Ceaiul e gata, domnule, zise proprietăreasa din pragul uşii. I Amândoi se uitară la ea, la fel cum se priviseră cele două jllslci mai devreme.

I — Mulţumesc, doamnă Daykin.

■ O tăcere întreruptă se aşternu peste amândoi, ca un moment tic cumpănă.

B — Vino să serveşti ceaiul, spuse el.

I — Da, mi-ar face plăcere, răspunse ea, adunându-se.

I Şedeau unul în faţa celuilalt la masa pentru servit ceaiul.

I — N-am spus şi nici n-am insinuat că ar fi vorba despre un tâtelit. Am vrut să spun două stele unice, egale, aflate într-o relaţie echilibrată.

I -— Te-ai dat singur de gol, ţi-ai dezvăluit în întregime micul

dumitale joc, strigă ea, începând deodată să mănânce. ■ El îşi

dădu seama că afirmaţiile sale nu vor mai fi luate în considerare, aşa că începu să toarne ceaiul. ■ — Ce de bunătăţii strigă ea.

A— Pune-ţi singură zahăr, spuse el.

I Birkin îi întinse ceaşca. Avea numai lucruri drăguţe, ceşti şi farfurioare care erau aşa de aspectuoase, pictate cu un mov sclipitor şi verde, de asemenea mai avea cupe frumoase, tăvi din sticlă şi linguri aşezate pe o faţă de masă

ţesută cu un gri deschis, negru şi purpuriu. Totul era desăvârşit şi rafinat.

Dar Ursula îşi dădea seama că aici fusese mâna Hermionei. mi îndrăgostite 191

■ — Ai lucruri aşa de frumoase! spuse ea, aproape mânioasă.

B — Îmi plac. îmi face o adevărată plăcere să folosesc lucruri care sunt atrăgătoare prin ele însele — lucruri plăcute. Iar doamna Daykin e amabilă.

Crede că totul e minunat, ca să-mi facă mie plăcere.

— Chiar aşa, zise Ursula, proprietăresele sunt de preferi! soţiilor, în ziua de azi. Cu siguranţă sunt mult mai aterifl Atmosfera de aici e mult mai frumoasă şi completă decât dacă jti fi fost însurat.

— Dar gândeşte-te la golul interior, râse el.

— Ba nu, spuse eâ. Sunt invidioasă pe bărbaţii care! att proprietărese ideale şi locuinţe atât de frumoase. Nu mai au (ii să-şi mai dorească.

— In ceea ce priveşte întreţinerea casei, sper că nu. E cevu dezgustător când vezi pe cineva care se însoară pentru astajM — Totuşi, zise Ursula, un bărbat nu prea are nevoie.:dej<i femeie în ziua de azi, nu?

32 P 67 Prefăcutule (lat.).

— Dacă te referi la rutina de zi cu zi, poate aşa e în-afairi de a împărţi patul şi dc a-i face copii. Dar, de fapt, aceleaşi nevoi au existat dintotdeauna.

Problema e că nimeni nu se deraittjefaM să le considere importante.

HCât de importante? spuse ea.

— Cred cu tărie, spuse el, ci lumea este unită doar datoriţi legăturii mistice, armoniei ideale dintre oameni ; e vorba de]0 relaţie strânsă. Şi legătura cea mai apropiată care se creează estii cea dintre bărbat şi femeie.

— Dar asta e o idee veche de când lumea, spuse UrsulaaDgj ce-ar fi iubirea o legătură? Nu, eu n-am nici una.

— Dacă te îndrepţi spre vest* zise el, nu te mai interesează nordul, estul sau sudul. Dacă recunoşti că există o armonic, elimini orice posibilitate ca haosul să existe.

— Dar iubirea înseamnă libertate, afirmă ea.

— Să lăsăm ipocrizia, replică el. Dragostea e o destinaţie card le exclude pe toate; celelalte. E o libertate în doi, dacă vrei.» — Nu, zise ea, iubirea include totul.

— Astea-s ipocrizii sentimentale, răspunse el. Iţi doreşti starea de haos, asta-i tot. E vorba de un nihilism suprem, e o chestie care presupune libertate prin iubire, ; libertate card înseamnă iubire şi iubire care înseamnă

libertate. De fapt,: dacă ajungi la o armonie perfectă, ea este irevocabilă şi nu e niciodajâ pură atâta timp cât e irevocabilă. Atunci când devine, Irevocabilă, nu cunoaşte decât un singur drum, ca acela al unui ' îftru.

I— Ha! strigă ea cu amărăciune. E vorba de vechea moralitate pire nu mai are ce căuta aici.

I — Nu, spuse el, e legea creaţiei. Este un legământ. Trebuie ifl ţi iei un angajament faţă de celălalt pentru totdeauna. Dar fisia nu înseamnă că eul tău este exclus — ci îl menţii într-un Bchilibru mistic şi integru — aşa cum o stea se află în echilibru Pfiu altă stea.

[ — N-am încredere în dumneata când aduci vorba de stele, ipuse ea. Dacă

ai fi cinstit, n-ar fi nevoie să exagerezi cu explicaţiile.

■ — Atunci, n-ai decât să nu mă crezi, spuse el, supărat. E suficient că am eu încredere în mine.

r —Aici faci altă greşeală, replică ea. Nu ai încredere în dumneata. Nici dumneata nu crezi în întregime tot ce spui. De fapt nu-ţi dofeşti această

legătură, altfel n-ai mai vorbi aşa de mult despre ea, ci ai face ceva să se realizeze.

I Câteva momente el tăcu,

nelămurit, tensionat: t — Cum? V

— Pur şi simplu iubind, replică ea

sfidător.

| Rămase nemişcat un moment, supărat, după care spuse:

| — Iţi spun sincer, nu cred în iubire la modul ăsta. Crede-mă, dumneata îţi doreşti să alimentezi egoismul dumitale cu iubire eare să te servească.

Iubirea e un act de servilism pentru dumneata, ca şi pentru toţi ceilalţi. Urăsc lucrul ăsta.

I — Ba nu, strigă ea, dându-şi capul pe spate ca o cobră, cu echii scânteind.

E un act de mândrie — îmi doresc să mă mândresc cu asta.

■

— Să te mândreşti şi să te supui, să te lauzi şi să fii ascultătoare, te cunosc eu, replică el, sec. Mândră şi ascultătoare, sau supusă mândriei tale