Este firesc pentru psihologii care lucrează cu pacienţi grav 20s afectaţi de sărăcie să simtă compasiune, dar ei trebuie să se asigure că sentimentele lor sunt integrate cu relaţiile profesionale în care sunt angrenaţi cu pacienţii lor. Poate fi lăudabilă dăruirea unor sume de bani ( chiar şi a unor sume substanţiale) unei rude care are dificultăţi financiare, dar psihologii care fac acest lucru pentru pacienţii lor adoptă strategii de separare. O altă capcană
constă în faptul că, în virtutea rolului lor profesional, psihologii se află într-o poziţie de putere mai mare şi trebuie să lucreze în sensul evitării conflictelor de interese. În acest caz, a-i ajuta financiar pe pacienţi poate fi o problemă de întărire a propriei imagini de sine şi de încurajare a unei dependenţe mai puternice a pacienţilor faţă de psiholog.
Cunoaştem câţiva psihologi care folosesc strategii de integrare pentru a clarifica limitele terapiei în lucrul cu pacienţi pauperi. Unii fac donaţii consistente şi importante către asociaţii locale care oferă hrană, îmbrăcăminte şi adăpost temporar săracilor. Aceste gesturi le dau satisfacţia actualizării principiului binelui general şi contrabalansează sentimentele generate de situaţia imposibilităţii de a-i ajuta direct pe propriii pacienţi.
Păstrarea limitelor în cazul vizitelor la domiciliu În unele programe de intervenţie speciale pentru copii, asistenţii de sănătate mentală pot petrece perioade importante din timpul lor de lucru oferind servicii directe la domiciliul pacien
ţilor. Natura însăşi a spaţiului intervenţiei poate activa un cadru relaţional de tip „ prieten" sau „musafir" atât pentru pacienţi, cât şi pentru specialişti şi poate fi un stimul pentru adoptarea strategiilor de separare. Psihologii pot resimţi presiunea de a modela Dileme etice în psihoterapie■ Respectarea limitelor
206 relaţia dintr-una profesională într-una socială în care se aplică
