—Mai e §i poliţie câ să te ţină înăuntru, spuse Gudrun* Pi onoarea mea că-i frumos.

— Mai bine i-am căuta pe tata şi mama, zise Ursula, impai cientată.

— Mama e perfect capabilă să se descurce cu o asemenea ceremonie, spuse Gudrun eu un oarecare dispreţ.

Dar Ursula ştia că tatăl ei se simţea jenat, furios şi deloc încântat, aşadar nici eâ nu era deloc în apele ei. Aşteptară afară, 1 în faţa porţilor, până când sosiră părinţii lor. Bărbatul înalţi slab, cu haine mototolite, se simţea nelalocul lui şi iritat ca un băieţel, acum că se afla atât de aproape de îndeplinirea acestei obligaţii sociale. Nu se simţea deloc ca un gentleman, nu avea nici un fel' de sentiment, în afară de o exasperare profundă.

Ursula îl însoţi, le dădură biletele poliţistului şi intrări pe1 poartă, toţi patru pe rând. Bărbatul înalt, aprins la faţă, cu tenul arămiu închis ş!

sprâncenele încruntate de enervare, femeia, sigură pe ea, cu un aspect sănătos, perfect stăpână pe sine, deşi părul îi cădea într-o parte, apoi Gudrun, cu ochii rotunzi,] întunecaţi şi aţintiţi, cu chipul ei plin, moale, impasibil, aproapei morocănos, astfel încât aveai impresia că se încăpăţâna s-o ia la fugă înapoi chiar şi când mergea înainte, iar la urmă veneai Ursula, cu acea expresie ciudată, strălucitoare şi nedumerită Întipărită pe chip pe care o afişa întotdeauna când şe afla, într-o situaţie falşi. .

Birkin fu îngerul bun. Veni zâmbind către, ele, cţi graM sa afectată, de om de lume, care, cumva, niciodată nu părea şl fie] chiar cea mai potrivită

atitudine. Dar îşi scoase pălăria ji ţe zâmbi, un zâmbet care nu era deloc fals, aşa încât Brangwen strigă din toată inima, uşurat:

— Bună ziua! Te simţi mai bine, nu-i aşa?

— Da, mă simt mai bine. Bună ziua, doamnă Brangwen., Le i cunosc pe Gudrun şi pe Ursula foarte bine;

Ochii lui fură cuprinşi de un zâmbet de o căldură firească.. Se comporta tandru şi măgulitor cu femeile, mai ales cucele care;nu erau tinere.

I ■— Da, spuse doamna Brangwen, rece, dar totuşi mulţumită. Lc-am auzit vorbind despre dumneata destul de des. 2.00 D.H- Lawretlm

I Birkin râse. Gudrun îşi feri privirea, simţind că nu i se acorda importanţă.

Oamenii şedeau împrejur adunaţi în grupuri, câteva limei stăteau la umbra nucului, cu ceştile de ceai în mână, iar un phelner în frac mergea agitat de colo-colo; nişte fete se prosteau di umbreluţele lor de soare, câţiva tineri, care tocmai se întorseseră de pe Iac, unde vâsliseră, şedeau turceşte pe iarbă, l|ră haină, cu mânecile suflecate aşa cum fac bărbaţii, iar mâinile [Ic*

odihneau pe pantalonii din flanel alb; cravatele lor viu polo rate fluturau în vânt în timp ce râdeau şi încercau să fie spirituali cu domnişoarele.

B „Mă întreb de ce oare n-au bunul-simţ să-şi pună haina pe ei şl să nu mai fie atât de intimi, ca înfăţişare vorbind”, gândi | Dudrun posacă.

1 Nu putea să-i sufere pe tinerii de rând, cu părul lins pe spate şl uşurinţa cu care legau prietenii.

I Apăru şi Hermione Roddice, într-o rochie frumoasă cu dantelă albă, târând după ea un şal enorm din mătase, brodat cu flori mari, iar pe cap o pălărie simplă, enormă. Arăta şocant, uimitor, aproape macabru, aşa înaltă cum era, cu franjurii şalului t| enorm, de culoare crem, cu o broderie viu colorată, târându-se pe jos, în urma ei, cu părul des acoperindu-i ochii, cu chipul ciudat, prelung şi palid şi cu florile brodate, strălucitoare în jurul ei.

■ — Nu-i aşa că arată ciudat? Ie auzi Gudrun pe nişte fete şoptind în spatele ei. v I Ii venea să le omoare, j

I — Bună ziua! spuse Hermione pe un ton cântat, apropiindu- ii( foarte amabilă şi uitându-se îndelung la tatăl şi mama lui Eudrun^' {

r Ersf un momerlt de încercare, de-a dreptul exasperant pentru (iudruWiiejmione părea atât de tare afectată de superioritatea t*t socială

încât putea: să se apropie de oameni şi să îi cunoască din pură curiozitate, de parcă ar fi fost piese dintr-o expoziţie. Şi (îudrun obişnuia să facă acelaşi lucru. Dar nu-i plăcea când c ineva se purta aşa cu ea.

