oferte ar fi putut fi în interesul direct al psihologei, dar ar fi 201
putut duce şi la un conflict de interese, iar ea a înţeles că orice eforturi ale părinţilor de a controla economic terapia, care nu erau absolut necesare, ar fi putut influenţa maniera în care ea urma să realizeze acea terapie. În consecinţă, ea a spus: ,,Nu.
După ce terminăm tratamentul, voi putea opta să depun o cerere şi atunci vor decide alte persoane, care nu au cunoştinţă
despre această terapie". Ulterior, psihologa a resimţit unele urmări morale (sentimente de apăsare), pentru că încă exista posibilitatea ca directorul să-şi retragă prematur copilul din terapie, pentru a o determina să aplice ca să fie admisă pe lista de colaboratori permanenţi ai instituţiei. Cu toate că acest tip de întrerupere a terapiei părea a fi puţin probabil, psihologa şi-a pus totuşi problema dacă nu ar fi putut reduce şi mai mult probabilitatea unei asemenea întreruperi şi i-a comunicat directorului că a decis că nu va face cerere pentru a fi inclusă pe lista permanentă decât poate la mult timp după finalizarea terapiei copilului.
Să luăm un alt exemplu:
Un televizor
Unul dintre membrii echipei pe care o superviza un psiholog avea o pacientă cu care făcuse o înţelegere, pe care o şi întărise în mod repetat, de a cumpăra de le ea un televizor foarte scump cu o reducere semnificativă de preţ. Pacienta avea nevoie de bani pentru a achita avansul pentru a obţine o locuinţă printr-un program social destinat persoanelor cu venituri reduse. Supervizorul a aflat din întâmplare de acest aranjament şi a blocat vânzarea. Această decizie a supărat-o pe pacientă
pentru că avea mare nevoie de bani.
Dileme etice în psihoterapie■ Respectarea limitelor
202
Supervizorul simţea că se afla într-o dilemă. Pe de o parte credea că trebuia să blocheze tranzacţia pentru că aceasta părea să fie o transgresare a limitelor contraindicată din punct de vedere clinic - poate chiar o încălcare grosolană. De asemenea, dacă nu ar fi interzis vânzarea, ar fi girat acţiuni îndoielnice din punct de vedere etic şi nu ar fi fost un model de comportament etic pentru studentul său. În plus, transgresările limitelor pot escalada, iar supervizorul dorea să prevină apariţia unor probleme ulterioare. Pe de altă parte, din cauză că pacienta avea nevoie de bani şi nu şi-ar fi putut permite să achite avansul pentru apartament fără suma respectivă, ar fi putut fi nevoită să
întrerupă tratamentul dacă nu găsea pe altcineva care să-i cumpere televizorul.
În orice caz, supervizorul şi studentul său trebuiau să poarte o discuţie importantă cu privire la reducerea daunelor ce-ar fi putut-o afecta pe pacientă din cauza blocării tranzacţiei, precum şi a daunelor ce ar fi putut afecta relaţia terapeut-pacient sau instituţia la care psihologii lucrau dacă tranzacţia ar fi avut loc.
În acest exemplu, ambele părţi au trecut prin experienţa unui stres de aculturaţie. Din partea supervizorului, permisiunea ca tranzacţia dintre terapeut şi pacientă să aibă loc ar fi reprezentat o strategie de separare dacă decizia sa ar fi fost aceea de a-l scuti pe psihologul supervizat de ruşinea retractării ofertei.
Supervizorul a înclinat însă către integrare în două moduri. Mai întâi, a luat în considerare principiile profesionale al primatului stării de bine şi al competenţei, care l-au împins către interzicerea vânzării. În al doilea rând, a reconsiderat valoarea pe care o dădea câtorva dintre virtuţile sale. A ridicat virtutea loialităţii faţă de rolul său de supervizor deasupra simpatiei personale pe care o avea faţă de psihologul supervizat. A adăugat, de asemenea, SAMUEL]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
