simte nelalocul lui.
— De*fapt, zise el, pe un ton destul de slab, mi se pare,â|aini Iîermione cu Gerald Crich. Voia să vadă camerele înainte-sjsă fie mobilate.
— Ştiu, spuse Ursula. O să se ocupe ea de
mobilă înlocui dumitale. • — Probabil. Mai
contează?
SP&MI nu, cred că nu, zise Ursula. Deşi, eu, personal-, nlij pre.i o înghit. Cred că e falsă, ca să zic aşa,- căci tot vorbeşti duţfMaţ.i de minciuni. Apoi inedită un moment, după care izbucnf D(t, mă' daralijeazi faptul; scă-|i anaobilează camerale V- chia.Jm,> deranjează. Mă
deranjează că o laşi să stea pe lângă dumneaţa J El rămase tăcut, încruntat;.
— Poate, zise el. Nu-vreau să mobileze camerele de aiclj—■ nu o las sâ stea în preajma mea. Dar nici nu pot să fiu bădăran cu ea, nu? In orice caz, va trebui să merg până acolo să vqrbeli cu ei. Vii şi dumneata, nu? 1
—^ Nu crgdi'spusfcea;itece şi nehotărâtă, i
— Nu vrei? Ba da, te rog. Vino să vezi şi camerele, le rog.®
' CAPITOLUL XII DECORAŢIUNI INTERIOARE
■
BlRKlK o PORNI 1K JOSUL RÂULUI, iar. Ursula îl uţin^fă# nii
1 un chef. Dar, totuşi, nici n-ar fi vrut să stea deoparte. — Noi doi ne cunoaştem.deja destul de bine, spuse el. M
-, Ea nu răspunse,
In bucătăria mare şi întunecoasă a, morii, soţia m^^yArului vorbea pe un.
ton
1 I c w m c > a & s l - O c n a L L I n
picioare, el, îmbrăcat în alb, iar ea cu un fular de un albăstrii! strălucitor, iradiind' ciudat în lumina obscură din eamşlăi in acest timp, în coliviile de pe pereţi, o duzină de canari.sau mni mulţi cântau cât puteau de ţaţe.
Coliviile erau toate amplasate în jurul unei fereştre pătrate, din spate, pe unde intra juminu soar^luiS ir^e strălucitoare parş se strecurau priţitr^ufl, copie
nverzit. Vocea doamnei Salmon acoperea zgomotul păsărilor, ■are se înălţa din ce în ce mai sălbatic şi triumfător,: dar vocea Puicii se auzea tot mai puternic şi le acoperea, iar păsările flspundeau cu o agitaţie sălbatică, »—
Uite-1 pe Rupert! strigă Gerald în mijlocul zgomotului infernal.
■ Suferea teribil, căci auzul său era foarte sensibil.
[■— O-o-h, păsările astea! Nu te lasă să vorbeşti! strigă dizgustată soţia muncitorului. Am să le acopăr.
| Şi se repezi aruncând ici şi acolo câte o cârpă de praf, un şorţ, lin prosop, o faţă de masă, şi acoperi coliviile păsărilor.
— Acum o să încetaţi şi o să lăsaţi oamenii să vorbească fără hlrmălaia voastră, spuse ea, pe un ton care tot mai era ascuţit. ■ Cei din grup o urmăreau. Curând coliviile fură acoperite şi aveau un aspect ciudat, funerar.
Dar de sub prosoape tot se mai tmzeau triluri şi sunete înfundate, sfidătoare.
| — A, n-or să mai continue, spuse doamna Salmon tilcurajator. Or să
doarmă acum.
■'— Chiar aşa? întrebă Hermione politicos.
■ — Da, zise Gerald. Or să adoarmă instantaneu, acum că le-a fost creată
impresia că e seară.
■ — Sunt chiar aşa de uşor de păcălit? strigă Ursula.
I — A, da, răspunse Gerald. Nu ştii povestea lui Fabre26, care, pe când era copil, a pus capul unei găini sub aripă şi ea a adormit imediat? E chiar adevărată.
> — Şi asta l-a făcut să devină naturalist? întrebă Birkin.
I — Probabil, spuse Gerald.
26 t 60 Această poveste (în care protagonist este un curcan §i nu o găină) este amintită de naturalistul francez Jean-Henri Casimir Fabre (1823-1915) în lucrarea sa Souvenirs entomologiques (1879-1907).
I Intre timp, Ursula trăgea cu ochiul pe sub una dintre învelitoare. Canarul şedea într-un colţ, cu capul băgat sub aripă |i ghemuit, gata de culcare.
■ — Ce ridicol! strigă ea. Chiar crede că e noapte! Ce absurd! Serios acum, cum poţi să respecţi o fiinţă care e aşa de uşor păcălită? mmei 'îndrăgostite
— Da, zise Hermione cântat şi veni şi ea să se uite. îşi pus® mâna pe braţul Ursulei şi slobozi un chicot înfundat. Da, nu-i aşi că e comic? chicoti ea. Ca un soţ neghiob.
