— Ce ţi s-a întâmplat? întrebă Ursula, care tânjea să-i

pună întrebarea de o jumătate de oră încoace. — La mână?

întrebă Gerald. Am prins-o într-o maşinărie.® — Puah!

exclamă Ursula. Şi te-a durut tare?

—Da, spuse el. M-a durut atunci. Acum mă simt mai bine. Mi-a zdrobit degetele.

— O, strigă Ursula, de parc-ar fi durut-o. Urăsc oamenii cârd se rănesc.

Parcă m-ar durea pe mine, zise ea şi-şi scutură mâna J Ce doreşti? spuse Birkin.

Cei doi bărbaţi transportară barca maronie, zveltă, şlo aduseră pe apă.

— Eşti sigură că n-ai să păţeşti nimic? întrebă Gerald.

prif Foarte sigură, spuse Gudrun. N-aş fi într-atât de netoată încât s-o iau dacă aş avea cea mai mică îndoială. Dar am avuaşi eu o canoe la Arundel36

şi te asigur că mă simt în siguranţă. 2.06

D.H. Lawrence

I Zicând acestea, după ce-şi dădu cuvântul ca un bărbat, <3udrun şi Ursula intrară în ambarcaţiunea fragilă şi o îndepărtară uşor de la mal. Cei doi bărbaţi şedeau urmărindu-le. Gudrun vâslea. Ştia că bărbaţii o urmăresc, iar asta îi încetinea mişcările şi o făcea să pară stângace. Roşeaţa i se ridică în obraji

• a un steag.

■ — Mulţumesc foarte mult, îi strigă ea, de pe apă, în timp ce J barca luneca mai departe. E minunat — ca şi cum aş sta pe o Krunză.

36Oraş în Sussex, la zece mile est de Chichester. Castelul Arundel este lăcaşul străvechi al conţilor de Arundel şi al ducilor de Norfolk. 1

1 El râse la această idee. Vocea ei era ascuţită şi bizară, aşa cum itriga din depărtare. Gerald o urmărea cum vâslea mai departe. Avea un aer copilăros, plin de încredere şi respect. O privi tot timpul vâslind, iar lui Gudrun i se păru o adevărată încântare să viseze cu ochii deschişi şi să se imagineze femeia-copil care se tigaţă de bărbatul ce şedea acolo pe chei, atât de chipeş

şi de Impresionant în hainele Iui albe şi, mai mult decât atât, cel mai de seamă bărbat pe care-1 ştia până acum. Nu-1 observa pe şovăitorul, nesemnificativul şi jucăuşul Birkin, care stătea lângă el. O singură siluetă îi reţinea centrul atenţiei.

Barca luneca lin pe apă. Trecură pe lângă înotătorii ale căror porturi cu dungi se aflau între sălciile de la marginea pajiştii şi înaintară de-a lungul malului, trecură de pajiştea care se unduia aurie în lumina după-amiezei deja târzii. Alte bărci se strecurau pe sub malul împădurit de vizavi şi auzeau râsetele şi vocile oamenilor. Dar Gudrun continuă să vâslească până

la pâlcul de copaci care se încadrau perfect în peisaj, în lumina aurie.

1 Surorile găsiră un loc unde un pârâiaş se vărsa în râu, cu trestii, lăstare de salcie cu muguri roz şi roşiatici şi un mal nisipos alături. In acest loc îndreptară încet barca fragilă până la mal, şi cele două fete îşi scoaseră

pantofii şi şosetele şi, trecând prin apă, ajunseră pe iarbă. Undele mici de pe suprafaţa lacului erau curate şi calde. Ridicară barca pe nisip şi priviră în jur, pline de bucurie. Nu mai era nimeni la gura unui pârâiaş uitat de lume, iar pe dâmbul din spate se afla pâlcul de copaci, r — O să ne scăldăm doar un pic, spuse Ursula, după care o să luăm ceaiul.

Priviră'în jur. Nimeni nu putea să le observe, sau să aibă timp să le vadă.

In mai puţin de un minut Ursula îşi aruncă haineleM se cufundă goală în apă, înotând. Imediat i se alătură şi Gudrun, înotară în tăcere gi într-o stare de extaz câteva minute, făcâna un ocol în jurul gurii pârâiaşului. Apoi se strecurară până la mul şi alergară până în crâng, ca nişte nimfe.

