când se umplu de viermi şi putrezesB
Urmă o pauză lungă. Vocea lui se înfierbântase şi devenise foarte sarcastică. Ursula era tulburată şi nedumerită şi amând’e|lpăreau să uite de toate din jurul lor, mai puţin de propriile lor reflecţii,
—Dar chiar dacă toată lumea greşeşte,193 dumneata îf| ctj privinţă ai dreptate? strigă ea, cu ce eşti mai bun?
~ Eu? - Eu n-am dreptate, strigă şi el. Cel puţin singufn privinţă în care am dreptate stă în faptul că eu ştiu ast&. Privindu-mă din afară, detest ceea ce sunt. Mă urăsc pe miritl ca fiinţă umană. Omenirea e un uriaş agregat de minciuni, laiio minciună gogonată înseamnă mai puţin decât un adevăr miriqr, Omenirea este mică, mult mai mică decât un individ, pentru un individ poate fi uneori capabil să spună un adevăr, pe ’cârtd omenirea e un şir de minciuni. Şi se maizice că iubirea e cel mai măreţ lucru; mai şi insistă
să spună asta, inindrioşi nteobrăzM de sunţ, căci uite ce fâc! Uită-te la milioanele şi milioanei» dej oameni care repetă în fiecare clipâ că iubirea e cea mai măreaţă, j sau generozitatea e cea mai măreaţă — şi vezi ce fac tot timpul! După roadele lor îi veţi cunoaşte194 drept mincinoşi neobrăzaţi §i laşi, care nu îndrăznesc să-şi asume propriile fapte, cu atât mai puţin propriile cuvinte.
193 56 Merele din Sodoma, sau altfel cunoscute ca fructele de la Marea Moartă, sunt recunoscute prin frumuseţea lor, dar- sunt găunoase şi amare la gust. 194 Matei, 7:20.
-- Dar, zise Ursula cu tristeţe, asta nu schimbă cu nimic faptul că iubirea e cel mai măreţ lucru, nu? Ceea ce fac ei nu i Schimbă adevărul cuvintelor lor, nu-i aşa?
—în întregime. Pentru că, dacă ceea ce spun ar fi un adevăr, Mtunci nu s-ar putea să nu-1 îndeplinească. Dar ei îşi menţin minciuna, aşa că în cele din urmă o iau razna. E o minciună să spui că iubirea e cel mai măreţ lucru. Ai putea foarte bine să spui ift ura e cel mai măreţ lucru, din moment ce orice lucru se află !n echilibru cu opusul său. Ceea ce-şi doresc oamenii este ura
— unt şi nimic mai mult decât ura. Şi în numele dreptăţii şi al iubirii, ei o obţin. îşi distilează fiinţa în nitroglicerină, cu toţii, din pură iubire —
minciuna e cea care ucide. Dacă ne dorim ură, atunci aşa să fie -— moarte, crimă, tortură, distrugeri violente— bşs» să fie: dar nu în numele iubirii. Cât despre mine, eu urăsc omenirea, aş vrea să fie rasă de pe faţa pământului.
Ar putea să dispară, şi nu ar fi nici o pierdere semnificativă, dacă toţi oamenii
ar pieri mâine. Realitatea ar fi aceeaşi. Ba nu, ar fi mai bună. Adevăratul copac al vieţii ar scăpa atunci de recolta dezgustătoare, oribilă de fructe de la Marea Moartă, de intolerabila povară a miliardelor de oameni falşi, de o greutate Incomensurabilă de minciuni efemere.
I — Aşadar, ai vrea ca toată lumea să piară? spuse Ursula. r ■— Da, într-adevăr.
[ — Şi lumea să nu mai fie populată de oameni?
[ — Da, aşa e. Dumneata însăţi nu ai considera că e o idee cu Eidevărat minunată dacă lumea ar fi depopulată şi n-ar mai exista decât o întindere nesfârşită de iarbă şi iepurii care ar ţopăi prin jur? I Sinceritatea plăcută cu care vorbea o făcu pe Ursula să facă
0 pauză ca să reflecteze asupra sugestiei pe care i-o făcuse. Şi era, într-adevăr, ceva atrăgător: o lume curată, minunată, nepopulată de oameni. Era cu adevărat un ideal. Inima-i ezită o clipă, apoi tresări de exaltare. Dar, totuşi, nu era mulţumită de el.
, — Dar, obiectă ea, ai muri şi dumneata, aşa că nu văd cu ce US-ai alege.
— Aş muri într-o clipă dac-aş şti că pământul ar fi curăţat di toţi oamenii, E cel mai frumos şi mai înălţător gând. Atunci n-af Bfţd mai exista niciodată
altă omenire josnică creată pentru! o profanare universală. îndrăgostite — Nu, spuse Ursula, n-ar mai exista nimic.
