— Nu! Nu! Las-o! Las-o, prostule, prostule ce eşti! — strigi Ursula cât o ţineau puterile, pur şi simplu scoasă din minţi.
Iar Gudrun o ura pentru că-şi ieşise din fire. Era da nesuportat ca vocea Ursulei să aibă o tonalitate atât de puternică şi rezonantă.
Chipul lui Gerald căpătă o expresie dură. Se înfipse pa spinarea iepei, aşa cum un ţăruş se înfige adânc în pământ şi o redresă. Mugea în timp ce trase aer pe nările care erau ca douâ găuri largi, fierbinţi, iar botul era larg deschis şi privirea rătăcită, Era o privelişte nu prea îmbucurătoare. Dar Gerald stătea călare j nemişcat,; strunind-o cu o cerbicie aproape mecanică şi pătrunzătoare ca ascuţişul unei săbii. Atât călăreţul cât şi calul năduşeau teribil. Totuşi, el părea calm ca o rază de soarJ îngheţată.
In acest răstimp, vagoanele interminabile înaintau zgomotos! foarte încet, mişcându-se unul în faţa celuilalt, ca un coşmar] îngrozitor fără de sfârşit.
Lanţurile care legau vagoanele scârţâia® şi scrâşneau pe măsură ce tensiunea exercitată asupra lor creştea, | iar iapa lovea pământul cu copitele şi se smucea mecanic, acum că spaima îi mai trecuse şi călăreţul o strunise.
Părea o creatură!
neajutorată în timp ce bătea aerul cu copitele, iar omul 'o învăluia şi o calmă, de parcă ar fi făcut, cumva, parte din fiinţa lui.
— Dar sângerează! Sângerează! strigă Ursula, cuprinsă de o stare frenetică
de dezaprobare şi ură faţă de Gerald.
Ea era singura care-1 înţelegea perfect, pentru că îl dezaproba | aşa de tare.
Gudrun văzu sângele care se prelingea pe coastele iepei şi se albi la faţă.
Şi apoi, pe rana deschisă se abătură pintenii strălucitori, înţepând-o nemilos.
Parcă lumea stătu în loc şi sel prăbuşi în faţa ochilor lui Gudrun, iar ea nu mai ştiu ce sel petrece în jurul ei.
B Cflnd îşi reveni, sufleteşte era calmă şi nepăsătoare şi nu mai ■ntia nimic.
Vagoanele încă mai înaintau zgomotos, iar ţalrifcţul şi iapa tot mai erau prinşi în încleştare. Dar ea era lingura care se simţea rece şi distantă şi nu-i mai păsa ce se întâmpla cu ei. Era pur şi simplu dură ca o stâncă, distantă şi indiferentă.
[ In cele din urmă văzură acoperişul ţuguiat al cabinei ■iiuicului de tren apropiindu-se, iar zgomotul vagoanelor se ţjiminuă şi se întrezărea o rază
de speranţă ca acesta să înceteze rfflinitiv. Suflarea greoaie a iepei pe jumătate buimăcită suna ititomat, iar călăreţul părea că în cele din urmă se liniştise, în hliimb voinţa îi rămăsese încă puternică şi neabătută. Cabina tiiunicului de tren se ivi şi trecu încet pe lângă ei, iar paznicul se yitt atent, din mersul trenului, la spectacolul din drum. Şi, prin intermediul omului din vagonul strâmt, Gudrun observă întreaga scenă de parcă ar fi fost un spectacol, izolat şi momentan, ca o viziune pierdută în eternitate.
K O linişte minunată, binecuvântată păru să se aştearnă în urma trenului care se îndepărta. Cât de dulce era liniştea! Ursula l<rivi cu ură tampoanele vagonului care dispărea din vedere. fi'nntonierul şedea pregătit la uşa cabinei lui, aşteptând momentul când va ridica bariera. Dar Gudrun sări deodată Înainte, în faţa calului care se zbătea, trase ivărul şi deschise porţile, o parte zbură către cantonier şi pe cealaltă o împinse înainte. Gerald dădu drumul calului deodată şi se avântă înainte, ■prlftpe peste Gudrun. Ei nu-i era frică. Pe când el smucea capul inpei într-o parte, Gudrun strigă cu o voce ciudată şi ascuţită, ca un pescăruş sau ca o vrăjitoare, ţipând de la marginea drumului: >'— Cred că acum eşti mândru de ce-ai făcut!
■ Cuvintele răsunară clar şi distinct. Bărbatul, răsucindu-se Iul r-o parte pe calul care dansa, o privi oarecum surprins, cu un interes plin de mirare. In momentul următor copitele iepei irtpăiră pe traversa dintre linii, cal şi călăreţ săreau ca un arc, încoace şi încolo, până dispărură din vedere.
