că avea să fie un sfârşit urât. Dacă ar fi identificat acest conflict 195
mai devreme în timpul tratamentului sau chiar la momentul evaluării, el le-ar fi putut recomanda pe altcineva, cu vaga scuză
că un alt coleg ar fi fost mai potrivit pentru problemele lor.
Făcând acest lucru, ar fi putut preîntâmpina orice risc de conflict de interese. Problemele însă pot deveni mai complexe atunci când psihologii devin conştienţi de existenţa conflictului abia după ce deja au stabilit o relaţie cu ambele părţi implicate. Mai mult chiar, se pune problema dacă dr. Bechet ar alege să înceteze tratamentul cu toţi cei trei dacă acest gest nu le-ar putea dăuna în vreun fel pacienţilor. Ce ar putea să le spună? Să le spună că
se află într-un conflict care îl împiedică să-i mai trateze? Dacă ar face acest lucru, pacienţii s-ar putea simţi ofensaţi şi răniţi sau şi-ar putea da singuri seama de natura conflictului. Şi dacă şi-ar da singuri seama, acest lucru nu ar însemna că psihologul a încălcat regula confidenţialităţii, ci că în mod inutil le-a făcut rău unuia sau mai multora dintre ei. Pe de altă parte, dacă nu încetează să îi trateze, ce poate face pentru a reduce probabilitatea ca unu sau toţi trei pacienţii să descopere că tot el îi tratează
şi pe ceilalţi?
Psihologii reacţionează diferit la asemenea situaţii sau la altele diferite în funcţie de contextul fiecărui caz, de sentimentul lor despre ce este posibil şi/sau convenabil şi de valorile lor personale, inclusiv cu privire la relaţiile extraconjugale. Adeseori, psihologii pun în balanţă dauna provocată pacienţilor prin încheierea terapiei şi beneficiile pe care aceştia le-ar putea obţine prin continuarea tratamentului. Asemenea deliberări includ examinarea măsurii în care judecata s-ar putea baza pe distorsiuni în folosul propriu. De exemplu, poate fi periculos să-şi justifice sieşi: ,,Nu pot termina terapia niciunuia dintre pacienţi Dileme etice în psihoterapie ■ Respectarea limitelor
