■ — Pe mal, lângă iaz. O să ducem noi toate lucrurile sus, dacă lq pregătiţi, doamnă Salmon, spuse Birkin.

>■ ^ Bine, zise femeia încântată.

Trecură cu toţii prin coridor şi intrară în camera din faţă. lin 1 goală, dar curată şi însorită. Fereastra dădea înspre grădinaiilifl 1 faţă, năpădită de buruieni.

—Asta e sufrageria, zise Hermione. O să măsurăm ap,l Rupert tu te duci acolo...

—Nu pot să fac eu asta în locul tău? se oferi Gerald, venind să apuce capătul ruletei.

Nu, mulţumesc, strigă Hermione, aplecându-se până jos I cu fularul ei de un albastru strălucitor.

Ii făcea mare plăcere să facă anumite lucruri şi să se ocupe da I împărţirea sarcinilor împreună cu Birkin. Acesta îi dădc« ascultare supus. Ursula şi Gerald priveau scena. Era o ciudăţenie ■ de-a Hermionei ca, de fiecare dată, unul dintre ei să fie mul aproape de ea, iar toţi ceilalţi care erau prezenţi şă

devină simpli l spectatori. O făceau să se simtă triumfătoare.

Măsurară şi discutară în sufragerie şi Hermione se hotărî asupra covoarelor de pe jos. Când era contrazisă, o cuprindea p I furie ciudată, convulsivă. O

scurtă bucată de vreme, Birkin io I lăsă să-şi facă mendrele.

Apoi traversară holul până ajunseră în cealaltă cameră de la ] intrare, care era puţin mai mică decât cealaltă.

— Acesta e biroul, zise Hermione. Rupert, am un covoraş pil care vreau să-l pui aici. Mă laşi să ţi-1 ofer? Te rog — vreau să ţi 1 ofer.

— Cum arată? întrebă el nepoliticos.

— Nu l-ai văzut. E mai mult un roşu trandafiriu, cu albastru, 1 un albastru mediu, metalic şi un bleumarin foarte blând. Cred dă I ţi-ar plăcea. Ce zici?

— Pare să fie drăguţ, răspunse el. Ce este? Oriental? Cu pluş? I

— Da. E persan. E făcut din păr de cămilă, e foarte mătăsos. I Cred că se cheamă Bergamos —- douăsprezece picioare pe şaptel Crezi că o să fie bun?

— Cred că da, zise el. Dar de ce-mi dai un covor scump? Pom să mă

descurc foarte bine şi cu vechiul meu covor turcesc. — Dar pot să ţi-1

ofer? Te rog.

I — Cât a costat?

■ Ea îl privi şi spuse:

I — Nu-mi aduc aminte. A fost destul de ieftin.

I Birkin o privi cu un chip hotărât.

| — Nu vreau să-l iau, Hermione, zise el.

— Te rog, lasă-mă să ţi-1 ofer pentru una dintre camere, spuse ri, îndreptându-se către el şi punându-i mâna pe braţ încet, lmplorându-1. Aş

fi tare dezamăgită.

I — Ştii că nu vreau să-mi dai lucruri, repetă el neajutorat, i — Nu vreau să-ţi dau lucruri, spuse ea, tachinându-1. Dar nu vrei să-l iei pe acesta?

K — Bine, zise el, înfrânt, iar ea triumfă.

I Urcară la etaj. Acolo erau două dormitoare care corespundeau celor două

camere de jos. Unul dintre ele era pe jumătate mobilat şi se vedea că Birkin dormise acolo. Hermione făcu înconjurul camerei atentă, analizând fiecare detaliu, de parcă ar fi înregistrat indiciile prezenţei lui care era absorbită de toate lucrurile. încercă patul şi examină cuverturile.

I — Eşti sigur că te-ai simţit destul de confortabil? întrebă ea, ipăsând perna.

I — Foarte, răspunse el rece.

i — Dar ţi-a fost cald? Văd câ nu ai plapumă. Sunt sigură că ţi-ar trebui. Nu trebuie să te înfofoleşti cu prea multe haine.

I — Am plapumă, spuse el. O să o aduc.

I Măsurară camerele şi zăboviră îndeajuns asupra fiecărei sugestii în parte.

Ursula stătea în picioare lângă fereastră şi o privi pe femeia care ducea ceaiul

pe malul iazului. Ii displăcea pălăvrăgeala Hermionei, voia să bea ceai, voia orice în afară de toată agitaţia

şi trebăluiala asta. Wmnd îndrăgostite

*75

în cele din urmă ajunseră cu toţii pe malul înverzit, la picnic. Hermione turnă ceaiul. Acum o ignora pe Ursula. Iar aceasta, revenindu-şi din starea de proastă dispoziţie, se întoarse spre Gerald, spunând:

I

— Vai, cât de mult te-am detestat

zilele trecute, domnule Crich. F — Dar

de ce? întrebă Gerald, tresărind uşor.

— Pentru că te-ai purtat aşa de urât cu calul. Vai, cât te-am urât!

— Ce-a făcut? zise Hermione pe tonul ei cântat.

— Şi-a obligat calul său arab, care e o minunăţie şi e sensibil, să stea lângă

calea ferată în timp ce treceau nişte vagoalia absolut îngrozitoare; iar bietul animal era teribil de agitat, pur ţi , simplu trecea printr-o agonie. A fost cea mai îngrozitoare imagine pe care ţi-o poţi imagina.

— De ce-ai făcut asta, Gerald? întrebă Hermione, calmă ■)! interesată.

— Trebuie să înveţe să stea potolită — ce trebuinţă am eu di I ea în ţara asta, dacă se sperie şi fuge ori de câte ori şuieră o I locomotivă?