208
Cineva aflat pe acelaşi drum
Hotărâtă să grăbească tratamentul, o psihoterapeută a întrebat-o pe pacienta sa dacă i-ar plăcea să întâlnească pe cinevacare „a parcurs acelaşi drum". Pacienta era interesată, astfel că
psihologa i-a dat numele şi numărul de telefon ale unei fostepaciente, astfel încât cele două să se întâlnească într-un cadrusocial şi să se poată susţine una pe cealaltă. Psihoterapeuta considera că acţiunile ei nu erau în niciun fel diferite de o recomandare dată pacientei de a participa la un grup de suport.
Intenţiile terapeutei erau bune. Cunoaştem situaţii în care foşti pacienţi s-au întâlnit cu actuali pacienţi în cabinet pentru a vorbi, de exemplu, despre vindecarea lor de cancer. Totuşi, echivalarea unei întâlniri de socializare cu cea a unui grup de suport se apropie mult prea mult de capătul separării de pe continuumul procesului de aculturaţie. Se poate ca sentimentele psihologei, atât faţă de actuala pacientă, cât şi faţă de fosta sa pacientă, să fi influenţat-o să apeleze prea repede la gesturi de susţinere în locul unor acte terapeutice.
Psihologa şi-ar fi putut pune întrebări precum: Care sunt diferenţele dintre recomandarea de a participa la un grup de suport şi oferirea numelui şi numărului de telefon ale unei foste paciente? Dacă scopul punerii în legătură a pacientei mele cu o alta este unul social, ar putea dăuna gestul meu în vreun fel relaţiei terapeutice? Ar trebui oare să cer mai întâi permisiunea fostei paciente pentru a face acest lucru? Dacă da, în ce fel i-aş
putea adresa această solicitare? Ar putea oare fosta mea pacientă
să se simtă presată să accepte, dorind să păstreze o relaţie bună
cu mine? Ar dori poate să se reîntoarcă în terapie la un moment dat, iar invitaţia mea i-ar putea influenţa negativ această decizie?
SAMUEL ). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
Care sunt motivele mele reale? Am vreun câştig personal de 209
aici? Sunt acestea nevoi de satisfacere a unor deficite personale sau chiar exploatatorii (poate nevoia de a salva pe cineva şi aşa mai departe) pe care ar trebui poate să mi le satisfac în alte moduri? Ce se întâmplă dacă cele două paciente nu se plac una pe cealaltă? Îmi asum vreo responsabilitate legală dacă fac acest lucru? În sfârşit, cum aş putea să-mi clarific toate aceste aspecte?
O altă problemă este faptul că în această situaţie concretă nu este instituit niciun fel de mecanism de control al calităţii în ceea ce o priveşte pe fosta pacientă. Cu toate că poate fi o persoană
foarte amabilă, nu există nicio asigurare cu privire la faptul că
are vreo competenţă specială care ar putea-o ajuta pe pacienta curentă. Într-un grup de suport, pe de altă parte, cei care conduc şedinţele au specializări în domeniu sau experienţă, iar scopul psihologului este acela de a le oferi îndrumări cu privire la modul în care să evalueze dacă grupul de suport este de ajutor sau nu. Să luăm următorul exemplu care prezintă o potenţială
deviaţie lipsită de orice garanţii de la cadrul de lucru: Este psihologul un „peţitor"?
Un psiholog care conducea un grup de terapie pentru pacienţi cu anxietate socială s-a gândit să ţină următoarea şedinţă de grup la un bar din vecinătate, astfel încât pacienţii să-şi poată testa abilităţile de a întâlni oameni noi. Din fericire, el a prezentat această idee în grupul de intervizare înainte de a lua o decizie finală.
Grupul de intervizare i-a recomandat imperios să se mai gândească. Colegii săi au început prin a specula asupra câtorva lucruri care ar fi putut merge prost. Ce s-ar întâmpla dacă unul Dileme etice in psihoterapie■ Respectarea limitelor
