lungul vechiului Drum Imperial? 5 86

D.H. Lawrenct

Se întoarse cu spatele. Simţea că inima îi va ceda sau nu-i va mai păsa.

Cel mai bine era să nu-i mai pese. Indiferent în ce consta misterul care îl adusese pe om în Univers, este un mister care nu ţine de natura umană, ci are propriile sale scopuri măreţe şi nu omul este criteriul său. Cel mai bine era să lase totul în seama marelui mister creator, neomenesc. Cel mai bine este să te lupţi cu tine însuţi şi nu cu Universul.

„Dumnezeu nu se poate descurca în absenţa omului”, spusese un mare profesor de religie francez164. Dar cu siguranţă acest lucru e fals.

Dumnezeu se poate descurca în absenţa omului. Dumnezeu s-a putut

descurca în absenţa ihtiozaurilor şi a mastodonţilor. Aceşti monştri au fost un eşec creator, aşa că Dumnezeu, misterul creator, s-a dispensat de ei. In acelaşi fel se putea lipsi şi de om, dacă s-ar întâmpla să nu evolueze şi să se dezvolte din punct de vedere creator. Eternul mister creator s-ar putea dispensa de om şi l-ar putea înlocui cu o fiinţă mai reuşită, întocmai precum calul a luat locul mastodontului.

Era o mare consolare pentru Birkin să reflecteze la acest fapt. Dacă

omenirea ar ajunge la un punct mort şi s-ar limita doar să se extindă, misterul creator nelimitat l-ar înlocui cu o altă fiinţă, mai frumoasă, mai minunată, o nouă rasă, mai încântătoare, care să ducă mai departe întruparea creaţiei. Jocul nu se va sfârşi niciodată. Misterul creaţiei era nestăvilit, infailibil, inepuizabil şi etern. Rasele apar şi dispar, speciile pier, dar alte noi specii le iau locul, mai minunate, sau la fel de minunate, întotdeauna depăşind imaginaţia noastră. Izvorul creator e incoruptibil şi insondabil. Nu are limite. Poate provoca miracole, crea rase complet noi şi specii noi la timpul potrivit, noi forme de conştiinţă, alte înfăţişări, noi fiinţe. Să fii om e nimic în comparaţie cu posibilităţile misterului creator.

Să te întrupezi

jjfemei îndrăgostite

587

164 Filozoful şi criticul scripturar german Ludwig Feuerbach (1804- 1872) a făcut această observaţie în Esenţa creştinismului (1841);

„profesorul de religie francez” poate fi eruditul şi filozoful protestant francez Pierre Bayle (1647-1706), la care Feuerbach face referire în cartea sa.

direct din misterul creator, aceasta era perfecţiunea; satisfacţiainimaginabilă. Uman sau inuman nu mai cbnta. Pulsul perfect zvâcneşte îninima fiinţei de nedescris, dând naştere speciilor miraculoase, necunoscuteîncă.

Birkin se întoarse acasă, la Gerald. Intră în cameră şi se aşeză pe pat. Mort, mort şi rece!

„Cezar, împăratul, mort', un boţ de pământj v Astup-acum o gaură'să nu fii bătut de vânt.”165?2

Nu veni nici un răspuns din partea celui Care fusese Gerald. ■ Ciudat, îngheţat, o substanţă c o n g e l a t ă n i m i c mai mult; I Nimic altceva!

Teribil de plictisit, Birkin plecă şi se duse să se ocupe de cele necesare. Făcu totul pe nesimţite, fără să se piardă cu firea. Să j spui vorbe mari, să te agiţi, să iei situaţia în tragic, să faci scene ■' ■ era mult prea târziu pentru astfel de lucruri.

