normele şi etica prieteniei şi a relaţiilor sociale cotidiene. De exemplu, unii terapeuţi pentru copii trebuie să fie prezenţi la domiciliul pacientului în timpul meselor, întrucât acestea sunt momentele în care pot apărea multe conflicte familiale. Când au loc asemenea vizite, adeseori, familiile vor pregăti un loc pentru psiholog la masă, pentru că ar putea considera că ar fi o nepoliteţe din partea lor să mănânce de faţă cu acesta. Mai mult, terapeutul însuşi poate simţi că ar fi nepoliticos din partea sa să
refuze invitaţia. Totuşi, principiile etice se aplică şi în acest cadru, chiar dacă este vorba despre un context social diferit. Astfel, psihologul trebuie să reitereze natura rolului său, să păstreze limitele profesionale şi să continue să se lipsească de plăcerea unui prânz împreună cu familia respectivă, în timp ce lucrează
cu copilul. Într-o asemenea situaţie, respectarea principiilor evitării daunelor şi primatului stării de bine cu privire la copil şi la serviciile acordate va prevala asupra respectului datorat familiei ca oaspete în casa acesteia.
Uneori, cei care oferă servicii la domiciliu descoperă fără să
vrea lucruri neplăcute despre familia în cauză, cum ar fi observarea unor gesturi de cruzime faţă de animale. Văd animale rnalnutrite sau bolnave şi care nu primesc îngrijiri medicale sau au blana neîngrijită, infecţii ale pielii şi alte maladii. Uneori, ei observă dovezi ale disciplinării dure şi ale abuzului fizic asupra animalelor. Un terapeut a văzut-o la un moment dat pe marna unui pacient aşezându-se pe o pisică şi chicotind în timp ce pisica mieuna de durere. Pot interveni specialiştii care furnizează servicii la domiciliu când observă asemenea situaţii de abuz asupra animalelor? Pot exista întotdeauna diferenţe între valorile terapeutului şi cele ale părinţilor. Psihologii pot considera SAMUEL). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
că animalele au dreptul la hrană, adăpost, îngrijiri medicale, 207
siguranţă şi legături emoţionale cu companionii lor. În acelaşi timp, părinţii pot considera animalele ca pe nişte obiecte sau lucruri care nu au niciun fel de drepturi.
Putem calsifica acest conflict între sistemul de valori al specialiştilor şi cel al familiei ca pe o credinţă în binele general (animalele domestice au drepturi) versus o credinţă a părinţilor în lipsa binelui general (animalele nu au drepturi; a se vedea Capitolul 9). Totuşi, cruzimea faţă de animale indică adeseori cruzime şi insensibilitate generalizată faţă de fiinţele vii, inclusiv faţă
de oameni. De exemplu, Overton, Hensley şi Tallichet (2012) au constatat că acei copii care manifestă cruzime faţă de animale aveau tendinţa de a se manifesta cu aceeaşi cruzime şi faţă de oameni. Cruzimea faţă de animale poate fi o parte legitimă a unei intervenţii mai ample a specialiştilor care oferă servicii la domiciliu, pentru că poate fi relevantă şi pentru starea de bine şi dezvoltarea emoţională a copilului. În consecinţă, poate fi legitim ca specialiştii să includă tratamentul animalelor ca mijloc de promovare a stării de bine a copilului. În cazul în care mama râdea când se aşeza pe pisică, terapeutul i-a spus acesteia că ar trebui să-i ofere copilului un model de comportament mai bun faţă de pisică, pentru că acei copii care abuzează pisicile sunt mai neascultători faţă de părinţii lor când cresc.
Sta bi li rea li mitelor în tratamentele inovatoare Psihologii trebuie să păstreze limitele pentru a asigura starea de bine a pacienţilor lor, dar aceste limite pot fi transgresate în multe moduri subtile. Să luăm acest exemplu:
Dileme etice in psihoterapie■ Respectarea limitelor
