CAPITOLUL 8
Principiul binelui general
şi pacienţii peri cu laşi
Aşa cum am discutat în Capitolul 2, psihologii pot face în mod justificat excepţii de la regula confidenţialităţii atunci când pacienţii reprezintă un pericol iminent de a produce vătămări fizice grave lor înşişi sau altora şi nu există alte modalităţi de îndepărtare a pericolului. În asemenea cazuri, principii etice precum primatul binelui general sau al binelui public general prevalează
asupra principiului etic al respectării autonomiei de decizie a pacientului. În plus, majoritatea autorităţilor de stat le permit sau le cer psihologilor să încalce confidenţialitatea în asemenea cazuri. Din pricina faptului că legile statelor pot fi diferite de la un stat la altul în termenii obligaţiilor specialiştilor, le recomandăm psihologilor să se informeze cu privire la ceea ce prevede legea aplicabilă în regiunea de jurisdicţie în care profesează.
Psihologii se pot confrunta cu luarea unor decizii greu de discernut atunci când sunt în situaţia de a încălca regula confidenţialităţii în cazul unor pacienţi care ameninţă persoane terţe neidentificabile, care proferează ameninţări îndepărtate sau vagi sau îşi condiţionează punerea în practică a ameninţărilor de evenimente viitoare. De asemenea, uneori adolescenţii se angajează
Dileme etice în psihoterapie ■ Principiul binelui general. ..
246
în comportamente de mare risc în care pericolul de a-şi dăuna lor înşişi sau altora este incert. De asemenea, uneori, psihologii înşişi pot fi în pericol. Acest capitol oferă recomandări psihologilor care lucrează în asemenea circumstanţe dificile.
Pericolul generalizat
Cum ar trebui să reacţioneze psihologii atunci când o ameninţare nu este direcţionată către nicio persoană identificabilă, ci este mai generalizată? Deşi există diferenţe între prevederile legale în vigoare ale statelor cu privire la obligaţia de avertizare sau de protecţie aplicabilă inclusiv cazurilor reprezentate de procesele judiciare, obligaţia legală a psihologilor de a avertiza sau proteja este aplicabilă doar atunci când un specialist în sănătatea mentală stabileşte că pacientul reprezintă o ameninţare iminentă
de vătămare substanţială faţă de o terţă persoană sau terţe persoane identificabile (Werth, Welfel şi Benjamin, 2009). Cu toate acestea, psihologii responsabili vor încerca totuşi să îndepărteze pericolul, chiar dacă ameninţarea de pericol nu este iminentă şi nu poate fi identificată imediat nicio posibilă victimă.
