Gerald o urmări tot timpul cât vorbise, iar ochii îi sclipeau c 11

o uşoară curiozitate. Nu-1 preocupa atât de mult ce spusese* ci ei însăşi era cea care-i trezea interesul şi-l răscolea ca o înţepăturii mică şi usturătoare.

35 Cam prea mulţi oanjeni (fr.). n Cântec scris în 1832) pe versurile semnate de Emma Hart Willard (1787-1870) şi muzica lui Joseph E Knight (1812-1887).

—Bineînţeles, spuse el, civilizaţia, ajunsă la maturitate, trebuie să aibă. şi ea paraziţii ei.

-^ De ce? strigă Ursula. Eu n-am paraziţi.

— Şi nu e vorba de asta, ci de calitatea întregului tot —- taţii care râdeau şi Ii părea totul amuzant şi. aruncau cu jumătate de penny, iar mamele îşi dezgoleau genunchii mici şi graşilşi mâncau, mâncau tot timpul - -

răspunse Gudrun.

—Da, spuse Ursula. Băieţii nu erau într-atât nişte paraziţi, ci oamenii înşişi, ei erau paraziţii şi întregul lor comportament, fum se spune. Gerald râse.

— Ce mai contează? N-d să veniţi la

plimbare Cu vaporltlil.i Gudrun se

înroşi imediat la această dojană.

Urmară câteva momente de tăcere. Gerald, ca un străjeiflîi urmărea din priviri pe cei care urcau pe vaporaş. Era foarti] chipeş şi reţinut, dar aerul de vigilenţă soldăţească era destul de^ enervant.

—Atunci, vreţi să serviţi ceaiul aici 'sau lâttgă casă, unde este şi un cort pe peluză? întrebă el.:

—N-am putea să găsim o barcă şi' să ieşim în larg? îl întrebă Ursula, care întotdeauna se pripea.

— In larg? zâmbi Gerald.

— Vezi dumneata, spuse Gudrun, jenată de nepoliteţea făţişăj a Ursulei, nu cunoaştem oamenii de aici, suntem aproapej complet străine de locurile de aici.

. - A, pot să vă fac imediaţ cunoştinţă cu câţiva, spuse; el, j degajat.

j Gudrun îl privi, ca să vadă dacă o spusese cu rea intenţie. ! Apoi îi zâmbi.

— A, spuse ea, ştii ce vrem să spunem. Nu putem să mergem ifl explorăm malul de acolo?

| Şi arătă spre un crâng aflat pe un dâmb pe marginea pajiştii, lingă mal, la jumătatea drumului spre lac.

-— Arată minunat. Am putea chiar să ne scăldăm. Nu-i aşa | ţft arată

superb în lumina asta? Zău, parc-ar fi una dintre splendorile Nilului —

exact aşa cum îţi imaginezi Nilul.

I Gerald zâmbi de entuziasmul ei nefiresc pentru locul acela îndepărtat. k"

— Eşti sigură că e destul de departe? o întrebă el ironic, iidăugând imediat: Da, v-aţi putea duce acolo, dac-am face rost de-o barcă. Se pare că sunt toate în larg.

Privi în jurul lacului şi numără bărcile care vâsleau.

B — Cât de minunat ar fi! strigă Ursula melancolică.

I — Deci nu vreţi ceai? spuse el.

I — O , spuse Gudrun, am putea să bem doar o ceaşcă şi apoi lă plecăm.

Gerald îşi trecu privirea de la una la alta, zâmbind. Cumva se simţea jignit, dar se comportă ca un cavaler.

I — Te descurci să manevrezi barca bine? întrebă el. r — Da, replică

Gudrun, rece, destul de bine.

\ — O, da, spuse Ursula. Amândouă ne pricepem să vâslim ca nişte păianjeni de apă.

> — Adevărat? Eu am o canoe mică, uşoară, cu care n-am ieşit în larg de teamă să nu se înece careva. Credeţi că v-aţi descurca în ea?

— O, perfect, spuse Gudrun.

— Ce înger! exclamă Ursula.

— Dar, vă rog, de dragul meu,f umn îndrăgostite nu cumva să faceţi vreun accident — pentru că eu sunt responsabil de ceea ce se întâmplă pe 205 apă.

— Sigur, se conformă Gudrun.

— In afară de asta, amândouă înotăm foarte bine, zise Ursula.

— Păi, atunci, am să pun să vi se aranjeze un coş cu cele necesare pentru ceai şi puteţi să faceţi un picnic singure — căci cam asta ar fi ideea, nu?

•,— Sună foarte bine! Cât de drăguţ ar fi din partea dumitale dac-ai aranja aşa! zise Gudrun cu căldură, iar obrajii i se îmbujorară din nou.

Simţea cum sângele i se înfierbântă în vene, datorită felului subtil în care apelase la el şi-şi arătase recunoştinţa.

— Unde-i Birkin? întrebă el, cu ochii sclipind. M-ar putea ajuta să

o cobor pe apă. pyfe Dar ce-ţi face mâna? Te mai doare? întrebă

Gudrun, eu un glas stins, de parcă ar fi vrut să evite să fie prea intimă.

Asta era prima dată când se aducea vorba despre rana suferită. Felul ciudat în care ea se învârtea în jurul subiectului îl făcea să-şi simtă venele vibrând cu o mângâiere nouă, abia perceptibilă. îşi scoase mâna din buzunar. Era bandajată. Se uită la ea, apoi o băgă din nou în buzunar. Gudrun se înfior|

Ja vederea mâinii bandajate, ca o labă.

— A, mă descurc cu o singură mână. Canoea e uşoară ca

fulgul, spuse el. Uite-1 pe Rupert! Rupert! Birkin îşi abandonă

îndatoririle sociale şi se îndreptă către el.