Totuşi trebuia să stea şi să-i urmărească. Unul sau doi indivizi veniră să
vorbească cu ea. Din toate colţurile cafenelei, ochii se întorceau apre ea, pe jumătate aruncându-i priviri furişe, pe jumătate ironici, bărbaţii priveau peste umăr, iar femeile pe sub pălării.
Vechiul grup era prezent: Carlyon, în colţul lui, cu elevii şi cu iubita, Halliday şi Libidnikov, Mussette, toţi erau acolo. Gudrun îl privea pe Gerald. Ii-urmărea privirea care zăbovi un moment asupra lui Halliday şi asupra grupului său. Aceştia din urmă îl pândeau; îl salutară cu o mişcare a capului, iar el răspunse prin aceeaşi mişcare. Chicoteau şi vorbeau în
şoaptă unii cu alţii. Gerald îi urmărea cu o sclipire constantă în privire. O
îndemnau pe Mussette să facă ceva anume.
In cele din urină ea se ridică. Purta o rochie ciudată din mătase închisă la culoare, îmbinată cu diverse culori, care alcătuiau un tot pestriţ. Era mai slabă, iar ochii îi erau probabil mai înfocaţi, mai descompuşi. Altminteri era neschimbată. Gerald o urmărea cu acelaşi licăr constant în privire în timp ce venea spre ei. Ii întinse mâna ei mică, delicată.
— Ce mai faci? îl întrebă ea.
Gerald dădu mâna cu ea, dar nu se ridică şi o lăsă să stea în picioare lângă
el, în colţul opus al mesei. O salută rece pe Gudrun, pe care nu o cunoştea personal, dar o ştia destul de bine din vedere şi din auzite.
— Fac foarte bine, răspunse Gerald. Dar tu?
— O, fhuarte bine. Dar Wupert?
— Rupert? Şi el face foarte bine.Ir mei îndrăgostite
4 67
— A, n-am vrut să spun asta. Cum a rămas cu însurătoarea?
— O, da, s-a însurat.
Ochii Mussettei străluciră intens.
m* Aha, prin uhmare s-a
însurat..Când s-a însurat? 'M —
Acum o săptămână sau două..
—Adevăhrat? Nu a scris deloc. pN Nu?
•Nu. Nu chrezi că e destul de uhrât?
Aceste ultime cuvinte le spuse pe un ton provocat» Mussette lăsa să se înţeleagă din tonul ei că era conştient;! 'le faptul că Gudrun ascultă.
S&i Presupun că n-a avut chef s-o facă, răspunse GeraldW
— Dar de ce? continuă Mussette. JqH
Această întrebare fu primită în tăcere. Exista o
insistenţi urâtă şi-ironică la fata aceea cu chipul mic,
frumos, cu pirul Scurt, aşa cum stătea lângă Gerald.
— Rămâi mult timp în oraş? îl întrebă ea.
— Doar în seara asta.
— O, dhuar în seahra asta! Vii şi tu
să vorhbeşti cu Julius/ — Nu în
seara ăsta.
—O, fuahrte bine. O să-i spun. Apoi adăugă cu o voe# diabolică: Arăţi tehribil de bine.
— Da, aşa mă simt.
Gerald era destul de calm şi degajat, iar în ochi îi juca un lirfli de veselie şi ironie.
— Te distrezi bine?
întrebarea fu ca o lovitură directă pentru Gudrun, spusă pt un ton normal, neutru, plină de degajare impertinentă. 468
D.H.
— Da, răspunse el, destul de nepăsător.
—îmi pahre tahre rău că nu poţi să vii la noi. Nu eşti phrca credincios phrietenilor tăi.
