umăr Ia ■{Sif de oameni care chicotea. y- Nu, zău, e

imposibil, replica Ursula clar.

I Şi astfel cele două fete se descotoroseau de duşmanii din jur. fiul tatăl lor devenea din ce în ce mai furios.

I Ursula era îmbrăcată într-un alb imaculat, cu excepţia jiîlflriei care era roz şi fără bor, a pantofilor de un roşu închis şi ■jachetei portocalii. Astfel îmbrăcate, se îndreptau către j hoitlands, cu tatăl şi mama lor mergând în frunte.

■ Râdeau de mama lor care, îmbrăcată într-o rochie de vară cu jurigi negre şi purpurii şi purtând o pălărie din pai purpurie, ■Irgea înainte cu mai multă

sfială şi agitaţie caracteristice unei ■ţe tinere decât simţiseră fiicele ei vreodată, aşa cum păşea timidă la braţul soţului ei care, ca de obicei, arăta destul de fllonat în costumul său cel mai bun, de parcă ar fi fost capul unei familii tinere care ţinea copilul în timp ce soţia lui se îmbrăca. f— Uită-te la cuplul tânăr din faţă, spuse Gudrun calmă.

I Ursula se uită la tatăl şi mama ei şi brusc începu să râdă fitoontrolat. Cele două fete şedeau în drum şi râdeau până tti< epură să le dea lacrimile când văzură cuplul timid, de modă Vrohe, pe care-1 formau părinţii lor care mergeau înainte.

— Râdem în hohote de tine, mamă, strigă Ursula în urma l'firinţilor ei, nemaiputându-se abţine.

I Doamna Brangwen se întoarse cu o expresie

uşor mirată, ixasperată. r — A, nu zău! spuse

ea. Aş vrea să ştiu ce-o fi aşa amuzant în

logătură cu minei

I Nu-şi dădea seama că ar putea exista ceva în neregulă în legătură cu înfăţişarea ei. Era calmă, perfect stăpână pe sine, «rborâ o uşoară indiferenţă

faţă de orice atitudine critică, de parcă n-ar fi avut cum să aibă vreo legătură

cu aşa ceva. Hainele ei erau întotdeauna destul de ciudate şi mai tot timpul neîngrijite, dar totuşi le purta cu o perfectă uşurinţă şi satisfacţie. Indiferent de hainele pe care le purta, atâta vreme cât era îngrijită totul era în regulă, nimeni nu putea face vreun comentariu; era atât de hei îndrăgostite 197

aristocrată din instinct.

— Arăţi aşa de maiestuoasa, ca o baroneasă de proviniifB spuse Ursula, râzând cu o uşoară delicateţe de aerul naiv nedumerit al mamei ei.

— întocmai ca o baroneasă de provincie! se amestecă Gudrun.

In acel moment, mama lor deveni conştientă de aerul ei di 1 semeţie naturală, ceea ce le făcu pe fete să chicotească din nou* —

Duceţi-

vă acasă, neghioabelor, nu faceţi altceva decât râdeţi ca două neghioabe!

strigă tatăl, vizibil iritat.

—M-m-mamă! zise Ursula plină de dispreţ şi bătându-şi jofl de supărarea lui.

Luminiţe aurii sclipeau în ochii tatălui şi se aplecă înaintffl mânios peste putinţă.

— Nu fii atât de prostănac încât să le dai atenţie acestordoul I netoate34, spuse doamna Brangwen, întorcându-se cu spatele, fl — Mai vedem noi dacă o să merg alături de aceste doui I obrăznicături care nu fac altceva decât să chicotească şi să strigfl în gura mare, strigă el răzbunător.

Fetele şedeau nemişcate pe cărarea care trecea pe lângă un | gard viu, râzând de furia tatălui lor, fără să se poată abţine! ’M — In cazul ăsta, dacă le dai atenţie eşti la fel de prostănac cu ) şi ele, spuse doamna Brangwen, care se înfuriase şi ea, acum l& tatăl lor era mânios.

—Vin nişte oameni, tată, strigă Ursula, avertizându-1 pe un 1 ton batjocoritor.

El se uită repede în jur şi i se alătură soţiei lui, mergând I ţeapăn, plin de mânie. Fetele îi urmară, leşinând de râs.

După ce au trecut oamenii, Brangwen strigă cu o vocal puternică, prostească:

— Mă întorc acasă dacă mai continuaţi. Să mă ia naiba dacă I am să mă fac de râs aşa, în văzul lumii. îşi ieşise de-a dreptul din fire. Auzindu-i vocea înfundată, I răzbunătoare, fetele încetară deodată să mai râdă, iar în suflet li 1 se cuibări dispreţul. Urau cuvintele pe care le folosise, „în văzuM

ig8

D.H. Lawief^M

34în original gabies (idiot), în dialect.

lumii”. Ce Ie păsa lor de lume? Dar Gudrun părea mai ponciliantă.

I— Dar noi nu râdeam ca să te supărăm, strigă ea cu o lilfindeţe nelalocul ei, ceea ce-i făcu pe părinţi să se simtă jenaţi. Rfldeam pentru că vă iubim.

| — O s-o luăm noi înainte, dacă se supără aşa de uşor, spuse Ursula, supărată.

I Şi în această formaţie ajunseră la Willey Water. Lacul era ue tulburat şi frumos, cu pajişti însorite care coborau pe o parte || pădurea deasă şi întunecoasă coborând abrupt pe altă parte. Micul vapor se îndepărta de la mal, zbârnâind cu zgomotul lui fearacteristic, aglomerat de oameni şi fluturându-şi zbaturile. Lângă hangarul de bărci era un grup de oameni îmbrăcaţi în (ulori vesele, abia vizibili la distanţă. Iar pe drum unii oameni şedeau de-a lungul gardului viu, privind la petrecerea din depărtare, invidioşi, precum nişte suflete care nu erau primite în paradis.

■

— Doamne! exclamă Gudrun, sotto voce, privind adunarea de invitaţi, priveşte câtă lume, poftim dacă-ţi place! Imaginează-te tn mijlocul lor, draga mea!

Groaza plină de teamă pe care o resimţea Gudrun la vederea unei mulţimi de oameni o deconcertă pe Ursula. f — Arată cam groaznic! spuse ea, impacientată.

P — Imaginează-ţi cam ce fel de oameni sunt — închipuie-ţi! spuse Gudrun, continuând pe acelaşi ton deconcertat, supus, dar continuă să înainteze hotărâtă.

— Bănuiesc că putem să stăm departe de ei, spuse Ursula, nerăbdătoare.

— Am încurcat-o dacă nu putem, spuse Gudrun.

Teama şi ura ei violentă, ironică o puneau pe

Ursula la grea

yf- v>u siguranţă că n-am să stau nici cinci minute printre •oâmenii aceia, spuse

Nu e nevoie să rămânem, zise ea. tfrnri îndrăgostite Gudrun.

199

Seapropiară mai mult, până când văzură că se aflau şi poliţişti la porţi.