t — II faut avoir le respect de ses bitises 98 , spuse Birkin. f — Dar nu-i nevoie să
ai respect pentru bitises înainte să le faci, râse Ursula.
I — A, deci des bitises du papa?99 I — Et de la maman100, adăugă Gudrun ironică, v — Et des voisins101, zise Ursula.
Râseră cu toţii şi se ridicară. începuse să se întunece. Transportară
lucrurile până la maşină. Gudrun încuie uşa casei goale.
Birkin aprinse farurile. întreaga atmosferă era
veselă, ca şi când ar fi plecat într-un voiaj. r — Te
rog să opreşti la Coulsons. Trebuie să las cheia
acolo, spuse Gudrun.
F — Bine, zise Birkin şi plecară.
Se opriră pe strada principală. Magazinele tocmai îşi aprindeau luminile, ultimii mineri treceau spre casă de-a lungul străzii, ca nişte umbre aproape invizibile în hainele lor murdare, pline de praful din mină, mişcându-se prin aerul serii. Dar paşii lor răsunau aspru, zgomote variate pe trotuar.
Cât de încântată fu Gudrun să iasă din magazin, să urce în maşină şi să fie purtată repede prin valea peste care se lăsa amurgul palpabil, împreună cu Ursula şi Birkin. Viaţa îi părea o mare aventură în acest moment. Cât de profund şi de neaşteptat o invidie pe Ursula! Pentru ea viaţa se derula atât de uşor, ca o uşă deschisă, atât de lipsită de griji ca şi cum nu numai această lume, dar şi cea trecută şi cea viitoare nu reprezentau nimic pentru ea. O, dacă ar putea şi ea să fie exact aşa ar fi perfect.
Căci întotdeauna, mai puţin în momentele de entuziasm, simţea că o năpădeşte o dorinţă. Era nesigură. Avea impresia că acum, în cele din urmă, prin iubirea puternică şi violentă a lui Gerald, trăia pe deplin şi definitiv. Dar când se compara cu Ursula, sufletul ei se simţea deja gelos, nesatisfăcut. Era nemulţumită
nu avea să fie mulţumită niciodată. Ce-i mai lipsea acum? Căsătoria, minunata stabilitate a unei căsnicii. Chiar îşi dorei acest
lucru, indiferent ce spunea. Minţea. Vechea concepţii despre căsătorie era îndreptăţită chiar şi acum — căsătoria ■ căminul. Totuşi, gura ei schiţă o mică grimasă la aceste cuvinte, Se gândi la Gerald şi la Shortlands ——
căsătorie şi un cămin I N-avea decât să aştepte. Gerald însemna mult pentru ea, dar... I Poate că nu îi stătea în fire să se căsătorească. Era una dintre proscrisele vieţii, una dintre vieţile care plutesc în derivă şi care nu prind rădăcină. Nu, nu, nu putea fi aşa. Brusc îşi imaginau cameră încântătoare, iar ea apărea într-o rochie frumoasă şi un bărbat chipeş în haine de seară o 98Trebuie să îţi respecţi propriile prostii, (fir.)
99Prostiile tatălui? (fr.)
100Şi ale mamei, (fr.)
101Şi ale vecinilor, (fr.)
—
ţinea în braţe la lumina focului şi o săruta. Acest tablou îl intitulă
„Căminul”. Ar fi fost bun] pentru Academia Regală102.
—Vino cu noi la ceai, te rog, spuse Ursula pe măsură ce se apropiau de căsuţele din Willey Green.
—Iţi mulţumesc frumos, dar trebuie să intru în casă, răspunse Gudrun.
Ar fi Vrut tare mult să meargă cu Ursula şi Birkin. în felul acesta chiar i se părea că trăieşte. Totuşi, un soi de perversitate j o oprea.
—Te rog să vii, chiar te rog, ar fi aşa de drăguţ, insistă Ursula.
—îmi pare tare rău, mi-ar plăcea, dar nu pot, ,te rog să mă crezi.
Coborî din maşină, tremurând de grabă.
— Chiar nu poţi? vorbi Ursula cu o voce plină de regret.
—Nu, chiar nu pot, răsunară cuvintele pline de tristeţe şi regret ale lui Gudrun în amurgul care se lăsa.
461
D.H. Lauiratfm
102 Academia Regală de Arte a fost fondată în Londra în 1768 de George al III-lea pentru a încuraja pictura, sculptura şi arhitectura. Primul său preşedinte a fost Sir Joshua Reynolds (1723-1792)1 Expoziţia de vară anuală de la Academie atrage în mod invariabil interesul publicului, dar mai puţin aprecierea criticilor; la această expoziţie se gândeşte Gudrun.
I — Totu-i în regulă? întrebă Birkin.
L — Da! răspunse Gudrun. Noapte bună.
I, —- Noapte bună, răspunseră ei.
; — Vino când vrei, o să ne facă plăcere, strigă Birkin.
— Mulţumesc foarte mult, răspunse Gudrun, cu o voce ciudată, nazală, de supărare şi singurătate care-1 nedumeri pe Birkin.
Gudrun se îndreptă către poarta casei, iar ei plecară mai departe cu maşina. Dar ea rămase imediat să-i privească, în timp ce maşina alerga până dispăru din vedere. Şi, pe măsură ce mergea pe aleea care ducea la casa ei ciudată, îşi simţea inima plină de o amărăciune de neînţeles.
In salonul ei se afla un orologiu într-o casetă înaltă, iar în interiorul cadranului se vedea un chip rumen, rotund, cu ochi oblici şi veseli care se mişcau cu o privire galeşă, ridicolă, atunci când orologiul bătea ora, şi-şi relua mişcarea cu aceiaşi ochi absurd de veseli şi voioşi la următoarea bătaie. In tot acest timp, chipul absurd de neted, de o culoare maro-roşcată, o privea cu nişte ochi obraznici. Rămase minute în şir urmărind-o, până când fu cuprinsă de un fel de dezgust exasperant şi râse singură în hohote. Şi chipul acela continua să se balanseze, urmărind-o cu ochii aceia veseli dintr-o parte, apoi din cealaltă, când într-un sens, când în celălalt. O, cât de nefericită era! Tocmai când fericirea era mai mare, o, cât de nefericită se simţea! Se uită la masă: gem de agrişe şi veşnica prăjitură de casă cu prea mult bicarbonat în ea! Totuşi, gemul de agrişe era bun şi se găsea destul de greu.
