Legalitatea unei decizii de încălcare a confidenţialităţii se 251
bazează pe formularea specifică a excepţiilor de la regula confidenţialităţii la nivelul fiecărui stat în parte. Dacă legea statală
nu permite nicio excepţie de la regula confidenţialităţii, în circumstanţe precum cele arătate în cazul de mai sus, psihologa s-ar afla prinsă în dilema dacă obligaţia de a respecta legea (respectul faţă de dreptul pacientului la confidenţialitate) nu ar intra în conflict cu principiul protecţiei binelui public sau general (obligaţia psihologului de a proteja binele social). Aşa cum am arătat în Capitolul 2, pot exista situaţii în care psihologii pot încălca cu bună ştiinţă o anumită lege, aplicând în acelaşi timp un principiu general, cum ar fi starea de bine a pacientului şi binele public. Mai exact, ei pot decide că binele public este prevalent faţă de respectarea regulii confidenţialităţii. Asemenea decizii nu pot fi luate cu uşurinţă, iar încălcarea legii poate duce la consecinţe juridice pentru psihologii aflaţi în asemenea situaţii. Sunt totuşi foarte rare circumstanţele în care încălcarea legii poate fi justificată din perspectivă etică.
Cu toate acestea, modul în care psihologii acordă prioritate diferiţilor factori de influenţă în procesul de luare a deciziilor etice poate fi afectat şi de alţi factori, precum euristica disponibilităţii. Mai concret, uneori psihologilor le pot veni cu rapiditate în minte exemple care să îi predispună la acţiuni specifice prin influenţarea modului lor de gândire, cum ar fi vizionarea de curând la televizor a vreunui reportaj cu privire la conducerea sub influenţa alcoolului. Alţii îşi pot aminti, dimpotrivă, exemple care îi predispun la evitarea acţiunii. De exemplu, îşi pot reaminti povestirile unor colegi care au fost daţi în judecată pentru încălcarea confidenţialităţii şi autonomiei pacienţilor. Un alt factor poate fi legat de euristica afectului. Cei care au avut experienţe Dileme etice în psihoterapie ■ Principiul binelui general. ..
252
negative puternice legate de starea de ebrietate sau de abuzul de alcool pot fi mai înclinaţi la erori în stabilirea gradului de gravitate a riscului pentru siguranţa publică. În plus, şi anumite strategii de aculturaţie pot influenţa cadrul de gândire. Cei predispuşi la strategii de separare pot înclina către intervenţii mai ferme: ,,Prietenii nu-şi lasă prietenii să conducă după ce au băut". Cei predispuşi la asimilare pot fi mai înclinaţi să pună
respectarea autonomiei pe un piedestal atât de înalt, încât omit să ia în considerare implicaţiile deciziei lor pentru siguranţa publică.
Pericolul îndepărtat
Dacă psihologii interpretează o situaţie ca pe o urgenţă sau ca fiind sub incidenţa nevoii imperative de acţiune, ei ar putea da prea puţină importanţă altor consideraţii şi astfel să scurtcircuiteze elemente etice importante în modul lor de gândire. Pe măsură ce pericolul devine mai puţin emergent, deliberările devin mai complexe. Să luăm în consideraţie următoarea situaţie: O temere îndepărtată
Un pacient adult avea gânduri sexuale obsesive legate de fete adolescente, dar nu avea cazier judiciar şi negase orice activitate sexuală cu acestea. Recent, el a povestit că se simţea atras de nepoata lui de treisprezece ani, cu care uneori rămânea singur.
Acest caz ridică întrebări cu privire la momentul în care un comportament suspect depăşeşte limita, devenind periculos.
În acest caz, pacientul a povestit că nu pusese niciodată în act SAMUEL]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
