sentiment al frumosului aşa de copleşitor, încât parcă r prea mult.

k Ursula, cea căreia i se adresase, se ridică şi ea, emoţionată până în străfundurile cele mai adânci ale fiinţei ei. Iar Birkin i se părea că e aproape un monstru de aroganţă îngrozitoare. O însoţi pe Hermione de-a lungul malului iazului, vorbind despre lucruri frumoase, liniştitoare, şi culegând flori gingaşe de ciuboţica- cucului.

I — Nu ţi-ar plăcea o rochie, îi spuse Ursula Hermionei, de o nuanţă galbenă

ca asta, spicată cu portocaliu — o rochie din bumbac?

■ — Ba da, zise Hermione, aplecându-se să se uite la floare şi lăsând imaginea aceea să-i pătrundă în minte şi să o liniştească. N-ar fi drăguţ? Mi-ar plăcea tare mult.

Apoi se întoarse zâmbind către Ursula, plină de o afecţiune adevărată.

I

Dar Gerald rămase cu Birkin, ca să-l iscodească şi mai mult, să vadă

ce voia să spună când se referise la voinţa duală pe care o au caii. Un licăr de entuziasm sclipi pe chipul lui Gerald.

Hermione şi Ursula stăteau deoparte, una lângă alta, unite printr-o legătură

strânsă de profundă afecţiune şi amiciţie.

—Chiar nu vreau să fiu obligată să particip la toată aceasli critică şi analiză

a vieţii. îmi doresc cu adevărat să analizfl lucrurile în ansamblu, eu frumuseţea lor integrantă,! în plenitudinea şi sacralitatea lor naturală. Nu simţi asta, nu simţi că nu mai poţi să mai fii obligată să acumulezi atâtea cunoştinţa* zise Hermione, oprindu-se în faţa Ursulei şi întorcându-se cătla ea cu pumnii încleştaţi, îndreptaţi în jos.

— Ba da, spuse Ursula, aşa e. Sunt sătulă de atâta iscodirefci curiozitate.

— Mă bucur aşa de mult că simţi astfel. Câteodată, spusa Hermione, oprindu-se din nou din mers şi întorcându-se către Ursula, câteodată mă

întreb dacă ar trebui să cedez în faţa acestui fapt pe care-1 conştientizez şi dacă nu cumva sunt slabă în momentul în care-1 resping. Dar simt că nu pot

— nu pot. Pare să distugă totul. Toată frumuseţea şi — adevărata sacralitate este distrusă — şi simt că fără ele nu pot trăi.

— Dar ar fi pur şi simplu o greşeală să trăieşti fără ele, strigi Ursula. Nu, e aşa de ireverenţios să crezi că totul trebuie perceput mintal. Zău aşa, trebuie să-i mai rămână ceva şi lui Dumnezeu, cum se întâmplă întotdeauna şi va fi întotdeauna.

— Da, spuse Hermione, liniştită ca un copil, aşa ar trebui, nu? Iar Rupert

— şi aici îşi ridică chipul către cer gânditoare —, el nu face decât să desfacă

totul în bucăţi. Este exact ca un copil care trebuie să facă totul bucăţi să

vadă cum e făcut acel lucru, Şi nu cred că e bine, mi se pare atât de ireverenţios, aşa cum spui tu.

— Exact ca atunci când deschizi un mugur ca să vezi cum !» să fie floarea, spuse Ursula.

— Da, iar asta ucide totul, nu? înlătură orice posibilitate de înflorire.

— Bineînţeles, zise Ursula. E curată distrugere.

— Da, aşa e.

Hermione o privi îndelung şi absentă pe Ursula, părând să accepte confirmarea ei. Apoi cele două femei păstrară tăcerea. De îndată ce căzură

de acord, începură să aibă un sentiment! de neîncredere una în cealaltă. Deşi nu-şi dorea, Ursula simţea că f (tale i8o D.H. LawrjU în retragere în faţa Hermionei. Doar atât putea face ca să-şi f fnflbuşe repulsia, f Se întoarseră

la bărbaţi, ca doi conspiratori care se retrăseseră §« să ajungă la o înţelegere.

Birkin îşi ridică privirea către ele. Unuia îl dispreţuia pentru vigilenţa sa distantă. Dar el nu spuse nimic.

— Mergem? întrebă Hermione.

Rupert, vii la Shortlands la Iiină? Vii de

îndată, vii acum cu noi?

•— Nu sunt îmbrăcat cum se cuvine, replică Birkin. Şi ştii că iQerald ţine la convenienţe.

— Nu ţin deloc, spuse Gerald. Dar dacă te-ai sătura şi tu ca §i mine de debandada de a umbla după bunul plac prin casă, ai prefera ca oamenii să

fie liniştiţi şi să păstreze convenienţele, cel puţin la masă.

F — Bine, spuse Birkin.

— Dar nu putem să te aşteptăm cât te îmbraci? insistă Hermione.

| — Dacă vreţi.

■ Se ridică să intre în casă. Ursula spuse că-şi ia rămas-bun.

15— Numai că, spuse ea, întorcându-se către Gerald, trebuie să spun că, indiferent că omul e stăpân peste animale şi zburătoare, ni tot cred că nu are dreptul să-şi bată joc de fiinţele inferioare. Tot mai cred că ar fi fost mult mai raţional şi frumos din partea dumitale dacă te-ai fi dat înapoi în timp ce trecea trenul şi ai fi fost atent. f — înţeleg, spuse Gerald, zâmbind, dar cumva enervat. Trebuie să ţin minte data viitoare. I „Toţi cred că sunt o femeie băgăcioasă”, gândi Ursula în sinea el, pe când pleca. Dar era cu totul împotriva lor.

I Se îndreptă repede spre casă, cufundată în gânduri. Fusese foarte mişcată

de Hermione, chiar intrase în legătură cu ea, aşa fncât se crease o oarecare alianţă între ele. Şi totuşi nu putea să o suporte. Dar îndepărtă acel gând. „E

chiar cumsecade”, îşi ipuse ea. „Chiar îşi doreşte ca lucrurile să meargă cum

trebuie.” Şi încercă să se simtă aproape de Hermione şi să se îndepărteze de Birkin. îi era cu totul antipatică. Dar era legată de el printr-o conexiune, un principiu profund. Asta o irită imediat şi o eliberă,

Din când m când, era cuprinsă de o oarecare stare violent a, convulsivă, care provenea din subconştient şi ştia că asta js§ datora provocării pe care i-o aruncase lui Birkin şi pe care el a acceptase în mod conştient sau inconştient. Se dădea o luptă rt| viaţă şi pe moarte între ei — sau mai degrabă pe viaţă, de*i nimeni nu putea să spună pe ce anume se baza conflictul.

CAPITOLUL XIII MINO

ZILELE TRECEAU ŞI EA NU PRIMI nici o veste. Avea de gând sa o ignore, avea de gând să nu o mai bage în seamă? O stare apăsătoare de nelinişte îngrozitoare şi amărăciune profundă o învălui. Şi totuşi, Ursula ştia că se amăgeşte şi că el avea să fac A mişcarea. Nu spuse nimănui nimic.

Apoi, aşa cum se aştepta, sosi un bilet de la el prin care o rugii să vină la el acasă, în oraş, să servească un ceai, împreună fiu Gudrun.

„De ce o invită şi pe Gudrun?” se întrebă ea deodată. „Vrea să fie în siguranţă, sau crede că n-aş merge singură?”