— Nu prea, spuse el.
Le spuse amândurora „noapte bună” printr-o mişcare la capului şi se întoarse încet la grupul ei. Gudrun îi urmărea mersul ciudat, rigid, cu şoldurile săltând. îi auziră clar vocea degajată, neutră.
— Nu vhrea să vină. De altfel, e logodit, spuse ea.
De la masa lor se auziră râsete mai
puternice, voci şoptite şi ironii. L — E
o prietenă de-a ta? îl întrebă Gudrun,
privindu-1 calm Ipe Gerald.
|i — Am stat la Halliday împreună cu Birkin, spuse el, tntâlnindu-i privirea calmă.
Ea îşi dădu seama că Mussette fusese una dintre amantele lui, iar el ştia că
ea-şi dăduse seama de asta.
Gudrun privi în jur şi-l chemă pe chelner. Voia un cocktail cu gheaţă, dintre toate băuturile. Acest fapt îl amuză pe Gerald şi se întrebă ce se punea la cale.
Grupul lui Halliday era ameţit şi răutăcios. Vorbeau tare despre Birkin, ironizându-1 la fiecare pas, mai ales în legătură cu căsătoria sa.
— O, nu mă face să mă gândesc la Birkin, guiţă Halliday. Mă îngreţoşează.
E mai rău ca Iisus: "Doamne, ce trebuie să fac să fiu mântuit?”103
Chicoti în sinea lui ameţit.
— Iţi aduci aminte, se auzi vocea repezită a rusului,
scrisorile pe care le trimitea: „Dorinţa e sfântă...” —
A,
da! strigă Halliday. O, cât de splendid. Vai, am una chiar în
buzunar. Sunt sigur că o am.
Scoase diverse hârtii dintr-un carnet.
— Sunt sigur că... hâc! O, Doamne! ...am una.
Gerald şi Gudrun îi priveau atenţi.
—O, da, cât de minunat... hâc!.,. splendid! Nu mă face să râd, Mussette, că
sughit, Hâc!
Chicotiră cu toţii,
— Ce spunea în scrisoarea aceea? întrebă Mussette, aplecându-se înainte, cu părul negru, moale, căzând şi legănându-i-se peste faţă.
Era ceva ciudat de indecent, obscen chiar în capul ei mic, alungit, cu păr negru, mai ales când i se vedeau urechile.
—Stai! — Vai, aşteaptă! Nu-u, n-am să ţi-o dau, am s-o citesc tare. Am să vă
citesc câteva fragmente — hâc! O,
Doamne! Credeţi că dacă beau apă am să scap de sughiţ? Hâcl Vai, mă
simt extrem de neajutorat*
— Nu e oare scrisoarea în care vorbea despre unirel întunericului cu lumina şi despre Fluxul CorupJiei2.'«întrebi Maxim, cu vocea lui repezită, concisă.
— Cred că da, răspunse Mussette. ij
— O, da.? Uitasem — hac!—- aia era, spuse Halliday( desfăcând scrisoarea.
Hâq! O, da! Cât de minunat! E una dintrşj cele mai bune. „Fiecare rasă are un stadiu”, citi el cu d voca cântată, înceată şi clară ea a unui 103 Din Faptele Apostolilor, 16:30: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
preot citind Bifciia,;4,cândl dorinţa dehm ei îndrăgostite 469 distrugere domină orice altă dorinţă. La un individ, această dorinţă este în ultimă
instanţă o dorinţă interioară de a d&trug<b”‘j-T— hâe! —, după ,care făcu bpauză şi privi tîn siisn® t i■— Sper că trece mai departe şi se referă la distrugerea lui însuşi, se auzi vocea repezită a rusului.
Halliday chicoti şi îşi lăsă vag capul pe spate.
Nu prea mai e mare lucru de distrus în el, spuse Mussette. E deja atât de slab, aşa că n-a mai rămas decât o ciozvârtă din elJ i'tţjr' Vai, nu e frumos? îmi place să o citesc. Cred că mi-a trecut sughiţul, guiţă Halliday.
