11— Atunci de ce îţi mai pasă de oameni, întrebă ea, dacă nu trezi în iubire? De ce îţi mai baţi capul cu omenirea? — De ce? Pentru
că nu pot să scap de ea.
I — Pentru că o iubeşti, insistă ea. k
Asta îl făcu să se simtă enervat. I —
Dacă o iubesc cu adevărat, spuse el,
asta e boala mea.
—• Dar este o boală de care nu vrei să te vindeci,
zise ea/ cu hrnei îndrăgostite 165 o uşoară ironie rece, El tăcu acum pentru că simţea că ea voia să-l insulte. ;
— Şi dacă nu crezi în iubire, în ce cwzjl * întrebă eaj batjocoritor. Doar în iarbă §i în sfârşitul lumii?
*El începu' să se simtă ridicol.
- Cred în mulţimile nevăzute, zise el.
— Şi în nimic altceva? Nu crezi în nimic vizibil, cu excepţia! ierbii şi a păsărilor? Lumea ta este un spectacol sărăcăcios.-'»» , < '• Poate că aşa e, spuse el cu un aer distant şi superior acum că fusese jigniţi* âsumându-şi acea Superioritate pedanţii de nesuportat, şi retrăgându-se în sine.
Ursula îl displăcea, dar în acelaşi timp simţea că pierdusa ceva. îl privi, aşa cum stătea ghemuit pe mal. Emana o anumită rigiditate pedantă-, ca de şcoală duminicală, încrezut^ şi detestabilă. Şi, totuşi, formele sale erau aşa de line şi atrăgătoare, emanând un aer de libertate: conturul sprâncenelor, bărbia,» întregul său aspect fizic, aveau ceva atât de vivace în ciudal înfăţişării bolnăvicioase.
Aceste sentimente contradictorii pe care el i le ptovoCllo făceau să resimtă
o ură profundă faţă de el, care-o străpungea până-n măruntaie. Uşurinţa încântătoare cu care-şi duceaviaţa era o calitate cum rar găseşti şi-l făcea un om pe care să-l doreşti cu pasiune; dar, în acelaşi timp, avea şi această
ridicolă şi meschină pretenţie de Salvator Mundi şi de profesor la o şcoala de duminică, o pedanterie extrem de rigidă.
El Îşi ridică privirea spre ea. Ii văiu chipul straniu lumini™ de parcă
ar''fiifost aprins de un fo& lăuntric, puterni<i|şi fermecător. Sufletul său era uimit. Era învăluită de propriul ei|foo| vital. Plin de? uimire |i simţind o atracţie pură şi desăvâ(şită| se îndreptă spre ea. Şedea ca o regină ciudată, aproape* supranaturală, zâmbind în plenitudinea ei strălucitoare.
— Lucrul cel mai important în legătură cu iubirea, spuse el,,] analizându-şi conştiinţa rapid, este că urăm cuvântul pentru că lam vulgarizat. Ar trebui să fie interzis, scos din uzul vorbitorilor timp de mulţi ani, până când obţinem un concept nou, mai bun J
■ Se ivi o rază de înţelegere între ei. i — Dar întotdeauna are acelaşi înţeles, spuse ea.
I — Ah, Doamne, vreau să nu mai aibă înţelesul acela, strigă |1, Să dispară
vechile înţelesuri.
[ — Dar tot iubire se cheamă, insistă ea.
• Ii aruncă o privire ciudată, răutăcioasă,
în care sclipea o lumină aurie. I El avu o
ezitare, căci era nedumerit şi bătea în
retragere.
I — Nu, spuse el, nu-i aşa. Denumită astfel, niciodată. N-ai de t e să rosteşti cuvântul.
K
— Trebuie să te însărcinez pe dumneata să îl scoţi din Chivotul legământului25 la momentul oportun, vorbi ea ironic, t Se priviră din nou.
Deodată ea sări în picioare, îi întoarse I gpatele şi plecă. Se ridică şi el încet şi se apropie de marginea upei, unde, ghemuit, începu să râdă în sinea lui fără să-şi dea leama. Culese o margaretă şi-i dădu drumul pe lac, aşa încât tulpina părea o chilă, în timp ce floarea plutea ca un nufăr micuţ, cu petalele îndreptate direct către cer. Se întoarse uşor, ca Intr-un dans lent, foarte lent, de derviş, şi se îndepărtă.
L
El o urmări din priviri, după care aruncă o altă margaretă în apă şi apoi alta, şi rămase privindu-le cu ochi luminoşi şinevinovaţi, ghemuit pe mal.
Ursula se întoarse să privească. Era stăpânită de un sentiment ciudat, de parcă ceva anume urma să se întâmple. Dar acel lucru rămase nedefinit: se simţea îngrădită de o oarecare oprelişte. Nu-şi putea da seama. Nu putea decât să urmărească din priviri micile discuri strălucitoare ale margaretelor cum dispăreau, rotindu-se uşor pe apa întunecată şi lucioasă.
Mica flotilă plutea în derivă înspre lumină, ca un mănunchi de pete albe în depărtare.
(p —- Hai să mergem spre mal ca să le urmărim, spuse ea, temându-se să
mai rămână prizonieră pe insulă.
Şi împinseră luntrea pe apă.
Se bucura că se află din nou pe un tărâm liber. Merse de-a lungul malului înspre stăvilar. Margaretele erau împrăştiate pe lisţtK'i suprafaţa lacului, micuţe şi radioase, ca nişte puncte de exaltare, •presărate ici şi acolo. De ce oare se mişcau atât de puternic şl îndrăgostite mistic?
— Priveşte, spuse el, barca ta din hârtie purpurie le însoţeşte, iar ele sunt ca un convoi de plute.
