Limite în relaţiile cu foştii pacienţi
211
Probleme de stabilire a limitelor apar frecvent în relaţiile cu foşti pacienţi. Lamb, Catanzaro şi Moorman (2004) au constatat că 60% din psihologi declară că s-au aflat în situaţii în care au fost nevoiţi să negocieze o nouă relaţie socială cu un fost pacient.
Să analizăm acest exemplu:
Poţi fi prietena mea?
O psihologă tratase o femeie pentru depresie. Câţiva ani mai târziu, ele s-au reîntâlnit la o adunare publică a unei organizaţii care avea scopul de a creşte gradul de conştientizare a populaţiei cu privire la cruzimea faţă de animale. Psihologa s-a întrebat dacă nu ar fi putut să o invite pe fosta sa pacientă
acasă, la o petrecere cu ocazia unei sărbători.
Younggren şi Gottlieb (2004) şi-au pus câteva întrebări cu privire la permisiunea sau modalitatea de angajare într-o relaţie cu rol multipul cu un fost pacient, cum ar fi dacă transgresarea limitelor în acest mod ar fi de vreun ajutor (reflectând principiul general al primatului stării de bine a pacientului) sau dacă i-ar dăuna pacientului sau ar afecta relaţia (reflectând principiul evitării daunelor). Aceasta este o situaţie perfectă pentru ca un psiholog să ia în considerare una sau mai multe dintre strategiile de optimizare a calităţii de tipul documentării procesului decizional, solicitării de consultanţă şi implicării pacientului în luarea deciziei (implicarea în tratament a pacientului).
În analiza consecinţelor posibile, psihologii s-ar putea gândi dacă nu cumva pacienţii ar putea avea nevoie să se reîntoarcă în terapie la un anumit moment, ar putea analiza diagnosticul Dileme etice în psihoterapie■ Respectarea limitelor
212
acestora, gradul curent de vulnerabilitate, puterea sentimentelor lor faţă de terapeut, precum şi dacă rolurile multiple ar putea duce la scăderea încrederii pacienţilor în terapeuţi în general, pe viitor. De asemenea, trebuie să ia în considerare posibilitatea ca relaţia socială să nu evolueze aşa cum şi-ar dori (Gottlieb, 1993; Pipes, 1997).
Psihologii pot lua decizii mai bune dacă sunt conştienţi de propriile lor nevoi. De exemplu, unii psihologi le-ar putea permite propriilor sentimente de singurătate să le influenţeze capacitatea de a evalua beneficiile şi riscurile continuării relaţiilor de prietenie cu pacienţii lor, ulterioare încheierii tratamentului.
În ce moment o valoare personală
devine una profesională?
Compasiunea şi altruismul sunt virtuţi importante pe care trebuie să le cultivăm atât la noi înşine, cât şi la ceilalţi. Totuşi, ar fi o dovadă de naivitate ca psihologii să creadă că fac psihoterapie sau furnizează alte tipuri de servicii doar în beneficiul pacienţilor. Până la urmă, psihologii primesc bani, sunt mândri de realizările lor profesionale şi obţin şi alte beneficii din munca lor. Astfel, aspectele legate de interesele şi motivaţiile personale legitime au un rol critic în discuţiile despre moralitate (Anderson şi Handelsman, 2010). Mai mult, negarea interesului personal legitim poate avea efecte dăunătoare asupra deciziilor de natură
etică. Din punctul de vedere al utilitarismului, interesul personal este important, întrucât este parte a calculului nivelului de fericire, procesu] prin care se determină efectul potenţial al unei acţiuni asupra stării generale de bine a tuturor persoanelor afectate (Mill, 1987). Din perspectivă deontologică, Kant (1785/1994) SAMUEL ]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
