Camera mică din lemn strălucea la apropierea zorilor care se ridicau şi pătrundeau prin fereastra joasă. Putea privi în josul văii când îşi ridica privirea: zăpada rozalie, ca o vrajă pe jumătate dezvăluită, şi pădurea de pini care încadra marginea pârtiei. O siluetă minusculă se mişca prin acea întindere slab luminată.
Gudrun se uită la ceasul lui; era ora şapte. Gerald încă dormea profund.
Iar ea era complet trează, astfel încât totul era parcă 5io D.H.
Lawrm
s
înfricoşător, era vorba de o stare de veghe dură, metalică. Stătea privindu-1.
El dormea învăluit de propria-i sănătate şi înfrângere. Gudrun era stăpânită de o stimă sinceră faţă de el. Până acum se temuse de prezenţa lui. Stătea acolo şi se gândea la el, la ceea ce era el, la ceea ce reprezenta el
pe lume. Avea o voinţă minunată, independentă. Se gândi la revoluţia pe care o făcuse în mine într-un timp atât de scurt. Ştia că dacă se confrunta cu vreo problemă, oricât de dificilă ar fi fost, ar fi depăşit-o. Dacă era stăpânit de vreo idee, avea să o ducă până la capăt. Avea însuşirea că
putea face ordine într-o stare de dezordine. N-aveai decât să-l laşi să se confrunte cu vreo situaţie şi el dădea imediat soluţia.
Timp de câteva momente ea se lăsă purtată pe aripile îndrăzneţe ale ambiţiei. Gerald, cu forţa voinţei sale şi cu puterea de a înţelege lumea prezentă, ar trebui să fie pus să rezolve problemele cotidiene, problema industrializării în lumea contemporană. Ştia că, în decursul timpului, el ar introduce schimbările pe care le doreşte şi ar putea reorganiza sistemul industrial. Ea ştia că e în stare s-o facă. Putea fi folosit drept instrument pentru astfel de lucruri, căci se pricepea de minune, iar ea nici nu mai văzuse vreun bărbat cu potenţialul lui. El nu conştientiza asta, dar ea, da.
Nu era nevoie decât să-l provoci, era nevoie să-l pui la treabă pentru că
el era total inconştient de asta. Iar ea era în stare de acest lucru. S-ar căsători cu el, el ar intra în Parlament de partea conservatorilor şi ar face curăţenie în marele haos ce domnea în problemele de muncă şi industrie.
Era extrem de neînfricat, de autoritar, ştia că fiecare problemă poate fi rezolvată în viaţă la fel ca în geometrie. Şi nu i-ar păsa nici de el, nici de altceva decât de simpla rezolvare a problemei. Era foarte pur, într-adevăr.
Inima ei bătea repede, se lăsă purtată pe aripile entuziasmului,
imaginându-şi viitorul. EI urma să fie un Napoleon al păcii, sau un Bismarck, iar ea, femeia din spatele lui. Citise scrisorile lui Bismarck şi fusese profund impresionată de ele. Iar Gerald ar fi mai liber, mai neînfricat decât Bismarck.
Dar chiar şi atunci când stătea întinsă, cufundată în gânduri, înconjurată
de o rază de speranţă falsă, ciudată, de o speranţă în viaţă, ceva părea să se sfărâme în ea şi începu să fie cuprinsă de un cinism cumplit, care mătura totul în calea sa, ca o rafală de vânt. Totul în ea deveni ironie, nota ultimă
era ironia. Cârul simţi durerea realităţii de netăgăduit, atunci înţelese întreag» ironie
a speranţelor şi a ideilor ei.
Zăcea şi îl privea în timp ce dormea. Era într-adevăr frumos, era un instrument perfect. După părerea ei, el era un instrument pur, neomenesc, aproape supraomenesc. Calitatea aceasta a Iul, de instrument, o atrăgea atât de tare, încât îşi dorea să fie ca un zeu, să-l folosească precum o unealtă.