Hermione, remarcabilă şi foarte deosebită faţă de famtlj Brangwen, îi conduse spre locul în care Laura Crich îşi primt oaspeţii.

— Dânsa e doamna Brangwen, spuse Hermione, iar Laurii, care purta o rochie din pânză scrobită cu broderie, îi dădu mâni şi-i spuse că e încântată

să o vadă.

Apcfi apăru Gerald, îmbrăcat în alb, cu o bluză sport cu negru şi maro, arătând chipeş. Şi el fu prezentat părinţilor fetelai Brangwen, după care el se adresă imediat doamnei Brangwen ol unei doamne, iar domnului Brangwen, ca şi cum n-ar fi fost un domn. Acest lucru reieşea clar din comportarea lui. Trebuia ■ dea mâna cu stânga, pentru că se rănise la dreapta şi o ţine* bandajată în buzunarul hainei. Gudrun era foarte mulţumită nimeni nu-1 întrebă ce păţise la mână.

Vaporaşul cu aburi se apropia de mal, pufăind, răsunând de muzică, iar oamenii strigau voioşi de pe punte. Gerald se duse |ft se ocupe de debarcarea lor, timp în care Birkin îi aducea ceaiul doamnei Brangwen; domnul Brangwen se alăturase grupului da la şcoala elementară şi pe când Hermione lua loc alături! de mama lor, fetele se îndreptară spre debarcader să vadă vaporaşul.

Acesta pufăi şi şuieră vesel, apoi zbaturile încetară să se miii mişte, frânghiile fură aruncate pe mal şi, plutind uşor, se apropje de debarcader cu o mică hurducătură. Imediat pasagerii se înghesuiră agitaţi ca să vină la mal.

— Aşteptaţi un minut, aşteptaţi un minut, porunci Geraitl ascuţit.

Trebuiau să aştepte până când vaporul era prins cu frânghii»! mica pasarelă era aşezată. Apoi se înghesuiră să ajungă la mal vociferând de parcă s-ar fi întors din America.

— O, e aşa de frumos! strigară fetele. E chiar minunat!

Chelnerii de pe vas dădură fuga până la debarcader cu coşurile, iar căpitanul rămase lenevind pe micul pod. După ce-i văzu pe toţi în siguranţă, Gerald se îndreptă către Gudrun şi Ursula.

— Nu vreţi să vă îmbarcaţi la următoarea excursie şi să luaţi ceaiul pe vas?

le întrebă el.

— Nu, mulţumim, spuse Gudrun, rece. 202

D.H. LawrefU

— Nu-ţi place apa?

I— Apa? Ba da, îmi place foarte mult.

El o privi, cu ochi iscoditori.

— Nu ţi-ar plăcea să vii la o plimbare cu vaporaşul?

Ezită să-i răspundă; dar după un timp îi spuse rar:

— Nu, spuse ea, nu pot să spun că mi-ar plăcea.

Se înroşise în obraji şi părea supărată.

— Un peu trop de monde 35 , spuse Ursula, explicându-i.

— Cum? Trop de monde! râse el scurt. Da, sunt destul de mulţi. Gudrun se întoarse spre el strălucitoare.

— Ai călătorit vreodată de la Westminster Bridge până la Richmond cu unul dintre vapoarele de pe Tamisa? îl întrebă ea. v — Nu, zise el. Nu pot să spun că da.

■ — Ei bine, e una dintre cele mai neplăcute

experienţe pe care le-am avut. Vorbea repede

şi agitat, iar obrajii i se îmbujoraseră.

1 — N-aveam unde să stăm jos, pur şi simplu nu erau locuri; un bărbat deasupra noastră a cântat tot drumul Legănat în leagănul f adâncurilorn\ era orb şi avea o flaşnetă mică, una dintr-acelea portabile, şi cerea bani. Aşa că-ţi poţi imagina cum a fost; de dedesubt veneau tot timpul un miros de mâncare şi aburi de aer cald de la maşinile încinse, pline de ulei. Călătoria a durat ore în şir, nu se mai termina şi vreme de multe mile, fără exagerare, nişte băieţi îngrozitori alergau o dată cu noi pe mal, prin noroiul ăla îngrozitor al Tamisei, înfundându-se în el până la brâu — aveau pantalonii suflecaţi şi intrau până la mijloc în noroiul ăla de nedescris din Tamisa, cu chipurile întoarse în permanenţă către noi; arătau ca nişte stârvuri oribile şi ţipau tot timpul: „Aci, domnule, adydomnule, aci, domnule!”.Bhei îndrăgostite Arătau exact ca nişte mortăciuni dezgustătoare, de-a dreptul obscene; iar taţii de pe vas 2O3 râdeaulcând băieţii se cufundau pur şi simplu în noroiul ăla îngrozitor şKle mai aruncau din când în când câte juma’ de penny. Şi dacă aţi fi văzut expresia încordată de pe chipurlk» acelor băieţi şi felul în care se aruncau în noroi atunci când mai primeau câte un ban — vă spun cinstit<că nicj un vultur (sau şacal n-ar fi îndrăznit să se apropie de ei, atât erau de,sălbatic i, Nu m-aş mai urca niciodată pe un vaporaş — niciodată.