— Cât e de minunat să fii liberi spuse Ursula, alergând zglobie de colocolo, printre copaci, goală, cu părul fluturâfld liber. Crângul era înconjurat de fagi uriaşi şi semeţi, $aq un eşafodaj de trunchiuri şi ramuri cenuşii ca oţelul,: pe ici pe cola pătaţi cu rtuanţe de verde aprins, în timp ce în partea de nord ei ;t o perspectivă deschisă, sclipitoare până în zare, şi puteai privi ofl printr-o fereastră.

După ce se uscară, alergând şi dansând, fetele se îmbrăcară iute şi se aşezară să ia ceaiul aromat. Şedeau în partea de nord u poienii, în lumina aurie a soarelui, cu faţa la povârnişul dealului înverzit» singure în mica for lume sălbatică. Ceaiul era fierbinte şi parfumat, mai aveau şi sandvişuri mici, delicioase, cu castraveţi, icre negre şi fursecuri.

. ■— Eşti fericită, Prune? întrebă Ursula încântată, privind;-o pe sora eL ;

*

«I— Ursula, sunt foarte fericită, răspunse Gudrun serioasăt privind soarele care apunea.

— Şi eu.

Când erau împreună şi făceau lucrurile care le plăceau; celi două surori se simţeau împlinite pe deplin în lumea lor perfecţii. Şi acesta era unul dintre momentele desăvârşite de libertate îji bucurie; aşa cum numai copiii le ştiu, când totul pare o aventură perfectă şi binecuvântată.

După ce-au terminat ceaiul, cele două fete se aşezară sâ lenevească, tăcute şi senine. Apoi, Ursula, care avea o-ivocs frumoasă şi puternică, începu să

cânte pentru sine; încet! ,,Anrwhen von Tharau” 37 . Gudrun asculta, în timp ce şedea sub

Ifopac, şi o dorinţă teribilă îi cuprinse inima. Ursula părea aşa de liniştită şi de împăcată cu sine, aşa cum stătea acolo, fără să realizeze ce se întâmpla în jurul ei, firedonându-şi cântecul, puternică şi de neclintit în centrul propriului ei univers. Iar !Cîudrun 208 D.H. LawrenM se simţea exclusă. Avusese tot timpul sentimentul dezolant şi deprimant că se situa în afara vieţii, ca o spectatoare, fj\ timp ce Ursula lua parte la ea. Sentimentul propriei negaţii o tortura pe Gudrun şi asta o făcea să-i atragă în permanenţă atenţia celeilalte asupra faptului că şi ea există, să o facă să iţabilească o legătură cu ea.

■ — Te superi dacă am să fac mişcări Dalcroze75 pe melodia uita, Hurtler?

întrebă ea, cu o voce ciudată, înfundată, abia nlişcânduşi buzele.

■ — Ce-ai spus? întrebă Ursula, ridicându-şi privirea surprinsă, dar liniştită.

I — Vrei să cânţi tu în timp ce eu fac mişcări Dalcroze?

spuse C iudrun, deranjată că trebuia să repete. [ Ursula se

gândi un moment, adunându-şi gândurile rătăcite.

■ — In timp ce faci ... ? întrebă ea, vag.

I — Mişcări Dalcroze, spuse Gudrun, trecând prin chinurile propriei conştiinţe, chiar şi din cauza surorii ei.

■ ■— O, Dalcroze! N-am reţinut numele. Chiar te rog. Aş vrea i& te văd, zise Ursula, surprinsă, cu un entuziasm vivace, ca de topii. Ce să cânt?

[ — Cântă ce doreşti, iar eu am să mă adaptez ritmului.

[ Dar Ursula n-avea nici cea mai mică inspiraţie ce anume să cânte. Totuşi, începu brusc, pe un ton amuzant, enervant:

I — „Dragostea mea — e de viţă nobilă”76...

37 .Cântec. popular german din secolul al XVII-lea, cu versuri scrise! de Simon Dach (1605-1659) şi muzica semnată de Friedrich Silchrr (1789-1860).

[ Gudrun, care arăta de parcă mâinile şi picioarele îi fuseseră legate cu nişte lanţuri invizibile, începu să danseze încet, în manieră euritmică, vibrând şi palpitând ritmic din picioare,

L 75 Profesor de muzică şi compozitor elveţian, Emile Jaques-Dalcroze (1865-1950) a fondat prima şcoală de instruire euritmică în 1910.

'' 76 Refrenul cântecului Iubita mea e o doamnă de viţă nobilă (1896); cuvintele şi muzica sunt semnate de compozitorul Barney Fagan, care I compus în anii 1890.