la acest mixt de valori şi virtutea integrităţii, care i-a permis să 203
încorporeze mai uşor identitatea sa profesională în decizia pe care a luat-o.
Psihologul supervizat trebuia, la rândul lui, să dea mai multă
valoare terapiei şi relaţiei terapeutice pe termen lung, în detrimentul aranjamentelor pe termen scurt, care l-ar fi făcut să se simtă poate mai bine. Moralitatea sa personală, ce includea compasiunea, l-a făcut iniţial să se simtă bine în rolul pe care l-ar fi îndeplinit în tranzacţia respectivă. Adaptarea sa la cultura profesională însă însemna că trebuia să înţeleagă faptul că respectarea limitelor şi a celorlalte principii etice ar putea să nu-l facă să se simtă bine întotdeauna - cel puţin pe termen scurt - şi că atât prudenţa, cât şi utilitatea impuneau acordarea unei atenţii deosebite pericolelor implicării prea mari în relaţia cu pacienţii.
Supervizorul şi psihologul supervizat puteau explora dilema de asemenea în termenii Sistemului 1 şi Sistemului 2 de gândire.
Gândirea în Sistemul 1 înseamnă uneori a substitui o întrebare mai uşoară cu una mai complicată. Psihologul supervizat probabil că a folosit Sistemul 1 de gândire când a fost de acord să
cumpere televizorul, răspunzând la întrebarea mai uşoară:
„Cum pot eu să o fac pe această pacientă să se simtă mai bine acum?" O întrebare mai dificilă, în Sistemul 2, ar fi putut fi:
„Cum pot păstra o alianţă de lucru bună cu această pacientă în beneficiul ei pe termen lung şi în acelaşi timp să respect limitele adecvate acestei relaţii?" Supervizorul şi psihologul supervizat trebuiau să discute, de asemenea, despre felul cum terapeutul avea să comunice clientei decizia finală. De exemplu, cât din ceea ce discutaseră în supervizare trebuia să ştie clienta şi cum avea să-i fie comunicat pentru a maximiza beneficiile şi a evita daunele inutile?
Dileme etice în psihoterapie ■ Respectarea limitelor
