Ştia că era ceva vulgar să facă asta; imuna şi tatăl ei n-ar putea îngădui aşa ceva; dar 6 cuprinse nmtalgia de a se afla în mijlocul oamenilor. Uneori, la cinema, se işeza printre bădărani; desfrânaţi şi total neatrăgâtori mâi erau!
lotuşi simţea nevoia să stea printre ei.
I Şi, ca orice fetişcană, îşi găsise şi ea „băiatul”. Era vorba de un electrician, unul dintre electricienii care fuseseră angajaţi iunform noului plan al lui Gerald. Era un bărbat cinstit, isteţ, iultivat şi pasionat de probleme sociale.
Locuia singur într-o i rt .uţă închiriată în Willey Green. Era un gentleman şi o ducea df.tul de bine. Proprietăreasa lui împrăştiase zvonuri în legătură eu el: cum că ar avea un hârdău mare, de lemn, în dormitor şi de flecare dată
când se întorcea de la lucru, cerea să i se aducă multe găleţi cu apă ca să facă
baie acolo, cum că-şi punea o cămaşă Curată şi lenjerie.de corp în fiecare zi, precum şi şosete curate din mătase; în această privinţă era cusurgiu şi pretenţios, dar în alte privinţe se comporta firesc şi era la locul lui. v Gudrun cunoştea toate aceste lucruri. Casa familiei Mrungwen era locul unde bârfa ajungea în mod natural şi inevitabil. Palmer era în primul rând un prieten de-al Ursulei. Ilar chipul lui palid, aristocratic, serios avea întipărită aceeaşi nostalgie pe care o resimţea şi Gudrun. Şi el simţea nevoia să colinde străzile în sus şi-n jos vineri seara. Aşadar, o însoţea pe fehsi rtidrăgostite
Gudrun şi între ei se înfiripă prietenia. Dar nu era îndrăgostit da Gudrun; el o dorea cu adevărat pe Ursula, dar, dintr-un motiv necunoscut, nu putea exista nimic între ei doi. Ii plăcea prezent# lui Gudrun, ca tovarăşă de conversaţie, dar atât. Nici ea nu simţea ceva deosebit pentru el. Era un om cu înclinaţii ştiinţifică şi avea nevoie de o femeie care să-l susţină. In realitate era impersonal, avea fineţea unei piese elegante de maşină. Era preâl rece, prea distructiv ca să ţină cu adevărat la o femeie, era un egoist mult prea mare. Era centrul de atracţie al bărbaţilor. Personal, îi ura şi-i dispreţuia.
Dar, în ansamblu, îl fascinau şi-l atrăgeau aşa cum se întâmpla şi cu maşinăriile. Pentru el, ei reprezentau un nou tip de maşinărie — dar incalculabilă, dai necontrolat.
Aşadar, Gudrun se plimba pe străzi cu Palmer, sau mergea la cinema cu el. Iar chipul lui prelung, palid, oarecum aristocratic sclipea în timp ce făcea remarci sarcastice. Şi iată-i acolo, pau amândoi: într-un fel două prezenţe elegante, într-altul, două unităţi distincte, amestecându-se cu ceilalţi oameni, pur şi simplu, devenind una cu minerii denaturaţi. Acelaşi secret părea* să se strecoare în sufletul tuturor, deopotrivă, al lui Gudrun, al lui Palmer, al tinerilor desfrânaţi, al bărbaţilor slăbănogi, întfaj două vârste. Cu toţii aveau un simţ al puterii şi al unei forţe* distrugătoare de neimaginat, al unei false generozităţi care se] dovedea fatală, un soi de putreziciune a voinţei.
Câteodată, Gudrun se detaşa de toate, ca să vadă mai bine] cum se scufundă singură. După care o cuprindea o stare de furieS şi de dispreţ.
Simţea că se contopeşte cu toţi ceilalţi la un loc — toţi erau atât de aproape, de amestecaţi şi de înăbuşitori. Era' groaznic. Se sufoca. Se pregăti să-şi ia zborul şi se apuca cu zel de lucru. Dar curând îl lăsa baltă. O pomi înspre câmpia înnegrită] şi strălucitoare şi vraja începea să pună din nou stăpânire pe ea.]
152.
D.H. Lawrentâ
Capitolul X CAIETUL DE SCHIŢE
■ ÎNTR-O DIMINEAŢĂ, surorile desenau lângă Willey Water, ihiar în capătul lacului. Gudrun ieşise lipăind din apă şi stătea M un banc de nisip, ca un budist, uitându-se fix la plantele de apft care se înălţau suculente din mâlul malurilor mai joase. Nu vedea decât mâlul, un mâl moale, apos, din al cărui adânc purulent se iţeau plantele acvatice, dese, reci şi cărnoase, foarte drepte şi umflate, îndreptându-şi frunzele în sus în unghiuri drepte şi etalându-şi culorile închise şi sumbre, de un verde închis, stropit cu un negru-purpuriu şi auriu. Dar ea le percepea «i ructura cărnoasă şi închisă la culoare cu ajutorul simţurilor, fti a cum se iţeau din mâl, ştia cum se ridicau prin ele însele, cum jt'deau ţepene şi suculente în bătaia vântului.
