— M-ai convins.
Iar ea se aplecă, sărutându-1 cu atâta pasiune şi dorinţă încât el rămase nedumerit. Nu o întrebă de ce anume o convinsese, deşi voia să facă asta.
Se bucura că îl săruta. Gudrun părea că vrea să-i atingă inima pentru a-i simţi punctul cel mai wg. Iar el voia ca ea să ajungă la acel- punct al fiinţei lui* Işi dorea asta mtii mult decât orice.
Afară, cineva cânta cu o voce , virilă, nepăsătoare şi
atrăgătoare::
Mac/i mir, auf, mach mir auf, du Stolze,
Mac/i mir ein Feuer von I
lolze Vom Regan bin ich nass i
Vom Regan bin ich nass
Gudrun ştia că acest cântec avea să răsune în ea
pejjjveci, cântat cu o voce masculină, nepăsătoaţe şi
ironică. Işbpuseae amprenta asupra unuia dintre
momentele importante ale vieţii ei, chinul suprem al
nervilor ei satisfăcuţi. Se afla acolo., fixat în
eternitate.
Ziua se anunţa frumoasă şi senină. Adia o boare de
vânt peste vârfurile munţilor, pătrunzătoare, ca lama
unei săbii când te atingea, ducând cu ea un praf fin de
zăpadă. Gerald ieşi afarăj cu faţa frumoasă şi
indiferentă a unui om care se simte împlinit. Gudrun şi
el formau 6 unitate perfectă, statică în dimineaţa
aceasta, dar nevăzută şi ;neştiută. Se suiră într-o
săniuţă, lăsându-i în urmă pe Ursula şi Birkin.
, Gudrun era îmbrăcată în stacojiu şi bleumarin — un
jerseu şi ocăciulă stacojie, cu o fustă şi ciorapi
bleumarin. Păşea vâgelâ peste întinderea albă de
zăpadă, iar Gerald era lângă ea, îmbrăcat în alb şi
gri, trăgând sania după el. Deveniră din ce în ce mai
mici în timp ce urcau panta abruptă.
Gudrun avea senzaţia că se contopeşte cu albul zăpezii
|| că devine un cristal pur, lipsit de orice gând. Când
ajunse în vârful! pârtiei, în bătaia vântului, se uită
în jur şi văzu un pisc. şi apoi altul în spatele
acestuia, pereţi de. stâncă şi de zăpadă de o culoare
albăstruie, prelungindu-se până la cer. Iar asta i se
păru
0 grădină cu piscurile asemănătoare unor flori pure, în timp ce inima ei le culegea. în conştiinţa ei nu mai rămânea loc pentru Gerald.
Se agăţă de el în timp ce coborau cu viteză panta abruptă. Se simţea de parcă simţurile i-ar fi fost ascuţite pe o tocilă fină care era la fel de pătrunzătoare ca o flacără. Zăpada sărea de ambele părţi ca scânteile dintro lamă ascuţită, iar albeaţa din jur dispărea din ce în ce mai repede şi pârtia albă se avânta spre ea ca o flacără pură, în timp ce ea se dezintegra ca un globuleţ topit, jucăuş, zburând prin albul intens. Apoi cotiră la poalele pantei când sania se clătină, încetinindu-şi viteza şi se treziră
aterizând în zăpadă.
Se opriră. Dar când Gudrun se ridică în picioare nu era în stare să-şi menţină echilibrul. Scoase un ţipăt ciudat, se întoarse şi se agăţă de el, cufundându-şi faţa în pieptul lui, leşinând. Fu cuprinsă de o uitare completă în timp ce stătu câteva momente lipită de el.
