câtuşi de piţjn; de idealurile sociale după care mă ghidez, urăsc organismul fniired al societăţii omeneşti — aşa că nu-i decât o iluzie să te ■pupi de
educaţie. Am s-0 las baltă de îndată ce mă pun pe p{j toare din nou — poate că mâine — şi am să fiu liber.
L— Ai din ce să trăieşti? întrebă Ursula.
•— Da, am cam două sute pe an. Asta îmi uşurează traiul, ft Urmă o pauză.
— Şi cum rămâne cu Hermione? întrebă Ursula.
L— S-a terminat, în cele din urmă — a fost pur şi simplu un Işcc şi nici n-ar fi putut să fie altcumva.
I— Dar rămâneţi totuşi prieteni?
L— Nu prea putem spune că nu ne mai cunoaştem, nu?
I Urmă o pauză jenantă.
P»— Dar asta nu înseamnă o jumătate de măsură? întrebă UMula într-un final.
Hi— Nu cred, zise el. Dacă o să fie aşa, să-mi spui.
Din nou urmă o pauză care dură câteva minute. In acest timp tl se gândea.
— Trebuie să te descotoroseşti de tot — să laşi totul în urmă ■a să poţi obţine unicul lucru pe care-l doreşti, spuse el.
— Care lucru? îl întrebă ea provocându-1. hrnei îndrăgostite
169
F — Nu ştiu. Libertate totală.
F Ea voise ca el să spună „iubire”.
[ Se auzi lătratul tare al câinilor din
vale. El părea deranjat, dar fit nu
băgă de seamă. Doar i se păru că se
simte nelalocul lui.
— De*fapt, zise el, pe un ton destul de slab, mi se pare,â|aini Iîermione cu Gerald Crich. Voia să vadă camerele înainte-sjsă fie mobilate.
— Ştiu, spuse Ursula. O să se ocupe ea de
mobilă înlocui dumitale. • — Probabil. Mai
contează?
SP&MI nu, cred că nu, zise Ursula. Deşi, eu, personal-, nlij pre.i o înghit. Cred că e falsă, ca să zic aşa,- căci tot vorbeşti duţfMaţ.i de minciuni. Apoi inedită un moment, după care izbucnf D(t, mă' daralijeazi faptul; scă-|i anaobilează camerale V- chia.Jm,> deranjează. Mă
deranjează că o laşi să stea pe lângă dumneaţa J El rămase tăcut, încruntat;.
— Poate, zise el. Nu-vreau să mobileze camerele de aiclj—■ nu o las sâ stea în preajma mea. Dar nici nu pot să fiu bădăran cu ea, nu? In orice caz, va trebui să merg până acolo să vqrbeli cu ei. Vii şi dumneata, nu? 1
—^ Nu crgdi'spusfcea;itece şi nehotărâtă, i
— Nu vrei? Ba da, te rog. Vino să vezi şi camerele, le rog.®
' CAPITOLUL XII DECORAŢIUNI INTERIOARE
■
BlRKlK o PORNI 1K JOSUL RÂULUI, iar. Ursula îl uţin^fă# nii
1 un chef. Dar, totuşi, nici n-ar fi vrut să stea deoparte. — Noi doi ne cunoaştem.deja destul de bine, spuse el. M
-, Ea nu răspunse,
In bucătăria mare şi întunecoasă a, morii, soţia m^^yArului vorbea pe un.
ton
1 I c w m c > a & s l - O c n a L L I n
picioare, el, îmbrăcat în alb, iar ea cu un fular de un albăstrii! strălucitor, iradiind' ciudat în lumina obscură din eamşlăi in acest timp, în coliviile de pe pereţi, o duzină de canari.sau mni mulţi cântau cât puteau de ţaţe.
Coliviile erau toate amplasate în jurul unei fereştre pătrate, din spate, pe unde intra juminu soar^luiS ir^e strălucitoare parş se strecurau priţitr^ufl, copie
nverzit. Vocea doamnei Salmon acoperea zgomotul păsărilor, ■are se înălţa din ce în ce mai sălbatic şi triumfător,: dar vocea Puicii se auzea tot mai puternic şi le acoperea, iar păsările flspundeau cu o agitaţie sălbatică, »—
Uite-1 pe Rupert! strigă Gerald în mijlocul zgomotului infernal.
■ Suferea teribil, căci auzul său era foarte sensibil.
[■— O-o-h, păsările astea! Nu te lasă să vorbeşti! strigă dizgustată soţia muncitorului. Am să le acopăr.
| Şi se repezi aruncând ici şi acolo câte o cârpă de praf, un şorţ, lin prosop, o faţă de masă, şi acoperi coliviile păsărilor.
— Acum o să încetaţi şi o să lăsaţi oamenii să vorbească fără hlrmălaia voastră, spuse ea, pe un ton care tot mai era ascuţit. ■ Cei din grup o urmăreau. Curând coliviile fură acoperite şi aveau un aspect ciudat, funerar.
Dar de sub prosoape tot se mai tmzeau triluri şi sunete înfundate, sfidătoare.
| — A, n-or să mai continue, spuse doamna Salmon tilcurajator. Or să
doarmă acum.
■'— Chiar aşa? întrebă Hermione politicos.
