242
metodelor terapeutice să fie folosită devreme şi atunci când pacientul nu răspunde la tratament. Folosirea fişelor de evaluare oferă oportunitatea implementării celor patru strategii de optimizare a calităţii. Psihologii pot discuta cu pacientul despre lipsa progresului şi pot obţine de la el sugestii despre cum l-ar putea determina să se angajeze mai serios în terapie (implicarea în tratament), se pot consulta cu alţi specialişti cu privire la cazul respectiv, pot consemna procesul de luare a deciziilor lor şi pot căuta şi alte surse de informare pentru a determina progresul pacien
ţilor (protecţie suplimentară). Deşi pare un lucru evident, este important să subliniem că succesul acestor strategii poate fi mai mare dacă ele sunt aplicate încă din primele faze ale tratamentului.
Dacă strategiile de optimizare a calităţii nu funcţionează, psihologii pot trece la strategiile etice de luare a deciziilor şi la evaluarea beneficiilor şi dezavantajelor pacientului dacă este continuată terapia. În cazul prezentat mai sus, pacienta nu are beneficii, ba chiar îşi poate face rău, dar o asemenea concluzie, ca şi decizia încetării tratamentului pot fi în conflict cu principiul respectului faţă de autonomia de decizie a pacientei. Terapeuta poate diminua efectele încălcării acestui principiu moral prin încercarea de implicare a pacientei în discuţie „din respect faţă
de autonomia pacientului şi pentru a obţine un consimţământ informat, pentru a afla perspectiva.sa cu privire la procesul terapeutic" (Younggren şi Gottlieb, 2008, p. 501).
Psihologa din cazul de mai sus poate fi influenţată de sentimente precum furia faţă de pacientă, dezgustul faţă de comportamentul pacientei sau furia faţă de sine însăşi pentru că nu are suficientă competenţă pentru a o ajuta pe această pacientă sau pentru că a acceptat-o de la bun început. Sub influenţa factorilor nonraţionali, terapeuta poate dori să pună capăt tratamentului SAMUEL). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
acestei paciente, dar, din cauza aversiunii faţă de pierdere, ar 243
putea acţiona în grabă şi ar eşua în aplicarea procedurilor celor mai adecvate. În mod ideal, ea ar trebui să îşi conştientizeze propriile sentimente şi să abordeze comportamentul problematic al pacientei (inclusiv onorariile neachitate) cât mai devreme pe parcursul tratamentului, în loc să permită acumularea resentimentelor până la un punct la care nu· o mai poate suporta pe pacientă şi începe să-şi facă griji că ar putea exploda sau acţiona inadecvat faţă de aceasta.
Desigur, situaţia poate fi chiar şi mai rea. Să analizăm un alt exemplu:
O pacientă suicidară
În cazul unei paciente care nu prezenta aderenţa adecvată
la recomandările terapeutice şi nu progresa, psihologul a pus în discuţie posibilitatea întreruperii tratamentului. Pacienta a spus că acest lucru ar fi atât de supărător pentru ea, încât se gândeşte să se sinucidă. Pacienta avea o istorie îndelungată de ideaţie suicidară pasivă, dar nu ameninţase niciodată până