I Cele două fete îi urmăreau îndepărtându-se. Cantonierul mergea şontâcăind pe traversa dintre linii, trăgându-şi piciorul de lemn cu un zgomot înfundat. Trase bariera, după care sa întoarse şi strigă către cele două fete; KW! ftulrdgostite 141
— K un călăreţ cum rar întâlneşti şi nu se lasă până miji se face pe plac. '
— Da, strigă Ursula, cu vocea ei înfierbântată şi arogantă»] Nu putea să
stea cu calul mai încolo până treceau vagoanele?; E un prostănac şi o brută.
Ce crede, că e un act de bărbăţie -şă-ţi chinui calul? E şi el o fiinţă, de ce trebuie să4 terorizeze gisă-l chinuie?
%
Urmă o pauză, după care cantonierul dădu nemulţumit'din cap şi răspunse: i — Da, e o iapă tare frumuşică, cum rareori am văzut —-j e tare, tare frumoasă, In. schimb, n-o să-l vedeţi pe tatăl? lui
purtându-se cu un animal aşa. Sunt foarte diferiţi, Gerald Crich şi tatăl său
— doi bărbaţi eu totul diferiţi, dintr-un altfel de aluaq făcuţi.
Urmă iarăşi o pauză,
— Dar oare de ce-o face?.strigă Ursula. De ce oare? Crede că. e mai deosebit dacă chinuie o fiinţă aşa de sensibilă, de zeci orii mai sensibilă ca el?
Din nou urmă o pauză, plină de prudenţă, după care omul îşil scutură din nou capul dezaprobator, de parcă n-ar fi vrut săli spună nimic,.jdar ar fi gândit profund: _ I
— Cred că trebuie să-şi antreneze iapa să suporte orice, răspunse el. O iapă
arabă pursânge—r nu genul de rasă care e ,des| întâlnită pe la noi — e un soi cu totul diferit de al nostru. Se zice că a adus-o de la Constantinopol. •
sN«:ză!|:!vjspuse Ursula. Mai bine o lăsa în seama; turcila^fl Sunt convinsă
că Srar fji comportat mai cuviincios cu ea,
Omul intră, ca să-şi bea ceaşca de ceai, iar fetele coborâră înl josul uliţei care era acoperită de praful moale de cărbunii Gudrun parcă nu-şi revenise, amintindu-şi de imaginea trupului uşor, dar nemilos al bărbatului care se înfipsese în trupul vibrâhdj al calului; pulpele puternicejriemiloase ale bărbatului blond caijH [Hringeau trupul zvâcnind al iepei şi o stăpâneau întru totul; era [ hfb& de un soi de dominare blândă, de un magnetism alb al lipitului, coapselor şi al gambelor care constrângeau şi exercitau I presiune teribilă aSupra iepei până când ea se supunea voit, arnlându-şi groaznica slăbiciune a celui care e învins.
V în timp ce fetele mergeau tăcute, pe partea stângă mina îşi ridica mormanele uriaşe de materie primă şi rezervele de cărbune laic erau aşezate parcă Să alcătuiască un model, şinele ferate iirgre cu vagoanele care se odihneau arătau ca un port, iar jos, m întindeau ca într-un golf larg căile ferate cu vagoane ancorate. K- Lângă a doua trecere de cale ferată care străbătea multe şine stnllucitoare, se afla o fermă care aparţinea minerilor şi un vas mure şi rotund din fier, care era un boiler scos din uz, uriaş, ruginit şi perfect rotund, zăcea tăcut într-o îngrăditură lângă drum. Găinile ciuguleau în jurul lui, nişte pui de găină şedeau agăţaţi pe jgheabul de băut, iar codobaturile zburau dinspre apă printre vagoane.
I De cealaltă parte a trecerii late, chiar lângă drum, era o grămadă de pietre de un cenuşiu deschis care erau folosite la işpararea drumurilor; se mai vedeau o căruţă care staţiona şi un liftrbat cu favoriţi, între două vârste, stând aplecat în lopată şi vorbind cu un tânăr care purta ghetre şi stătea lângă capul Etlului. Ambii bărbaţi erau cu faţa la trecerea de cale ferată.
I Le văzură pe cele două fete care-şi făcură apariţia, cu siluetele mici, strălucitoare, ivindu-se în zare, în lumina puternică a dupăamiezii târzii.
Amândouă purtau rochii de vară uşoare, vesele; t Irsula purta o haină