A— Cum? Nimic? Doar pentru că omenirea ar fi ştearsă de pe suprafaţa pământului? Te flatezi singură. Ar exista totul, % — Dar cum, dacă n-ar fi oameni?
— Crezi că lucrurile care există depind de om? Pur şi simplu nu e aşa. —
Există, copacii şi iarba şi păsările. Aş prefera şă ştiu că ciocârlia se înalţă în zbor dimineaţa într-o lume fără oamenid Omul .este o greşeală şi trebuie să
dispară. Există iarba, iepurii,, viperele şi cetele nevăzute, îngerii nevăzuţi care se plimbăliberiJ atunci când omenirea asta mizerabilă nu le stă în cale -
Jşi demoni adevăraţi, de viţă pură; foarte frumos.
Ceea ce spunea el o încânta pe Ursula, o încânta chiar foarte, mult şi era ca o fantezie. Bineînţeles că era doar o închipuirs plăcuţă. Şi ea ştia prea bine cum este omenirea de fapt, câl deJ hidoasă eşte realitatea ei. Ştia că nu putea dispărea atât de subtil şi convenabil. Mai avea de parcurs o cale lungă, mai era încl unJ drum lung şi hidos. Sufletul ei subtil, feminin şi demonic ştia asta prea bine,
— Dacă doar omul ar dispărea de pe faţa pământului, creaţiaj şi-ar continua drumul minunat, într-o manieră nouă şi fărd oameni. Omul este una dintre greşelile creaţiei — că şi ihtiozaurii. Dacă ar dispărea doar el,
gândeşte-te câte lucruri minunate ar apărea în spaţiul temporal lăsat astfel liber —j lucruri care provin chiar din focul creaţiei.
-— Dar omul nu va dispărea niciodată, spuse ea,; <îu conştientizarea insinuantă şi diabolică a ororilor dăinuirii omului pe pământ. Lumea va pieri o dată cu el.
— A, nu, răspunse el. Nu aşa. Eu cred în îngerii mândri şi în] demonii care sunt înaintaşii noştri. Ei or să ne distrugă pentru că , noi nu suntem suficient de mândri. Ihtiozaurii nu erau nici ei mândrii Se târau şi orbecăiau aşa cum facem şi noi. Şi în afară de asta, uită-te la florile de soc şi la clopoţei — ei sunt dovada \
tffiiţiei pure care are loc — chiar şi fluturii. Dar omenirea nu jrififi niciodată de stadiul de omidă —- putrezeşte în faza de
ţfiffllidă, deci n-o să aibă niciodată aripi. E vorba de o anti- frciţie-, ca maimuţele şi babuinii.
[ Ursula îl privea în timp ce vorbea. Părea să fie stăpânit de o anume nerăbdare şi de furie în tot acest timp, dar totodată găsea Fitilul amuzant şi dădea dovadă de mare toleranţă. Neîncrederea li fu provocată de această
toleranţă şi nu de furia lui. Observase fl tot timpul el se simţea obligat să
încerce să salveze lumea, în lluda lui însuşi. Şi acest lucru, deşi o alina sufleteşte şi îi oferea ■ oarecare satisfacţie de sine fi stabilitate, o făcea totuşi să simtă un anume dispreţ puternic şi ură faţă de el. II voia pentru ea şi îi displăcea aerul lui de Salvator Mundi 24 . Nu putea să suporte impresia difuză
de generalizare pe care i-o lăsa. Continua să se ■oinporte în acelaşi fel, spunea aceleaşi lucruri, făcea front gomun cu oricine îi ieşea în cale, cu oricine şi cu toţi cei care îj stfirneau interesul. Era ceva dezgustător, o formă
foarte voalată de prostituţie.
Dar, spuse ea, crezi în dragostea individuală, chiar dacă nu 1 fezi în dragostea faţă de oameni?
L— Nu cred în dragoste deloc — adică, nu mai mult decât cred în ură sau în durere. Iubirea este o emoţie ca toate celelalte, deci totul este în regulă
atâta timp cât o simţi. Dar nu înţeleg i um ar putea să devină absolută. Este doar o parte din relaţiile umane şi nimic mai mult. Şi intră în componenţa oricărei relaţii umane. De ce i s-ar cere cuiva să o simtă întotdeauna mai mult decât simte durere sau o anume bucurie, asta nu pot să înţeleg. Iubirea nu e un deziderat — este o emoţie pe care o simţi sau nu, ft| funcţie de împrejurări.
24 P*58 Salvatorul lumii (lat.) .