Mai bine să fiiJ calm şi să-ţi duci povara sufletească cu răbdare şi demnitate. «|

Dar când intră; din noUj.seara, ca să se uite la Gerald, sare j zăcea la lumina lumânărilor, inima i se strânse brusc din cauza3561 vidului din ea, lumânarea pe care.o ţineasln mână aproape îf| căzu în timp ce, cu un plânset ciudat şi prelung*

ilacrimile 1 începură să-i' curgă.. Se aşeză pe un scaun, zguduit d e - o eriză™

subită. Ursula, care-1 urmase, se îndepărtă îngrozită, în timp cesi el stătea cu capul căzut şi cu trupul scuturându-se convulsiv del plâns; scoţând un sunet ciudat, oribil.

„N-am vrut să se întâmple aşa — n-am vrut să se întâmple'1 aşa”, plângea el în sinea lui.

Ursula nu se putu abţine să nu se gândească la afirmaţia^ Kaizerului: „lch

habe es nicht gewollt”263. II privi aproape îngrozită* pe Birkin. Brusc el tăcu. Dar stătea cu capul căzut, ca să-şi ascundă | chipul. Apoi, pe furiş, îşi şterse faţa cu degetele, după care, 1

$88

D.H. Lawrence

165 ® Nu mi-am dorit asta (germ.). Pe 31 iulie 1915, kaizerul Wilhelm 356„Nu mi-am dorit Războiul”.

deodată, îşi ridică privirea şi se uită drept la

Ursula, cu

ochi întunecaţi, aproape răzbunători.

— Pe mine ar fi trebuit să mă iubească, spuse el. M-am oferit.

Ea, plină de teamă, albă, cu buzele crispate, răspunse:

— Ce ar mai fi contat?

— Ar fi contat, zise el. Ar fi contat.

Uită de ea şi se întoarse să-l privească pe Gerald. Cu capul ridicat într-o poziţie ciudată, ca un om care şi-l retrage în faţa unei insulte, aproape arogant, privea chipul rece, mut şi material. Avea o nuanţă albăstruie.

Inima lui Birkin fu săgetată ca de un sloi de gheaţă. Rece, mut, material!

Birkin îşi aduse aminte cum, odată, Gerald îi strânsese mâna pentru o clipă

cu o mişcare caldă, plină de iubire profundă. O secundă, apoi îi dăduse drumul, pentru totdeauna. Dacă ar fi rămas fidel acelui moment, moartea n-ar mai fi contat. Cei care mor şi murind mai pot iubi, mai pot crede încă, nu mor. Continuă să trăiască în inima celor dragi. Gerald ar mai fi putut să

dăinuie în spiritul lui Birkin, chiar şi după moarte. Ar fi putut trăi cu prietenul lui încă o viaţă.

Dar acum era mort, un bulgăre de pământ, ca gheaţa albăstruie, care se poate topi. Birkin se uită la degetele albăstrui, la trupul inert. îşi aduse aminte de un armăsar mort pe care-1 văzuse: o masă de came bărbătească

şi respingătoare. îşi mai aduse aminte şi de chipul frumos al cuiva pe care-1 iubise şi care murise plin de încredere şi supus în faţa marelui mister.

Acel chip mort era frumos, nimeni nu putea spune că e rece, mut şi material. Nimeni nu-şi putea aduce aminte de el fără să capete încredere în marele mister, fără ca sufletul să nu-i fie copleşit de căldura unei noi credinţe profunde în viaţă. jjfemei îndrăgostite 589

Şi Gerald! jCel care nega întruna! îşi păstrase inima rece, îngheţată, aproape incapabilă să mai bată. Tatăl lui Gerald arătase melancolic, îţi frângea inima, dar nu avea aspectul acesta teribil de Materie rece şi mută.

Birkin continua să-l privească. Ursula stătea de-o parte, privindu-1 pe omul viu care se uita fix la chipul îngheţat al mortului. Ambele chipuri erau

neclintite şi împietrite. Lumina lumânării pâlpâia în

aerul îngheţat, în tăcerea profundă. — Nu l-ai

privit suficient? întrebă ea.

Birkin se ridică.