croşetată de culoare portocalie, Gudrun tina gălbuie, Ursula avea ciorapi galben canar, Gudrun — n'andafiriu aprins -, iar siluetele celor două femei păreau că «clipesc pe măsură ce se apropiau de golful larg al trecerii de cale (urată, alb, portocaliu, galben şi trandafiriu străluceau din mers, st răbătând o lume fierbinte, presărată cu praf de cărbune.
K Cei doi bărbaţi şedeau destul de nemişcaţi în aerul cald, urmărindu-le.
Cel mai în vârstă dintre ei era un bărbat scund, t u un chip aspru, energic din fire, de vârstă mijlocie, iar cel mai tflnăr era un muncitor de vreo douăzeci şi trei de ani. Şedeau
tăcuţi, urmărindu-le pe cele două surori care Se apropiau, Le-au urmărit până când cele două fete se apropiară şi'trecură,I îndepărtându-se pe drumul prăfuit de-a lungul căruia se aflau locuinţe pe o parte şi lanuri de porumb prăfuit pe ceâlaltA parte. Apoi, omul mai în vârstă, cu favoriţii în jurul obrajilor, îl spuse libidinos tânărului:
— Cam cât crezi că face? E destul5 de bună, nu?
—- Care din ele? întrebă tânărul, plin de zel, râzând.
— Cea cu ciorapii roşii. Ce zici? Mi-aş da salariul pSla săptămână pentru cinei minute cu ea; da! Doar pentru cinci minute.
Tânărul râse din nou.
—- Sunt curios ce-ar zice nevastă-ta de ăsta, răspunse elflM
Gudrun se întorsese şi-i pfiv4a pe cei doi bărbaţi. Pentruiea, ei erau nişte creaturi sinistre, aşa cum şedeau şi se uitau dupălea, lângă grămada de piatră cenuşie. Ii era scârbă de bărbatul* cu favoriţi de-a lungul obrajilor.
— Eşti clasa’ntâia, zău! i se adresă bărbatul de la distanţă!® Crezi că ar face salariul pe o săptămână? întrebă tânăr®! gânditor.
‘ — Ce să mai cred? I-aş pune jos acuşica, să fiu al naibii. S
Tânărul se uită după Gudrun şi Ursula, analizându-le/'dei parcă ar fi vrut să vadă ce anume le făcea să valoreze salariul lui pe ;.lf săptămână. Dădu din cap dezaprobator, prwşdj neîncrezător.
— Nu, spuse d, pentru mine nu valorează atâta.
— Nu? zise bătrânul. Să fiu al naibii,
dacă nu face banii. ^Ij Apoi continuă
să mute pietrele cu lopata.
Fetele treceau printre casele cu .acoperişuri de ţiglă şi ziduri negricioase din cărămidă. Strălucirea aurie şi greoaie a apusului! care se apropia se aştemea peste tot ţinutul minier, iar frumuşel ţea care se întrepătrundea cu urâţenia era precum un drog pentrifl simţuri. Pe drumul aşternut cu praf negru, lumina bogată părea mai blândă, mai densă, iar peste toată acea murdărie amorfă sej ap D.H. Lauireflm aşternuse un fel de vrajă, datorită înserării ce se apropia.
i— Locul ăsta are un fel de frumuseţe murdărită, zise Gudrun, Hind, evident, fascinată. Nu simţi, cumva, o atracţie puternică şi
flf rbinte aici? Eu aşa simt. Şi asta mă uimeşte.
\ Treceau printre şirurile caselor de mineri. In grădina din ijultele câtorva locuinţe, se vedea câte un miner spălându-se ihiră, în acea seară fierbinte, dezbrăcat până la brâu, iar pantalonii mari din moleschină aproape căzuseră. Minerii care sr gpălaseră deja şedeau sprijiniţi pe călcâie, cu spatele rezemat tir perete, vorbind sau tăcând, arătându-şi trupurile viguroase şi [ (jbosite şi odihnindu-se. Vocile lor răsunau cu un ecou ciudat, im dialectul pronunţat în care vorbeau îţi mângâia simţurile Jnir-un fel bizar. Asta părea să o învăluie pe Gudrun ca tftilngâierea unui muncitor; întreaga atmosferă vibra de (îiozenţa lucrătorilor neobosiţi, o strălucire profundă emana din munca şi virilitatea lor, umplând aerul din jur. Dar asta era ceva obişnuit în cartier şi de aceea trecea neobservat de către locuitori.
B Totuşi, pentru Gudrun atmosfera era ameţitoare şi pe jumătate respingătoare. Nu putea să-şi dea seama de ce Beldover era întratât de diferit de Londra şi de partea de sud, de ce atitudinea cuiva era total diferită, de ce părea că locuieşte în altă lume. Acum îşi dădu seama că asta era lumea bărbaţilor puternici, din subteran, care-şi petreceau mare parte a timpului în întuneric. Când vorbeau, ea percepea rezonanţa voluptuoasă a întunericului, a lumii nemiloase, periculoase, iraţionale şi inumane.
