care l-a numit sindromul de transfer, care presupune sentimente 239
de vinovăţie, de depresie şi de eliberare care apar la psihologii practicieni. Pentru a complica şi mai mult lucrurile, judecata etică
poate fi distorsionată de „teama judecăţii colegilor sau supervizorilor, de anxietatea cu privire la ce le-ar putea povesti altora pacientul despre el sau ea şi de anxietatea cu privire la modul cum va fi judecat de către alţi terapeuţi cu care pacientul ar urma să-şi continue tratamentul" (Rice şi Follette, 2003, p. 162).
Pe de altă parte, unii pacienţi devin pentru psihologii lor surse fidele de venituri, sosesc la timp şi lucrul cu ei este plăcut.
În aceste cazuri, psihologii trebuie să conştientizeze limitele şi scopurile terapiei. Este uşor să continui să primeşti pacienţii justificându-ţi că aceştia nu ar veni dacă nu ar avea niciun beneficiu. În asemenea cazuri, interesul personal îi poate influenţa puternic pe psihologi în evaluarea atentă a progresului terapeutic al pacienţilor. A nu pune capăt unei terapii inutile nu conduce la consecinţe adverse extreme pentru pacient, dar nici nu îi va face acestuia prea mult bine.
La cealaltă extremă se află pacienţii-povară, cei care devin problematici pe măsură ce se apropie momentul terminării terapiei. Adeseori aceşti pacienţi sunt oameni puţin realizaţi în viaţa lor. Ei pot fi manipulativi, pot avea comportamente automutilante sau suicidare şi se pot înstrăina de cercurile lor sociale.
Drept consecinţă, au prea puţin suport social în exterior şi din această cauză pot deveni excesiv de dependenţi de terapeut.
Desigur, asemenea pacienţi dificili pot avea şi unele beneficii de pe urma tratamentului, iar faptul că sunt pacienţi dificili nu este un motiv adecvat pentru încetarea terapiei. Discuţia noastră
se referă aici la acei pacienţi dificili care nu beneficiază de pe urma tratamentului şi care prezintă comportamente care în mod Dileme etice in psihoterapie■ Consimţământul informat
240 semnificativ le diminuează şansele de progres, cum sunt absen
ţele de la şedinţe şi o slabă alianţă terapeutică. În cazuri extreme, se poate întâmpla, atunci când psihologul sugerează încetarea tratamentului din cauza lipsei progresului, ca pacienţii să
ameninţe cu sinuciderea, să facă plângeri la comisiile profesionale sau să posteze pe internet comentarii ostile la adresa terapeutului. Iată aici un asemenea caz: O pacientă dificilă
O pacientă dezvoltase un transfer puternic asupra terapeutei sale; îi cerea acesteia în mod continuu iubire, iar când a aflat că psihoterapeuta fusese însărcinată şi născuse un copil s-a înfuriat foarte tare (,,îi iubeşti pe ei mai mult decât pe mine!"). În ciuda instrucţiunii de a telefona doar în cazuri de urgenţă, pacienta a început să-i telefoneze psihologei acasă la orice oră din zi şi din noapte, pentru cele mai neînsemnate motive, şi lipsea frecvent de la şedinţele de terapie. De asemenea, refuzase să completeze formularul de acord pentru dezvăluirea de informaţii către alţi specialişti, care i-ar fi permis psihologei să comunice cu psihiatrul care o trata. La momentul prezent pacienta avea facturi neachitate în sumă de peste o mie de dolari.
Tipul acesta de situaţii poate impune folosirea succesivă
