210
dintre pacienţi ar bea prea mult şi ar fi implicat apoi într-un accident? Ce s-ar întâmpla dacă cei din grup ar întâlni pe cineva extrem de necioplit, care n-ar face decât să le crească anxietatea socială? Ce-ar fi dacă unul dintre membri ar întâlni pe cineva, iar relaţia s-ar transforma într-o relaţie romantică distructivă?
Unul dintre participanţii la grupul de intervizare l-a întrebat drept în faţă pe psiholog dacă avea de gând să fie „peţitorul"
pacienţilor săi, referindu-se la un prieten care îşi ajută prietenii să agaţe femei necunoscute.
Apariţia unui risc de producere a unor daune, în sine, nu face ca o intervenţie terapeutică să fie automat lipsită de etică; toate terapiile comportă unele riscuri. Totuşi, grupul de intervizare a criticat intenţia psihologului pe care ei o considerau a fi o strategie de separare - un comportament mai degrabă caracteristic unei prietenii decât unei tehnici terapeutice. Ei au punctat faptul că există tratamente consacrate pentru reducerea anxietăţii sociale, că planul psihologului nu se numără printre acestea şi că erau disponibile pentru pacienţi modalităţi mai adecvate de a avea experienţe sociale care să le reducă anxietatea socială.
Părea mai potrivit ca pacienţii să îşi aleagă ei înşişi contextul în care să-şi testeze abilităţile sociale - locuri unde ar fi putut simţi mai puţin disconfort. Psihologul a fost de acord cu grupul că
planul său iniţial risca în mod inutil să facă rău (principiul evitării daunelor) fără a exista vreo dovadă clară că putea promova starea de bine a pacienţilor săi (principiul primatului stării de bine). Psihologul s-a gândit la motivele proprii care îl împinseseră către o asemenea recomandare şi în ce fel ar fi putut fi aceasta, chiar şi parţial, o încercare de a-şi satisface propriile sale nevoi.
SAMUEL ). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