Răsunau de asemenea ca nişte maşinării ciudate, grele gi unsuroase.
Voluptatea era ca aceea a unei maşinării: rece, ca de fier.
I Chiar în acea seară, când se întoarse acasă, părea că străbate un câmp de forţe distrugătoare, emanând din prezenţa zecilor de rnineri viguroşi, care lucrau în adâncuri, pe jumătate automatizaţi, şi care-ţi pătrundea în creier şi în suflet, deşteptând o dorinţă ucigătoare şi o duritate fatală.
O cuprinse o nostalgie în legătură cu acel loc. II ura, ştia cât de tare era rupt de civilizaţie, cât de urâtă şi îngrozitor de absurdă era atmosfera acolo.
Câteodată bătea din aripi ca o nouă
Daphne 21 , transformându-se nu într-un copac, ci într-o hrnei îndrăgostite mal şinărie. Şi totuşi o cuprinsese nostalgia. Se străduia din ce în c§ mai 149 mult să fie pe aceeaşi lungime de undă cu atmosfera din acel loc şi-şi dorea să se bucure pe deplin de ea.
Seara, simţea că ceva o atrage pe strada principală din oraşa care era urâtă
şi nefinisată, dar totuşi, supraîncărcată de aceeaşi atmosferă apăsătoare, de o duritate profundă şi întunecată, Minerii erau o prezenţă constantă. Se mişcau cu o demnitatdl ciudată şi deformată, iar conduita lor avea o 21 Nimfă din mitologia greacă urmărită de zeul Apollo, care erai îndrăgostit de ea. Daphne a strigat după ajutor şi a fost transformată! într-un dafin de către tatăl ei, zeul fluviului Peneus. Apollo şi-a făcut ol coroană din lauri drept consolare.
oarecare frumuseţd şi emana o tăcere nefirească, iar chipurile palide, adesea slaba! aveau un aer distant şi pe jumătate resemnat. Ei aparţineau unei altei lumi, exercitau o atracţie bizară, vocile lor erau pline de o rezonanţă adâncă
şi intolerabilă ca huruitul unei maşini, un sunet mai înnebunitor decât al unei sirene de demult.
Vineri seara, se trezea în mijlocul femeilor, atrasă înspre mica piaţă.
Vinerea era ziua de salariu pentru mineri, iar seara se făceau cumpărăturile.
Toate femeile ieşeau, toţi bărbaţii îşi i însoţeau nevestele la cumpărături sau se întâlneau cu amicii.' Kilometri întregi trotuarele erau pline de oamenii care mişunauj spre piaţa de pe creasta dealului, iar strada principală din Beldover era înţesată şi neagră de mulţimea de bărbaţi şi femei,I Era întuneric; atmosfera din piaţă se încinsese din cauzal lămpilor cu gaz, care aruncau o lumină roşiatică pe chipurile j serioase ale soţiilor care făceau cumpărături şi pe chipurile! palide, absente, ale bărbaţilor. Aerul răsuna de strigătele vânzătorilor şi ale oamenilor care discutau, iar trecătorii* mişunau în grupuri pe trotuar şi se amestecau cu grosul mulţimii! din piaţă.
Magazinele străluceau şi erau pline de femei, iar pe1] străzi se aflau bărbaţi, cei mai mulţi, mineri de toate vârstele.] Banii se cheltuiau cu o libertate aproape nefirească.
Căruţele care veneau nu puteau să-şi facă loc prin mulţime. I Trebuiau să
aştepte, vizitiii strigau şi ţipau până când mulţimea*
F(| făcea loc. Peste tot, tinerii din cartierele învecinate stăteau Ia lat laie cu fetele pe drum şi pe la colţuri. Uşile cârciumilor erau fjem hise şi luminate, iar bărbaţii intrau şi ieşeau în valuri care nu k mai opreau; peste tot bărbaţii se strigau unul pe celălalt, traV*ifiiiu ca să se întâlnească, stăteau adunaţi în grupuleţe sau îţi iert , discutând la nesfârşit. Zgomotul discuţiilor, zumzăind ener-Iflrkt şi pe jumătate într-aşcuns, pălăvrăgeala despre minerit şi iii'iidănelile despre politică vibrau în aer ca o maşinărie defectă.. Iii ipecial vocile oamenilor o enervau pe Gudrun până simţea că n io face rău. Trezeau o durere ciudată, nostalgică, plină de dofinţfi, ceva aproape demonic, care nu se împlinea niciodată.
I Ca orice fată obişnuită din cartier, Gudrun se plimbă îri sus li n jos, cât ţinea trotuarul luiiiinat, care măsura două sute de până ajungeai în piaţă.