L Ursula privea fluturii, dintre care nenumăraţi se abăteau pe luprafaţa apei.
Erau unii mici, albaştri, care parcă prindeau viaţă din nimic şi se transformau în giuvaiere, iar unul mare, negru cu roşu, şedea pe o floare şi respira cu aripile moi, îmbătându-se până la intoxicare în lumina pură şi eterică a soarelui; doi fluturi nlbi se luptau mai jos şi erau înconjuraţi de o aură, iar atunci i ând veneau rostogolindu-se în apropiere, se văzu că erau din ticeia cu aripile stropite cu portocaliu, iar aura aceea provenea de l:i culoarea portocalie. Ursula se ridică şi se îndepărtă fără ţintă, Inconştientă
ca şi fluturii.
L Gudrun, preocupată de uimirea înţelegerii acestui noian de plante acvatice, şedea ghemuită pe bancul de nisip, desenând, (Ară să privească în sus prea mult, şi apoi rămânea cu privirea aţintită fără să vrea, cufundată în contemplarea tulpinilor rigide, golaşe şi suculente. Era desculţă, iar pălăria zăcea aruncată pe malul de vizavi.
| Reveni la realitate în momentul în care auzi plescăitul unor vâsle. Privi în jur şi observă o barcă cu o umbrelă ţipătoare juponeză şi un bărbat în alb care vâslea. Femeia era Hermione, iar bărbatul era Gerald. A ştiut asta întro secundă. După cum tot într-o secundă simţi că-şi pierde cumpătul din cauza fiorului puternic ce o cuprinsese când făcuse acea anticipaţie, o vibraţia ca un flux electric îi trecea prin vine, intensă, mult mai intens! decât orice altă senzaţie care în permanenţă zumzăia slab în atmosfera din hrnei îndrăgostite 153 Beldover.
Gerald era scăparea ei din mocirla apăsătoare în care trăia j minerii palizi, asemenea unor maşinării din adâncuri. El sa] profila deasupra acelei mocirle. Era stăpânul. Ii văzu spatele şl mişcarea pulpelor albe. Dar nu era vorba despre asta — ci de albul care părea să-l învăluie în timp ce se apleca înainte,11 vâslind. Părea că se înclină către ceva anume. Părul lui blond,]
strălucitor, era asemenea unui fulger care străbătea cerul.
— Uite-o pe Gudrun, se auzi vocea Hermionei, plutind clar] peste întinderea apei. Să mergem să vorbim cu ea. Vrei?
Gerald privi în jur şi o văzu pe fată stând la marginea apei,l privindu-1.
împinse barca în direcţia ei, ca atras de un magnet,] fără 83 se gândească la ea. In lumea lui, care era o lum® conştientă, ea nu reprezenta nimic. Ştia că
Hermione arelo plăcere curioasă să calce în picioare orice diferenţă socialăl cel puţin aparent, iar el lăsa asta în seama ei.
— Bună, Gudrun, zise Hermione pe un ton muzical, folosind! numele de botez într-un fel care era la modă. Ce faci? — Bună, Hermione.
Desenam.
Da? Barca se apropie până ce chila i se afundă în mali Putem să vedem?
Mi-ar face o mare plăcere.
N-avea nici un rost să se opună intenţiei deliberate a Hermionei.
— Păi, zise Gudrun, fără chef, căci niciodată nu-i plăcuse! să-şi arate opera neterminată — nu e nimic câtuşi de puţini interesant.
— Zău? Dar lasă-mă să văd, te rog.
Gudrun luă caietul de schiţe, iar Gerald se întinse din barcâl să-l ia. Şi în timp ce făcea asta, îşi aduse aminte de ultimele cuvinte pe care i le adresase Gudrun şi chipul ei ridicat spre el când stătea călare pe calul nărăvaş. Un sentiment de mândriei luă amploare în sinea lui deoarece simţea că, într-un fel, ea erai sub influenţa lui, Schimbul de simţăminte dintre ei era puternic şi nu avea nimic de-a face cu conştiinţa lor. - 1 Şi, de parcă fusese cuprinsă
de o vrajă, Gudrun deveni honştientă de trupul lui, întinzându-se fi învăluind-o ca iun foc iniăcitor, iar mâna lui venea drept-spre ea ca un lujer.
Senzaţia acută, voluptuoasă pe care i-o dădea prezenţa lui îi oprea sângele în vene, iar mintea parcă i se goli şi deveni inconştientă. Iar el se Imlansa într-un perfect echilibru pe apă, ca o lumină fosforescentă. Privi în jur spre barcă. începuse să se îndepărteze puţin. Ridică vâsla ca să o aducă înapoi şi plăcerea sublimă pe pire o resimţi când opri barca pe apa uşor agitată era desăvârşită, 111 o stare de leşin.
■
—Uite, pe astea le-ai desenat, spuse Hermione, privind percetătot la plantele de pe mal şi comparându-le cu desenul lui Gudrun.
[ Aceasta privi în direcţia spre care arăta degetul lung, arătător |1
Hermionei.
