CAPITOLUL I SURORILE
■ INTR-O DIMINEAŢĂ, UrSula şi Gudrun151 Brangwen stăteau în firida ferestrei boltite din casa tatălui lor în Beldover, lucrând şi vorbind. Ursula cosea o broderie viu colorată iât Gudrun desena pe o tăbliţă pe care o ţinea pe genunchi. Tăceau, vorbind doar atunci când câte un gând Ie rătăcea prin minte, r — Ursula, zise Gudrun, chiar nu vrei să te măriţi?
F Ursula dădu drumul broderiei să-i cadă în poală şi ridică privirea. Chipul ei avea o expresie calmă şi atentă.
I — Nu ştiu, replică ea. Depinde ce înţelegi prin asta.
[ Gudrun fu puţin surprinsă. O privi pe sora ei timp de câteva momente.
— Ei bine, zise ea pe un ton ironic, nu înţeleg decât un singur lucru! Dar totuşi, nu crezi — şi aici se întrista puţin — că ai fi mai avantajat! decât eşti acum?
Chipul Ursulei se întunecă.
— S-ar putea, zise et. Dar nu sunt sigură.
I Gudrun se opri din nou, uşor iritată. Voia să fie cât mai explicită.
I — Nu crezi că e necesar să ştii cum e să fii măritată? întrebă ea.Crezi că e nevoie să ştii? replică Ursula.
ţ— Trebuie, într-un fel sau altul, zise Gudrun destul de rece. Nu e chiar plăcut, dar trebuie să treci prin asta cumva. —
Nu chiar,
zise Ursula. Mai degrabă să vezi cum e finalul unei asemenea experienţe.
Gudrun stătea nemişcată, ca să fie atentă la discuţie.
—Desigur, spuse ea, mai e şi lucrul acesta de luat în considerare.
Acestea fiind spuse, conversaţia se încheie. Uşor supărată, Gudrun îşi luă
guma şi începu să şteargă o parte din desen. Ursula
broda foarte preocupată. I'ernei îndrăgostite
8l
— N-ai lua în calcul o partidă bună? întrebă Gudrun.
—i Cred că am respins câteva, spuse Ursula.
— Chiar aşa? Gudrun se îmbujoră puternic. Dar era vorba
şi de ceva avere? A fost vorba de aşa ceva? —
O mie pe
an şi era un bărbat pe cinste. Mi-a plăcut de el tare mult, zise
Ursula.
— Chiar aşa? Dar nu te-a tentat, totuşi?
— Teoretic, dar nu practic, zise Ursula. Când ajungi la momentul hotărârii, poţi simţi că nu te mai interesează. Păi dacă aş fi tentată să fac asta, m-aş
mărita cât ai clipi. Dar eu sunt tentată să nu o fac.
Cele două surori se amuzară şi chipul li se lumină deodată.
—Nu-i aşa că-i uimitor, strigă Gudrun, cât de mult eşti tentat să rezişti ispitei?
Amândouă au râs, uitându-se una la alta. Dar sufletul le era încărcat de teamă.
Urmă o pauză lungă, timp în care Ursula continuă să brodeze şi Gudrun îşi reluă desenul. Cele două surori erau femei. Ursula avea douăzeci şi şase de ani, iar Gudrun douăzeci şi cinci. Dar chipul amândurora păstra un uşor aer feciorelnic, tipic pentru fetele din ziua de azi, părând mai degrabă surori cu Artemis decât cu Hebe152. Gudrun era foarte frumoasă, molatică, şi avea o piele catifelată şi constituţie firavă. Purta o rochie din mătase de culoare bleumarin cu dantelă încreţită de in de culoare albastră şi verde la gât şi mâneci; şi purta ciorapi verde-smarald. Atitudinea sa încrezătoare, dar şi sfioasă, contrasta cu firea sensibilă a Ursulei. Oamenii din oraşul de provincie, intimidaţi de perfecta stăpânire de sine a lui C ludrun şi de lipsa manierelor ei, spuneau despre ea: „E o femeie deşteaptă”. Ea tocmai se întorsese din Londra, unde petrecuse câţiva ani, făcându-şi ucenicia la o şcoală de arte frumoase şi HfUndu-şi viaţa prin atelierele de sculptură. r-—
Speram să-mi apară un bărbat în cale, spuse Gudrun, prinzându-şi deodată
buza de jos cu dinţii şi arborând o grimasă ciudată, care era pe jumătate un zâmbet viclean, pe jumătate suferinţă. Ursulei îi era teamă.
I — Deci, ai venit acasă şi te aştepţi să-l găseşti aici? râse ea.
|i •— O, draga mea, strigă Gudrun strident. Nu m-aş abate din calea mea ca să-l caut. Dar dacă s-ar întâmpla cumva să-mi «pară în cale un ins foarte atrăgător, cu suficienţi bani — ei bine k- se întrerupse ea ironic. Apoi o privi iscoditor pe Ursula, de [iircă voia să-i studieze reacţia. Tu nu simţi că te plictiseşti? o întrebă pe sora ei. Nu simţi că lucrurile nu se concretizează?
Nimic nu se concretizează. Totul moare în faşă.
I ■— Ce moare în faşă? întrebă Ursula.
— O, totul — ceva — lucrurile în general.
