248
şi creşterea autocontrolului? Psihologii se pot teme în permanenţă că pacienţii vor deveni violenţi şi că ei vor fi consideraţi responsabili pentru incapacitatea lor de a preveni acţiunile pacienţilor. În asemenea situaţii, psihologii pot folosi strategiile de optimizare a calităţii. Pe cât posibil, psihologii trebuie să iden�
tifice obiective comune cu ale pacienţilor (implicare în tratament).
Cu toate că pacienţii pot să nu-şi propună ca obiectiv terapeutic, de exemplu, să nu-i mai urască pe negri, ei pot adopta un obiectiv intermediar de reducere a anxietăţii, depresiei sau furiei, în legătură cu fanteziile lor de a le face rău altor oameni.
Consultările cu persoane din afara terapiei pot fi de asemenea importante şi pot include discuţii cu membri din cercul social al pacientului (în acest caz sora pacientului), cu alţi specialişti clin domeniul sănătăţii mentale sau consilieri spirituali cu care pacientul ar fi putut vorbi. Psihologii se pot consulta şi cu profesionişti în sănătate mentală care au experienţă cu asemenea pacienţi şi care le-ar putea oferi unele sfaturi cu privire la paşii ce trebuie urmaţi şi la implementarea unor planuri de tratament eficiente.
Când riscul de pericol este mare, este adeseori utilă implementarea de strategii suplimentare de protecţie. De exemplu, pacientul din cazul prezentat mai devreme poate fi de acord ca psihologul să discute periodic cu sora lui despre ceea ce observă
ea legat de evoluţia stării mentale. a pacientului.
Este important ca psihologul să consemneze aceste interven
ţii. Aceste înregistrări trebuie să fie transparente: psihologul trebuie să consemneze care sunt motivele intervenţiei sale, iar acest lucru poate duce la conştientizarea riscurilor sau a incertitudinii asociate cu anumite decizii.
Acest tip de cazuri prezintă conflicte potenţial dificile din punctul de vedere al eticii bazate pe principii. Deşi scopul SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
