din mâna ei.
Ochii lui Gerald sclipiră de satisfacţie.
— Ah! exclamă el. Splendid! O adunătură de dobitoci!
— îmi venea să-i omor, strigă ea cu aprindere. Câini! Nu sunt decât nişte câini. De ce e oare Rupert atât de prost să le scrie asemenea scrisori? De ce-şi trădează sentimentele în faţa unor astfel de canalii! E ceva de netolerat.
Gerald se miră de înflăcărarea ei ciudată.
Iar ea nu mai putea să suporte să rămână în Londra. Trebuie să plece cu trenul de dimineaţă din Charing Cross. Pe când traversau podul cu trenul, aruncând priviri la râul care se ivea printre marile traverse de fier, ea strigă:
—Simt că n-aş mai putea să revăd niciodată oraşul ăsta dezgustător — n-aş
putea suporta să mă întorc în el. PE CONTINENT
Ursula continuă să trăiască într-o stare de tensiuni1 nefirqaşpă ,în ultimele săptămâni careţi mai rămaseră înainte fila plecare. Nu se simţea în apele ei> parcă nu mai .ştia.cine j&stfejEi ( qqva ce urma să devină —
curând — curând — foartecurânţ. Dur deocamdată, era în expectativă.
Se duse saT§i viziteze părinţii. Fu o întâlnire destul de rigidăjşl triştă, mai degrabă c^t o verificare a separării decât o reunire. Dar se comportară rece 105 A pornit aparatul coborând o plăcuţă de metal pe care scria:
„Liber”, şi care era ataşată la maşină.
şi indiferent unul faţă de Celălalt,!’Şep&aflrl din cauza sot|ii carq-i despărţise.
Nu-şi reveni cu adevărat decât îh momentul în care seflul pe vaporul care traversa de la Dover spre Oostende. Coborâse poscl morâtă împreună
cu Birlcin până în Londra, pe care nici nu o observă, iar călătoria cu trenul până la Dover fusese la fel. Totul i se părea că se petrece în vis. ■
Şi acum, în sfârşit, aşa cum stătea la pupa vasului,’înVâlifită de noaptea neagră ca sriioala, în bătaia vântului, Simţea! unduire® mării şi unuărea luminile minuscule şi solitare care străluceau pe malul Angliei, ca pe malul unui tărâm de nicăieri, le umîşlfa cufundându-se din ce în ce mai tnult în întunericul intensei viu si simţi că sufletul începe să-i prindă viaţă şi să se trezeascaldin somnul hipnotic.
, — Hai să mergem în faţă, vrei? o întrebă Birkin.
Voia să aibă în faţă perspectiva traiectoriei, vas ului. Asadar|)le- cară de acolo, uitându-se la licăririle slabe care luceau departe în târfmui de nicăieri, numit Anglia, şi-şi întoarseră chipurilexatre noaptea adâncă ce iq întindea îh faţa lor.
S, mluiyn -t, chiar spre prora vasului care înainta uşor. îîi obl scuritatea aceca totală, Birkin găsi un colţişor destul de ferit, undei o frânghie uriaşă
era făcut ă colac. Era chiar foarte aproape de vârful • navei, lângă
spăţiurnegru, de nepătruns, din faţă. Aici se â.şezara| cuibăriţi unul într-altul, înfăşuraţi cu acelaşi pled, strângându-se tot mai aprbape de pieptul celuilalt, pâna 'câhd pămtaL'o| se contopiseră şi deveniseră una şi aceeaşi persoană. Era foarte frig, ia întunericul aproape palpabil.
Unul dintre membrii echipajului veni pe punte, întunecat precum
noaptea însăşi, aproape invizibil. Atunci observară lucirea CAPITOLUL
XXIX
palidă a feţei lui. Le simţi prezenţa şi se opri, nesigur, apoi se aplecă înainte.
Când se apropie cu faţa de ei, le observă sclipirea slabă a chipurilor lor. Apoi se retrase ca o nălucă. Iar ei îl urmăriră fără să scoată un sunet.
Păreau că se cufundă'fin întunericul intens. Nu se vedea nici cerul, nici uscatul, ci doar o întunecime nesfârşită, în care, printr-o mişcare domoală
şi hipnotică, ei păreau că se avântă, precum o sămânţă a vieţii,
prăbuşindu-se închisă prin spaţiul întunecat şi nemărginit.
Uitaseră unde se aflau, uitaseră de tot ceea ce era şi fusese, conştienţi doar cu inima, conştienţi doar de traiectoria aceasta pură prin întunericul înconjurător. Prora vasului se înfigea înainte, cu un plescăit lişor, avântându-se în noaptea densă, fără să ştie, fără să vadă, ci doar despicând valurile.
In sufletul Ursulei sentimentul lumii necunoscute spre care se îndreptau triumfă asupra oricărui alt lucru. In mijlocul acestui întuneric profund,
părea că în inima ei străluceşte minunăţia unui paradis necunoscut şi neînţeles. Inima ei era plină de o lumină minunată, aurie ca mierea întunericului, dulce precum căldură zilei, o lumină care nu era împrăştiată
asupra lumii, ci doar asupra paradisului necunoscut spre care ea se îndrepta, era o dulceaţă a contopirii cu acesta, o plăcere de a trăi cu totul necunoscută, dar fără îndoială a ei. In acea stare de extaz ea-şi ridică brusc chipul către el, iar el îl atinse cu buzele. Faţa ei era aşa de rece, de proaspătă şi, de curată ca marea, încât era ca şi cum ar fi sărutat o floare care creşte din valuri.
Dar el nu cunoştea extazul fericirii pe care Ursula îl primea prin procesul cunoaşterii anticipate. Pentru el, minunea acestei treceri era copleşitoare.
Se cufunda într-o mare de nemărginită întunecime, precum un meteorit care plonjează prin haosul dintre lumi. Lumea era sfâşiată în două, iar el trecea precum o stea stinsă prin
/
inefabila fişară. Ceea ce se afla dincolo nu era încă destinat lui. liift copleşit de traiectorie.
Zăcea ca în transă, cu braţele strânse în jurul UrsuleLChipul hii era lipit de părul ei fin, delicat, şi-i respira parfumul împreunt cu cel al mării şi al nopţii intense, Iar sufletul lui erâ iliniştlt, cedase In timp ce se prăbuşea în necu®dsc*j;t; Era primai oal a când o pace deplină şi desăvârşită li cuprinsese inima, acum, în această călătorie ultimă prin cate ieşea din viaţă.
Când se auzi d oarecare agitaţie pe punte, se. sculară. St ridicară în picioare. Cât de rigizi şi stânjeniţi şe simţeau îiţl toiul nopţii!
Şi totuşi strălucirea paradisiacă din inima ei şi pacea inexprimabilă a întunericului din sufletul lui dăinuiau, iar asia însemna totul.
