punct de vedere clinic ( de pildă, pacienţii cu un istoric de relaţii 197
interpersonale dificile sau cu un tipar de interpretare eronată a comportamentelor sociale obişnuite), dar asemenea situaţii sunt în general excepţii.
Uneori, o deviere aparent singulară de la limte poate fi justificată sau chiar indicată clinic. Deşi noi nu susţinem în general socializarea cu pacienţii la restaurant, o astfel de atitudine poate fi justificată în cadrul unor tratamente in vivo pentru pacienţii cu tulburări de anxietate legate de luarea mesei în oraş sau pentru cei cu tulburări de anxietate socială. Psihologii nu merg de obicei la cumpărături cu pacienţii lor, dar poate fi indicat în tratamentele de expunere, ca terapie a atacurilor de panică, atunci când acestea apar în timpul în care pacientul iese la cumpărături.
Psihologii nu intră în mod obişnuit în toalete publice împreună
cu pacienţii lor, dar acest gest poate fi indicat în cazul pacienţilor care au parurezis, teama de a urina în public (Gutheil şi Gabbard, 1993).
Psihologii trebuie, de asemenea, să interpreteze limitele din perspectiva fondului cultural al pacienţilor. Vasquez (2007) a descris un incident în care a primit o pacientă în timpul pauzei de prânz pentru o şedinţă de urgenţă, iar pacienta i-a adus un taco. Vasquez a scris: ,,Ştim că ea îşi arăta aprecierea, că gestul ei era unul relativ firesc, amabil şi că a oferi de mâncare este un lucru foarte obişnuit la latino-americani. Uneori un taco este doar un taco" (p. 407).
Psihologii care iau în considerare posibilitatea transgresării unor limite trebuie să facă acest lucru în interesul pacienţilor, dar trebuie să se gândească şi la interesul lor personal. Să luăm în considerare un psiholog care are un pacient care este pe cale de a-şi lista compania la bursă. I-ar fi foarte uşor psihologului Dileme etice în psihoterapie■ Respectarea limitelor
198
să obţină informaţii private şi confidenţiale de la pacient pe care le-ar putea folosi pentru a investi în acea companie fără ca pacientul să afle vreodată. Totuşi, conştientizând implicaţiile interesului său personal şi faptul că discutarea acestei probleme ar putea genera un stres pentru pacient, psihologul s-a abţinut de la continuarea discuţiei despre problema respectivă. Să analizăm următorul exemplu:
O transgresare minoră a limitelor
Proprietarul sălii de sport unde era abonat un psiholog i-a cerut acestuia să-l primească pe fiul său în terapie. Psihologul urma să se mute din cartier şi intenţiona să renunţe la abonamentul de la sala de sport în curând, astfel că l-a primit pe copil. I-a explicat proprietarului regula generală cu privire la limite, dar şi faptul că simţea că îl putea primi pe copil datorită
planurilor sale de a se muta într-o nouă locuinţă.
În această situaţie, relaţia extraprofesională dintre psiholog şi tată era tangenţială şi avea să înceteze în curând. Nu exista niciun motiv de a crede că această transgresare a limitelor ar fi încălcat principiul general al primatului stării de bine a pacientului şi al evitării producerii vreunui rău copilului. Cu toate acestea, uneori transgresarea limitelor poate fi contraindicată din punct de vedere clinic. Să analizăm acest exemplu:
O dezvăluire care poate avea implicaţii clinice Un psiholog a primit un apel de la o soţie care i-a solicitat o terapie de cuplu. Soţul a sunat apoi şi el pentru a reprograma şedinţa şi a ţinut să-i spună psihologului că el era directorul programului de asigurare a calităţii al companiei de asigurări de sănătate cu care avea contract şi psihologul în cauză.
SAMUEL ]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
