unei femei! Ai putea foarte bine să ceri asta unui stâlp de telegraf mulţumit de sine. Bărbaţii ăştia cu veşnicele lor slujbe — şi morile lor eterne date de Dumnezeu care continuă să nu macine nimic! E prea plictisitor, enervant pur şi simplu.

Oare cum de am ajuns să-l iau în serios?

Cel puţin, în Dresda poţi întoarce spatele tuturor acestor probleme. Şi vor fi lucruri amuzante de făcut. Va fi amuzant să merg la aceste spectacole euritmice, la opera germană şi la teatru. Va fi distractiv să iau parte la viaţa boemă germană. Iar Loerke e un artist, e un individ liber.

Scapi de atât de multe lucruri, asta e ceea ce contează, să scapi de atât de multă repetare oribilă şi plictisitoare a unor activităţi vulgare, expresii vulgare şi situaţii vulgare. Nu-mi fac iluzii că am să găsesc elixirul vieţii la Dresda. Ştiu că n-o să fie

aşa. Dar am să plec de lângă oamenii care au propria lor casă, propriii lor copii, propriile lor cunoştinţe şi propriile lor una sau alta. Am să fiu printre oameni care nu sunt proprietari, care nu au o casă şi un servitor care să

le stea la dispoziţie, care nu au o poziţie socială, un statut, o situaţie şi un cerc de prieteni din aceeaşi tagmă. O, Doamne, i angrenajul acesta social cu rotiţe care se învârtesc una dupfialta îţi face capul să vâjâie ca tic-tacul unui ceas, cu întreaga nebunie a unei monotonii mecanice inerte şi lipsit de sens. Cât de mult urăsc viaţa, cât o urăsc! Cât de mult îi urăsc pe cei ca Gerald, care nu pot oferi nimic cuiva.

Shortlands! — Cerule! Când mă gândesc

să locuiesc aeolo o săptămână şi apoi încăFemei îndrăgostite

5 69

una şi încă una... Mu, nici nu

vreau să mă gândesc la âsta^M e prea TnitffiM

Şi aici se întrerupse cu adevărat îngrozită, nefiind în stare să mai suporte.

Gândul succesiunii mecanice a zilelor care trec una după alta, ad irtfinitum, era unul dintre

lucrurile care îi făceau inima şă palpite cu o adevărată apropiere a nebuniei.

Dependenţa îngrozitoare faţă de această scurgere a timpului, această

învârtiră a

limbilor ceasului, această eternă repetare a

orelor şi a zilelor, o, Doamne, era mult prea îngrozitoare pentru a fi contemplată. Şi nu exista .scăpare din asta, absolut nici una.

Aproape că-şi dorea ca Gerald să fie cu ea şi să o salveze de. teroarea propriilor ei gânduri. O, cât de mult suferea stând

acefsji! singură, faţă în faţă cu ceasul îngrozitor, cu tic-tacul său etern..

Întreaga viaţă, absolut toată viaţa se învârtea în

jurul acestui tic- tac, tic-tac, tic-tac, apoi bătaia orelor şi din nou tic-tacul şi. mişcarea limbilor ceasului.

Gerald nu o putea scăpa de asta. El, trupul lui, mişcarea lui* viaţa lui-.r*- era

vorba de acelaşi ticăit, de aceeaşi învârtire 5?o D.H. Lawrence

îmi jurul

cadranului, o mişcare mecanică

îngrozitoare înainte, de laj| o oră la alta. Ce însemnau sărutările lui, îmbrăţişările lui?, Le; putea auzi ticăitul, tic-tac...

„Ha-ha-ha”, râse ea în sinea ei, atât de înspăimântată încât; încerca să

facă haz de