Nu întotdeauna credinţele generează dispoziţia (în acest caz, depresia); uneori dispoziţia creează credinţa sau cel puţin creează
condiţiile care favorizează acceptarea credinţei depresogene.
Chiar dacă pacienţii nu adoptă credinţe mai productive în mod spontan, psihologii trebuie să evite distorsiunile şi tendinţele de reacţie exagerată la afirmaţii ce par a fi credinţe disfuncţionale sau dăunătoare. Deseori pacienţii exprimă într-o zi o credinţă care poate fi dăunătoare, iar în ziua următoare una mai puţin dăunătoare (sau viceversa). Poate că factorii situaţionali specifici au determinat o interpretare utilă într-o anumită
situaţie, dar acei determinanţi, utilizaţi într-o anumită etapă, nu au mai fost prezenţi într-o nouă etapă. De asemenea, nu este neobişnuit ca pacienţii să aibă credinţe contradictorii sau dizarmonice de sorginte religioasă, la fel cum oamenii pot avea Dileme etice în psihoterapie ■ Justiţia socială
308
credinţe contradictorii sau dizarmonice în orice alte arii ale vieţii lor. Adesea, când psihologii pot fi conştienţi de distorsiunile şi prejudecăţile proprii, ei pot furniza un mediu de rezonanţă care să îi ajute pe pacienţi să reflecteze la credinţele lor sau să
găsească forţa de a înţelege faptul că şi credinţele pot varia în timp, în funcţie de circumstanţe sau de dispoziţia pacientului.
Când trec prin stări de criză şi depresie, pacienţii pot adopta sisteme de credinţe primitive şi rigide din punct de vedere psihologic, care se pot schimba pe măsură ce anxietatea şi depresia slăbesc în intensitate.
Credinţa că sunt pedepsiţi este un exemplu de adaptare religioasă negativă, care-i poate descuraja pe oameni să-şi trateze problemele. Dimpotrivă, adaptarea religioasă pozitivă se concentrează asupra lui Dumnezeu în rolul de partener care îi ajută
pe oameni în eforturile lor de a-şi depăşi problemele (Capanna, Stratta, Collazzoni şi Rossi, 2013). La un anumit nivel, orice efort de a schimba credinţa religioasă depresogenă poate fi construit ca un efort de modificare a credinţelor religioase ale pacientului (prin acestea înţelegând credinţa lui specifică la un moment dat). La un alt nivel însă, orice efort de a schimba credinţa religioasă depresogenă poate fi văzut şi ca un efort de a armoniza gândirea curentă a pacienţilor cu filonul principal al tradiţiei lor religioase, lucru ce încurajează adaptarea lor religioasă pozitivă.
Pargament (2007) afirma că este permisă sau chiar dezirabilă
abordarea inflexibilităţii spirituale când aceasta este dăunătoare pentru pacienţi. Rareori se întâmplă ca această abordare să implice o contrazicere verbală directă a unei credinţe. Mai degrabă, abordările au loc în mod indirect, prin tehnici de susţinere a pacienţilor să reflecteze asupra credinţelor şi efectelor acestora asupra comportamentului sau sentimentelor lor şi asupra SAMUEL ). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