Şi în acelaşi moment apăru întrebarea ironică: de ce? Se gândi la soţiile minerilor, la linoleumul lor, la perdelele lor croşetate şi fiicele cu ghetele strânse în şireturi până sus. Se gândi la soţiile şi fiicele directorilor de mină, la partidele lor de tenis şi jla eforturile lor teribile de a fi superior
unul altuia pe scara socială. Exista Shortlands cu distincţia sa lipsită de sens şi familia Crich,i lipsită şi ea de orice importanţă. Existau Londra, Camera Comunelor şi lumea socială actuală. Dumnezeule!
Deşi era tânără, Gudrun atinsese întregul puls al vieţii sociale din Anglia. N-avea nici un fel de dorinţă de a urca pe scara socială. Era conştientă, cu întregul cinism al tinereţii crude, că a urca pe scara socială
însemna o schimbare de atitudine faţă de lumea exterioară, iar câştigul era acela de a avea jumătate de coroană falsă în loc de un penny fals. întregul sistem de evaluare i era fals. Totuşi, cu cinismul ei, ştia destul de bine că
într-o lume în care moneda falsă e ceva curent, o liră falsă era mai măreţ
decât un bănuţ şi el fals. Dar fie că era vorba de bogaţi sau săraci, îi dispreţuia pe toţi deopotrivă.
Deja râdea de ea însăşi pentru visele pe care şi le făcea. Puteau fi îndeplinite destul de uşor. Dar în sinea ei recunoştea prea bine ironia propriilor ei impulsuri. De ce i-ar păsa că Gerald transforJ mase un concern învechit şi epuizat într-o firmă profitabilă? De ce i-ar păsa?
Concernul învechit, ca şi noua firmă, splendid organizată, erau ca banii murdari. Cu toate astea, sigur că îi păsa foarte) mult de ochii lumii — şi ce contează sunt lucrurile afişate de ochii - lumii, pentru că ceea ce e lăuntric nu e decât o glumă proastă.
Intrinsec, totul era o ironie pentru ea. Se aplecă deasupra lui Gerald şi îi spuse în gând, plină de înţelegere: „O, dragul meu, 512. D.H. Lawrt^M
dragul meu, jocul nu merită nici măcar pentru tine. Eşti un lucru minunat cu adevărat, de ce să fii folosit pentru un spectacol atât de slab!”
Inima i se frângea de milă şi durere pentru el. Şi în acelaşi timp gura i se crispă de o ironie batjocoritoare faţă de propria ei tiradă nerostită. Vai, ce farsă! Se gândi la Pamell şi la Katherine O’Shea130. Parnell! La urma urmei, cine poate să ia în serios naţionalizarea Irlandei? Cine poate lua în serios politica Irlandei, indiferent de ce face ea? Şi cine poate lua în serios politica Angliei? Cine oare? Cui îi pasă câtuşi de puţin de felul în care se cârpeşte-vechea constituţie peticită? Cine dă doi bani pe idealurile noastre naţionale mai mult decât pe pălăriile noastre tari? Aha, e aceeaşi Mărie, cu altă
pălărie!
Doar asta e, Gerald, tânărul meu erou. In orice caz, ne vom cruţa de oroarea de a mai răscoli vechea ciorbă. Fii frumos, Gerald, şi necruţător.
Există momente perfecte de care trebuie să mă convingi. Am nevoie de asta.
El deschise ochii şi o privi. Gudrun îl salută cu un zâmbet ironic şi enigmatic în care se afla o veselie profundă. Zâmbetul acesta se reflectă pe chipul lui Gerald şi zâmbi la rândul său, pur şi simplu inconştient.
130 Politician irlandez şi conducător naţionalist, Charles Stuart Pamell (1846-1891) a fost obligat să-şi abandoneze cariera politică
şi să demisioneze din Parlament după dezvăluirea relaţiei sale adulterine cu Katherine O’Shea. O’Shea a divorţat de soţul ei şi Pamell s-a căsătorit cu eâ în 1891.
Acest fapt o umplu de o bucurie extraordinară, văzând zâmbetul reflectându-se pe chipul lui. îşi aduse aminte că în felul acesta zâmbeau copiii. Faţa ei radia de plăcere.
— Ai făcut-o, spuse ea.
— Ce? întrebă el uimit.
